Dezbaterile pe tema traseului autostrăzii Sibiu-Piteşti continuă

joi, 3 decembrie 2015

 

Potrivit unui comunicat de presă al CNADNR, emis zilele trecute, compania de drumuri a supus dezbaterii publice cele cinci variante de construire a autostrăzii Sibiu-Piteşti, încă din faza realizării studiului de fezabilitate. Acest fapt are drept scop realizarea unei cât mai bune cunoasteri a proiectului, a locului, a condiţiilor de care proiectantul ar trebui să ţină seama. Pentru aceasta, CNADNR a făcut public proiectul cu cele 5 variante pe site-ul companiei si pe forum.cnadnr.ro si, de asemenea, a declansat discuţii cu autorităţile locale si cu toţi cei interesaţi. În primă fază, au avut loc discuţii la Consiliul Judeţean Vâlcea, unde au participat reprezentanţii CNADNR SA (partea tehnică, mediu si arheologie), reprezentanţii CJ Vâlcea, parlamentari din Vâlcea, precum si reprezentantul Proiectantului (asocierea SPEA Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucuresti & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL). Discuţia purtată a fost una preliminară bazată pe analiza variantelor de traseu propuse de către realizatorii studiului de fezabilitate. Reprezentanţii CJ Vâlcea au susţinut varianta cea mai apropiată de municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru aceasta fiind puse în discuţie atât argumente pro, cât si contra, făcându-se referire în mod distinct asupra structurii geomorfologice a terenului, precum si asupra conservării florei si faunei din zonă. Discuţiile vor continua si cu reprezentanţii județelor Arges si Sibiu. De asemenea, au fost purtate discuţii si la Consiliul Judeţean Arges, unde au reprezentanţii CNADNR (partea tehnică, mediu si arheologie), reprezentanţii CJ Arges împreună cu toţii primarii din judeţul Arges, precum si reprezentanţii sindicatului Dacia Mioveni. În urma analizării variantelor de traseu propuse, autoritățile locale împreună cu toţi cei prezenţi, au optat si susţinut varianta de traseu nr. 1. „Având în vedere importanţa proiectului autostrăzii Sibiu-Pitesti, CNADNR a suspus dezbaterii publice pentru prima data un proiect de infrastructură rutiera la faza de SF privind alegerea variantei optime de traseu. Acest demers are drept scop cunoasterea si eliminarea eventualelor probleme de mediu, geomorfologiei terenului, arheologice, care ar putea conduce la modificări ale proiectului. În acest sens pentru proiectul autostrăzii Sibiu-Pitesti, CNADNR solicită încă odată, ca atât autoritățile locale, societatea civila, cât si cei interesaţi, să participe în continuare la aceste dezbateri atât în mod direct, cât si pe forumul www.forum.cnadnr.ro”, a declarat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe