Primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu: Am reușit să onorez toate promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor!

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

 

Domnule primar Constantin Bărzăgeanu, vă rugăm să ne faceţi un mic rezumat al activităţii dumneavoastră din acest mandat.

Eu îmi rezolv aproape toate promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor. La nivel de localitate s-au făcut asfaltări. Este vorba despre drumul DC 128 care face legătura între Plută și Haltă Govora,  este vorba despre o porțiune de 3,700 km unde s-a turnat primul strat și al doilea strat in proporție de 80%. Așa cum a promis domnul Vălimăreanu, directorul de la RAJDP, până la finele anului va fi asfaltat. Am mai făcut un drum cu rigole cu tot. Este vorba despre drumul stadionului, pe o lungime de 1 km, s-au făcut extinderile de apă în toată localitatea. Mai avem într-un singur sat unde se lucrează în momentul de față. S-au reabilitat și s-au dotat toate căminele culturale, s-au făcut vestiarele pentru echipa de fotbal. Avem o echipă de fotbal cu care ocupăm un loc fruntaș, s-au făcut cele două grădinițe, prin Banca Mondială, care au cate două grupe. Sunt dotate cu toalete, cabinete medicale, au parcuri de joacă. La nivel de localitate avem trei parcuri pentru tinerii din zonă, avem un teren sintetic pentru care am făcut și o parcare pentru 20 de mașini. Este chiar în fața stadionului. S-a reabilitat primăria veche. Toate școlile și grădinițele din localitate s-au dotat. Avem trei școli și 5 grădinițe. Avem instalații de gaz metan în toate, fiecare are centrală termică, toate au izolație termică, termopane.

În luna decembrie, am primit, pe situații de urgență bani. Avem de asfaltat în satul Negreni, o stradă în satul Buleta, 2 străzi în satul Bârseștiși, 2 străzi în satul Scărișoara. În Scărișoara se lucrează, se face al doilea strat de piatră spartă, după care, săptămîna viitore (nr – interviul a fost realizat în octombrie 2015), dacă este timpul favorabil, se va pune primul covor de asfalt şi vor fi şi rigolele făcute, vor fi poduri şi podeţe în funcţie de proiectul care este în zonă.

Avem două punţi pietonale care fac legătura între două sate care au fost şi ele remediate. S-au făcut dotări în primărie. Avem un program cu Registrul Agricol şi Serviciul Financiar în colaborare cu Consiliul Judeţean. Am primit calculatoare, imprimante, pentru a ne putea uşura munca. Luna aceasta urmează să asfaltăm drumul care face legătura între Casa Parohială în satul Măgura şi Troiţa Măgura, mai precis Casa Roibu. S-au pietruit toate drumurile din localitate. Avem utilajele noastre. Chiar acum suntem pe ultima sută de metri la un proiect, vom merge la Craiova pentru a face canalizarea şi vom face şi drumurile din localitate care nu sunt asfaltate. Mai avem în plan şi un After School, pe fonduri europene. Vineri vom merge la Craiova pentru a ne verifica dosarul, să vedem câte punctaje avem şi unde ne încadrăm. A apărut acum o nouă grilă care diferă de anii precedenţi.

S-a îmbunătăţit iluminatul public, s-au împrejmuit islazele, s-au făcut acele igienizări pe marginea râurilor şi în felul acesta nu am mai avut probleme cu cei de la Apele Române. Totul funcţionează cum trebuie. Acum avem o extindere la un cămin cultural. Era necesară această extindere pentru că este o comună foarte mare unde avem cele mai multe căsătorii din judeţul Vâlcea. Venind foarte mulţi oameni la cununie sala devine neîncăpătoare. Astfel ne-am gândit să facem o sală de festivităţi cum este cea de la Râmnicu Vâlcea.

Ne pregătim acum pentru sezonul rece. Avem utilajele pregătite. Chiar am avut o şedinţă cu cei patru muncitori. Le-am spus să îşi verifice fiecare utilajele. Particip şi eu la deszăpezire cu un tractor. Îmi place sa mă implic. Chiar am avut un control. Mi-au cerut dosarul cu deszăpezirea să vadă licitația, însă eu nu aveam ce să le dau pentru că lucrasem cu utilajele noastre. Atunci, ei mi-au spus că este incompatibil pentru că nu avem voie să facem cu utilajele noastre. Dar, de fapt, ei crezuseră că s-a lucrat cu utilajele mele și de aceea spuneau că nu este legal. Când au înțeles despre ce este vorba nu au mai zis nimic.  Am primit şi al doilea microbuz. Avem un post la concurs pentru şofer. Am creat un spațiu cu măsuțe, băncuțe, cu scenă pentru a putea sărbători ziua localității. Toate școlile sunt dotate cu calculatoare, cu camere de luat vederi. La nivel de localitate avem camere de luat vederi decât în intersecțiile principale. Am reușit să aduc mici și mari investitori. Avem deja trei farmacii care funcționează la nivel de localitate, avem un C.A.R. care ajută pensionarii sau pe oamenii care doresc un credit pentru a-și rezolva unele probleme personale. Acum facem demersurile necesare pentru înființarea unui notariat. Avem două cabinete stomatologice, medici de familie sunt în fiecare sat. Sunt 141 firme care își plătesc impozitul. Locuitorii, care în mare parte sunt din cei care au lucrat pe platforma chimică și au intrat în șomaj, sunt conștiincioși și vin și își plătesc taxele către stat. Nu avem terenuri nemuncite.

Care sunt agenții economici mai mari?

La nivel de localitate avem Strabag-ul, Vox Profile, avem trei fabrici în industria lemnului care exportă în Irak, Iran, Pakistan, avem cea mai mare fabrică de vopseluri din țară- Stiki și Sarcom, Petrom, care își desfășoară activitățile la noi, depozitul Lukoil care este cel mai mare depozit cu produse petroliere, mai este Avicarvil, cel mai mare producător de carne de pasăre. Au la noi în jur de 30 hale. Avem cel mai mare producător de ouă, un singur abator, AVIGIS, care a fost în Germania la acel târg cu produse tradiționale. Este o mândrie când vezi pe canalele de televiziune românești sau străine un produs din localitatea ta. Mai avem o mănăstire unde își desfășoară activitatea 22 de măicuțe, împreună cu Maica Stareţă. Au 50 ha de teren pe care îl muncesc şi se autogospodăresc. Trăiesc numai din ce produc dânsele acolo. Au animale, păsări. Mai avem cele 5 parohii, cu care avem o colaborare foarte bună.

În ultimii 6 ani lucrurile s-au schimbat foarte mult în bine. În fiecare zi încercăm să venim cu ceva nou la nivel de localitate. Am făcut o arhivă nouă modernă pentru că nu aveam nici arhivă. Chiar am fost lăudaţi de cei care au venit în control. Dacă cineva doreşte o informaţie o pot da imediat pentru că le avem puse în ordine. Când a venit Curtea de Conturi sau ANAF le-am dat dosarul pe care l-au cerut, au verificat şi au plecat. Nu trebuie să pierdem timpul pentru a căuta un dosar. În fiecare zi vin copii la noi, copii care nu au calculator acasă, vin şi lucrează la noi. Unii vin să înveţe, alţii vin să comunice cu părinţii care sunt plecaţi în străinătate.

Mai avem şi noi multe de făcut dar nu se pot face toate într-un singur mandat. Sper, cu ajutorul cetăţenilor, şi în mandatul următor să le demonstrez că la finalul mandatului nu voi mai avea nimic de făcut în localitate.

La iluminatul public am redus consumul la jumătate pentru că am schimbat becurile care erau de 125 Waţi cu becuri de 40 Waţi. Am făcut o investiţie de 100 mil. Şi am recuperat 400 mil. S-a înlocuit şi un transformator electric pentru că aveam mereu probleme cu tensiunea. Acum beneficiază 5 sate. Erau consumatori foarte mulţi şi nu rezista reţeaua. Ne-au pus cel mai mare transformator din judeţul Vâlcea.

Luna aceasta am avut 5 familii care au împlinit 50 ani de căsătorie. Am avut două persoane bolnave de cancer pe care le-am ajutat.

Domnule primar, sunteţi tânăr. Dacă spuneţi că peste cinci ani nu veţi mai avea ce face, credem că ar trebui să abordaţi altă perspectivă. Veţi rămâne în funcţie, probabil, şi trebuie să vă gândiţi la altceva.

Când am venit, la nivel de localitate, nu era asfaltat nimic, apă era decât în jumătate de comună, la iluminat era la fel. Erau foarte multe lipsuri și vreo 69 miliarde datorie, datorie pe care aproape am achitat-o. Mai avem 15miliarde. Voi face în așa fel încât să reușim să achităm datoriile. Îmi doresc, ca în cazul în care nu voi mai fi primar, să pot să predau primăria fără nici o datorie.

Vă mulțumim frumos!

Material realizat de Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) și Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale)  în cadrul proiectului  Barzageanu Mihaesti2Primarii judeţului Vâlcea – 2016

Dă-i un răspuns lui Cucu- boalca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

7 comments on “Primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu: Am reușit să onorez toate promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor!”

  1. Pentru ruget +magura =nu se vede nimic asfaltare sa terminat la limita cu babeni ca in epoca de piatra Noi santem uitati la conditii !Dar la taxe si impozite nu

  2. DRUMURILE CE ZICETI DOMN PRIMAR? CEA MAI MARE COMUNA DIN JUDET, CA NUMAR DE LOCUITORI, CU ATATEA FIRME CARE PLATESC IMPOZITE, SA AI DRUMUL PRINCIPAL CU SMOALA SI CRIBLURA CA PE TIMPUL LUI PAPAPIUS, PLIN DE DENIVELARI SI GROPI, DRUMUL COLONIE-NEGRENI NICI CU BICICLETA NU POTI SA OCOLESTI GROPILE, SATUL ARSANCA NICIUN METRU DE ASFALT, VULPUIESTIUL LA FEL, NEGRENIUL SI MAGURA NICI JUMATE ASFALT SI MULTE ALTELE. IN SCHIMB VEDEM LA GOSPODARII DIN BUNESTI, IONESTI, ORLESTI, SUSANI, ETC. CA SE POATE. SUNT MULTE DE ZIS, DE PROMISIUNI SUNTEM SATULI. ASTA E ADEVARUL!

  3. Foarte multi bani investiti..miliarde..miliarde...nu se vede nimic..dar o masina de piatra pentru niste ulite prapadite nu sa bagat..pe zi ce trece"infloreste" comuna...sau mai bine zis parcarea primariei...dupa asfaltari au aparut jeep-uri..oamenii de pe ulitele care asteapta gazul pe conducta de vreo 3 ani? Da...intradevar..ar fii multe de spus...minciuna la ordinea zilei in primarie...

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe