Mihai Bălan a spus ADEVĂRUL! Referat DNA: Șova a urlat efectiv când i s-a refuzat încheierea contractelor cu CET Govora

vineri, 4 decembrie 2015

Dan Șova "a urlat efectiv" atunci când, într-o primă fază, i s-a refuzat încheierea contractelor dintre o casă de avocatură controlată de el și Centrala Electrică de Termoficare (CET) Govora, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer vineri arestarea preventivă a senatorului social-democrat.

Atitudinea lui Șova reiese din declarația dată de celălalt inculpat din dosar, directorul CET Govora, Mihai Bălan.

"Inculpatul Bălan Mihai a refuzat să încheie contracte de asistență juridică cu această casă de avocatură motivat de faptul că la nivelul CET Govora se cunoștea că Șova Dan-Coman controlează societatea de avocați, condiții în care ar fi fost evident că încheierea unor asemenea contracte de asistență juridică ar fi urmărit interesul inculpatului Șova Dan-Coman. Declarația inculpatului Bălan Mihai în ceea ce privește aspectele relative la discuțiile purtate cu inculpatul Șova Dan-Coman în legătură cu încheierea contractelor de asistență juridică, în sensul ca Șova Dan-Coman a urlat efectiv atunci când i s-a refuzat încheierea contractelor, relevă ascendentul acestuia față de funcționarul public și disprețul față de atribuțiile acestuia de serviciu", se arată în referatul DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, în aceeași perioadă (toamna anului 2011 — n.r.), Șova ar fi intervenit și pe lângă președintele Consiliului Județean Vâlcea, pentru ca acesta să-l determine pe directorul CET Govora să încheie contractul cu casa de avocatură.

Respectivul contract a fost în cele din urmă încheiat în condițiile cerute de Dan Șova, în ciuda obiecțiilor coordonatorului Departamentului juridic de la CET Govora.

"(...), în calitate de coordonator al Departamentului juridic al CET, a precizat că nu se justifică în niciun fel încheierea unui contract de asistență juridică și cu atât mai puțin un contract cu o valoare de 10.000 de euro/lună, în condițiile în care în cadrul CET Govora funcționau la acea vreme șase juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați. Cu toate acestea, (...) a făcut obiecțiuni doar în privința valorii prea oneroase a contractului și a transmis societății de avocați (...) că valoarea viitorului contract trebuie să fie stabilită în raport de numărul dosarelor repartizate cu un onorariu de 1.000 euro pentru fiecare dosar, cunoscând că poate să repartizeze societății de avocați un număr de patru sau cinci dosare", se precizează în referat.

Obiecția a fost transmisă casei de avocatură și directorului Mihai Bălan, însă a fost ignorată, iar contractul a fost semnat pe 5 decembrie 2011.

"Se observă astfel că atât acordul de voință, element esențial al oricărei convenții, al reprezentantului CET Govora, inculpatul Mihai Bălan, cât și conținutul și clauzele contractului au fost efectiv dictate de inculpatul Șova Dan-Coman și au fost la latitudinea exclusivă a acestuia", se mai arată în referatul DNA.

Senatorul Dan Șova a fost adus vineri la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se judecă cererea DNA privind arestarea preventivă pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.

Dan Șova și-a petrecut noaptea în arestul Poliției Capitalei, după ce a fost reținut joi de procurori pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

"Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă", susțin procurorii.

DNA precizează că, în decembrie 2011, între CET Govora, reprezentată de Mihai Bălan în calitate de director general, și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.

Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

"În perioada decembrie 2011 — decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 — decembrie 2012. În aceeași perioadă, Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora. În decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme, Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET. În martie 2013, Mihai Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora", explică anchetatorii.

De asemenea, în mai 2013, între CET Govora reprezentată de Bălan și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.

"Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada contractuală, Dan Șova a încasat comisionul pentru 40.000 euro. Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenite din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București", au mai reținut anchetatorii.

Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat două contracte cu societatea de avocați și, în perioada ianuarie 2012 — august 2014, a avizat din partea CET plățile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societății de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe