Poliția ne cere sprijinul. Cine este femeia al cărei schelet a fost descoperit la Râmnicu Vâlcea ?

duminică, 29 noiembrie 2015

Poliția ne cere prijinul. Cine este femeia al cărei schelet a fost descoperit la Rm. Vâlcea ?Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea solicită sprijin cetăţenilor în vederea stabilirii identităţii unei persoane decedate, de sex feminin, ale cărei oseminte au fost găsite pe un teren agricol, situat lângă strada Drumul Gării, din localitate, la data de 28 noiembrie a.c.

 

Din primele verificări reiese că persoana purta o haină scurtă, tip sacou, de culoare albastră, o vestă tricotată, de culoare neagră, pantaloni de culoare închisă, o bluză multicoloră, un batic de culoare închisă, cu model, precum şi o poşetă maro cu negru. De asemenea, aceasta era încălţată cu o pereche de bocanci, de culoare neagră, mărimea 36.

 

Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea, în vederea stabilirii identităţii şi împrejurărilor în care a survenit decesul.

 

Cei care deţin informaţii sau pot oferi detalii cu privire la persoana dispărută sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe