Hramul mănăstirii Iezer din județul Vâlcea. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

miercuri, 18 noiembrie 2015

Mănăstirea Iezer din județul Vâlcea își va serba luni, 23 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Antonie, ctitor și viețuitor al acestui vechi locaş monahal. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei.

***

Mănăstirea Iezer se află în satul Cheia, din Băile Olăneşti, la 20 de kilometri vest de municipiul Râmnicu Vâlcea. Primii ctitori ai acestui sfânt locaș sunt Radu cel Mare (1377-1383) și fiul său Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1559, schitul a fost refăcut de voievodul Mircea Ciobanu, împreună cu soția sa, doamna Chiajna, fiica voievodului Petru Rareș (1527-1546). Biserica actuală a fost zidită de Episcopul Ilarion și de Schimonahul Antonie. În anul 1720 biserica a fost pictată de ieromonahul Nicolae. Mai târziu, schimonahul Antonie, ctitorul schitului, a fost canonizat, sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii. Vechea biserică a mănăstirii este închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Mănăstirea are obște de maici.

 

Cuviosul Antonie a trăit în vremea domnitorului Matei Basarab și a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Urmând sfatul duhovnicului său, starețul de la Schitul Iezeru-Vâlcea, a renunțat la plecarea în Sfântul Munte Athos și a îmbrățișat viața monahală în acest schit izolat. În anul 1690, luând binecuvântare, Sfântul Antonie s-a retras în pădurea de lângă schit, unde a săpat în piatră o peșteră, pe post de chilie și paraclis. În anul 1700, Schitul Iezeru era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Prin urmare, între anii 1700-1705, episcopul Ilarion al Râmnicului, împreună cu o parte din credincioşii satului Cheia, la îndemnul Pustnicului Antonie, a refăcut biserica de piatră şi chiliile. Sfântul Antonie de la Iezer s-a nevoit în sihastrie vreme de 28 ani și a trecut la cele veșnice la vârsta de 92 ani, înainte de anul 1714.

- See more at: http://basilica.ro/hramul-manastirii-iezer-din-judeul-valcea-110611.html#sthash.AwzzQY90.dpuf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe