El este vâlceanul care luptă împotriva ISIS! S-a înrolat în armata kurzilor din nordul Siriei

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Un roman lupta din prima linie impotriva Organizatiei „Stat Islamic”.

Rebaz, dupa numele de luptator, sau Rubi, este unul dintre romanii care s-au inrolat in fortele armate care lupta impotriva ISIS (din motive care tin de securitatea sa personala, am ales sa nu-i facem public numele complet sau alte date personale, n.r.). El a intrat in YPG (People’s Defence Units) in luna august si are la activ cateva zeci de misiuni impotriva teroristilor din „Stat Islamic”. Fanatik.ro scrie că Rubi face parte din brigada Liberty Lions (Leii Libertatii), in care s-au inrolat mai multi straini, multi dintre acestia veterani din Statele Unite. Conform paginii lui de Facebook, el s-a antrenat cu Fortele Speciale Romane, insa ulterior a preferat o cariera „pe cont propriu”, in diverse teatre de razboi din lume (Rusia, America de Sud). Oficial, in prezent, el este voluntar pentru Liberty Lions, iar in Siria lupta sub un nume musulman.

Organizatia militara YPG este echivalentul armatei guvernului kurd din Rojava, in Siria de Nord, o zona declarata autonoma la sfarsitul anului 2013. YPG reprezinta in acest moment unul dintre principalii oponenti ai ISIS, in afara de fortele fidele presedintelui Bashar Al-Assad. De fapt, cele doua armate nu colaboreaza in nici un fel, pentru ca au obiective diferite, YPG militand pentru suveranitatea provinciei kurde din nordul Siriei. Din 2013, YPG se afla in conflict deschis cu ISIS, atunci cand kurzii au pus stapanire pe orasul Ras al-Ain, la granita cu Turcia, controlat la vremea aceea de islamisti.

Rebaz nu este insa singurul roman care lupta importiva ISIS. In primavara, grupul Lions of Rojava, afiliat aceluiasi YPG a anuntat ca doi romani s-au mai alaturat luptei impotriva ISIS. Unul dintre ei a primit numele de Armantch iar celalalt Erish.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “El este vâlceanul care luptă împotriva ISIS! S-a înrolat în armata kurzilor din nordul Siriei”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe