Sergiu Bogdan, un primar puternic pentru Malaia, o comună mai mare decât Bucureștiul

duminică, 29 noiembrie 2015

 

Domnule primar Sergiu Bogdan, vă rugăm să ne prezentați, pe scurt, principalele proiecte ale mandatului dumneavoastră.

M-am axat pe buna desfășurare a procesului de învățământ, am continuat să reabilitez școlile. Școala Generală din Malaia era singura care nu avea grup sanitar propriu. Am continuat lucrările de modernizare la baza sportivă care a fost construită pe Ordonanța 7, am reabilitat ulițele satului, am asfaltat trei străzi și ulițe în satul Ciunget, în Săliște am pietruit și am construit o cale de acces în partea de dincolo de Lotru în zona bisericii, am reabilitat grădinița din Malaia, de asemenea am reabilitat clădirea dispensarului comunal, Căminul de la Săliște și l-am dotat cu cele necesare, Căminul Cultural de la Ciunget.

Începând cu anul 2014, după ce au fost inundațiile, am continuat să repar stricăciunile făcute de aceste inundații. După cum știți, comunaMalaia, în special satul Malaia şi satul Ciunget, în 28 august 2014 au fost lovite de inundaţii. Cu toate că am făcut demersurile necesare atunci, nici până acum nu am primit fondurile necesare pentru reabilitare. Nici pe situaţii de urgenţă şi nici de la Guvern. Am cheltuit în jur de 5 miliarde din bugetul propriu, pentru consolidarea canalelor, refacerea zidurilor, a podurilor care au fost distruse, baza sportivă a fost trei sferturi colmatată din cauza viiturilor care au venit după versant. În acest moment avem de plată în jur de 2 miliarde pentru lucrările efectuate şi recepţionate şi, sperăm ca anul viitor, chiar şi fără ajutorul Guvernului, din bugetul propriu să putem continua lucrările de consolidare a torenților. Așa cum știți, sunt văile care au o pantă extraordinar de mare și,  la ploi puternice și la viituri, fiind o zonă cu grohotișuri pot antrena foarte ușor terenul și odată cu el, anumite case care sunt pe marginea torenților. Acești torenți au fost construiți în anii 70 de către fostul ICF actual Forconcid și nu prea s-au repartizat bani pentru așa ceva. De vreo patru ani tot încercăm să trecem acești torenți de la Romsilva, care îi are în inventar, în inventarul primăriei, în așa fel încât să putem accesa fonduri. Nefiind în inventarul nostru nu am putut să facem niciun proiect pentru accesarea de fonduri, deși au fost situații în care puteam să accesăm fonduri pentru ele, pentru reabilitare. Nici în momentul de față nu suntem în măsură să spunem că ele au fost publicate în Monitorul Oficial și au trecut în proprietatea Primăriei. S-au făcut demersuri necesare, am fost avizați de la Minister, a fost transmis de la Consiliul Județean încă de anul trecut, însă până acum nu s-a întâmplat nimic. Anul trecut am forțat puțin nota, cu cei de la Situații de Urgență de la Vâlcea ș ifiind în intravilanul satului, am dat hotărâre de Consiliu Local și am putut să demarăm lucrarea de patru miliarde lei vechi, pe Valea Satului pentru reabilitarea a aproximativ 100 m de canal. Acest canal este din zona bisericii unde era riscul cel mai mare de inundații.

Am reabilitat școala și grădinița din satul Săliște. O lucrare care a costat în jur de 70000 lei, am reabilitat o parte din drumul de acces în zona Rudăreasa. Acum lucrăm la un proiect pentru asfaltarea unui drum de aproximativ 3,2km.

Am accesat fonduri pentru dotarea Căminului Cultural la Malaia și Săliște cu 400 de scaune, 12 mese de 12 persoane. Din bugetul local am mai achiziționat încă 30 de mese de 8 persoane, 10 perechi de costume populare pentru ansamblul folcloric. Probabil că în viitor, tinerii care sunt interesați pot să ducă mai departe acest ansamblu folcloric care a ajuns chiar și peste granițe. În toată această perioadă am căutat să contabilizăm în așa fel încât să ne achităm de ce ne-am propus.

În această perioadă a mandatului meu, una din cele mai mari probleme este Legea Fondului Funciar. După cum se știe, Malaia este a doua comună din județ, ca întindere, având aproximativ 39300 ha, după Voineasa care are 45000 ha. Pe razac omunei Malaia, din  32000 ha, aproximativ 30500 ha au fost retrocedate către personae juridice și persoane fizice. Statul are la ora actuală aproximativ 1500 ha din care vor trebui, probabil, rertrocedate încă două-trei sute de ha. Pe razacomunei vor rămâne aproximativ 1200 ha de fond forestier. De asemenea, din aproximativ 6500 ha de pășuni, s-au retrocedat către persone fizice în jur de 4000 ha și din 2500 ha care trebuiau să revină Consiliului Malaia, putem spune, la ora actuală, că am recuperat 1000 ha, din comunele de dincolo de munți, din Gorj, 470 ha, vreo 250 ha de la Novaci și 300 ha de la Câineni. Încă 1500 ha sunt gestionați de o altă unitate adminisrativ teritorială. În aceeași situație este comuna Vaideeni care are 418 ha, Puru Petrimanu 328 ha și încă 80 ha la Cocora, Bumbești-Pițic are 340 ha, Baia de Fier, Polovragi cu aproximativ 300 ha. Din punctul meu de vedere nu mi se pare normal ca noi, Administarția Teritorială Malaia să fim în proces cu altă Aministarție Teritorială, sau Prefectura să se implice în aceste lucruri și să anuleze hârtiile pe care le-au dat mai mult sau mai puțin bune, pentru că Vaideeni și-a făcut hârtiile în comisia locală în anul 2005-2006 și le-au prezentat la Comisia Tehnică a Prefecturii și și-au dat singuri în administrare teritoriul de pășuni de pe raza comunei Malaia. Același lucru s-a petrecut și la Voineasa. Culmea este că de un an șijumătate de când am atacat ordinul prefectului, nu am reușit să ne judecăm pe fond. Nu a fost nici o înfățișare pe fond. Fiecare și-a declinat atribuțiunile, Brezoi cătreVâlcea, Vâlcea la Curtea de Apel, Curtea de Apel a declinat înapoi. Mi se pare o anomalie, în sensul în care ei au făcutcontracte, au concesionat terenurile pe raza comunei Malaia, ei iau 150-200 lei/ha, concesiunea pe an și la mine plătesc 15 lei impozitul pe teren. Mi se pare anomalie se întâmplă.

Nu vreți să rămâneți în continuare să vă bateți pentru recuperarea acestor terenuri?

Eu acum sunt la o vârstă la care îmi trebuie linişte, însă nu este uşor să renunţi la o administraţie locală, mai ales când te-aizbătut să faci ceva şi te zbaţi în continuare. Din punct de vedere financiar, Malaia este o comună care poate să supravieţuiască, dacă lucrurilev or merge în continuare aşa, din încasările de la bugetul local propriu, neavând nevoie de bani din afară. Faptul că nici anul acesta nu am primit nici un ban pe Hotărârile de Guvern care au fost date, pentru că bugetul nostru local a fost de 15 miliarde din încasări proprii, nu am mai putut beneficia de alte fonduri. Mi se pare un lucru destul de ciudat. O comună cu 1000 de locuitori care încasează impozite şi taxe 2 miliarde şi mai primeşte de la Guvern încă 13 miliarde pentru a putea supravieţui.

Vă mulțumim frumos!

Material realizat de Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) și Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) în cadrul proiectului Primarii judeţului Vâlcea – 2016

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe