|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Judecătoria Râmnicu Vâlcea susține cererea de apărare a independenței magistraților 

jud_Bogdan_Mateescu

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dat publicității luni, 16 noiembrie 2015, un comunicat, semnat de jud. Bogdan Mateescu – Președinte, cu privire la cererea de apărare a independenței judecătorilor și procurorilor de la instanțe și parchete asumată de Uniunea Națională a Judecătorilor din România față de recentele acțiuni ale Inspecției Judiciare.

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a hotărât însușirea în totalitate a cererii de apărare formulată de UNJR. S-a considerat că, prin comunicate destinate mass-media și publicului larg privind autosesizări ale Inspecției Judiciare, în stadiul incipient al unei eventuale proceduri disciplinare, se exercită în mod direct o presiune incompatibilă cu independența puterii judecătorești, tradusă și în temerea, resimțită la toate nivelurile instanțelor și parchetelor, că adoptarea unei soluții sau alta poate atrage repercursiuni disciplinare și se lasă cale liberă speculațiilor privind modul în care judecătorul ajunge să pronunțe o soluție sau alta, eventuala părtinire manifestată de instituțiile statului față de partea nemulțumită de soluția adoptată.

S-a solicitat CSM să dea dovadă de fermitate și verticalitate în apărarea independenței sistemului judiciar față de orice conduită de natură să afecteze dramatic garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil de care beneficiază orice persoană, prin admiterea cererii de apărare a independenței sistemului judiciar față de acțiunile Inspecției Judiciare.

One Response to Judecătoria Râmnicu Vâlcea susține cererea de apărare a independenței magistraților

  1. IMPOSIBIL DE APARAT !

    CAND EXISTA SPECIMENE PRECUM MADAMELE FLORICIOIU, DUMITRASCU, ETC., NU MAI POATE FI APARAT NIMIC …

     

Leave a Response