|vineri, ianuarie 20, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Mazilu a primit clarificări de la Ministerul Transporturilor privind modernizarea drumului Drăgăşani-Tg. Jiu 

Mazilu_Dan

 

 

Luna trecută, deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a formulat o interpelare pe care a adresat-o ministrului Transporturilor, Iulian Matache, pe tema amânării începerii lucrărilor pentru reabilitarea DN67B: „Drumul respectiv este un drum naţional, care leagă Târgu Jiu de Drăgăşani şi Drăgăşani de Piteşti, străbătând numeroase localităţi din patru judeţe, respectiv Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş. Pentru cei 189,2 kilometri ai DN67B au fost deja alocaţi, potrivit Legii nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, 9.500,00 mii lei, sumă în limita căreia antreprenorul desemnat poate executa lucrări în acest an. Cu toate că modernizarea drumului naţional DN67B între localităţile Scoarţa şi Piteşti face parte din Lista obiectivelor de investiţii cu finanţare de la bugetul de stat pe anul în curs şi, potrivit calendarului de implementare a proiectului acestuia, s-a obţinut avizarea CTE-CNADNR a documentaţiei tehnice pentru construirea podului DN67B km 175+822 peste Valea Răchita din Poiana Lacului, nu s-a demarat nici o lucrare până în prezent. De asemenea, s-a stabilit ca durata de execuţie a lucrărilor să fie de 6 luni, însă având în vedere că deja ne aflăm la finalul lunii septembrie şi condiţiile meteo se înrăutăţesc, reabilitarea lui DN67B tinde să sfârşească şi ea pe lista proiectelor aprobate, finanţate, dar abandonate” În răspunsul Ministerului Transporturilor se arată: „Modernizarea drumului naţional DN67B între localităţile Scoarţa şi Piteşti face parte din Lista obiectivelor de investiţii cu finanţare de la bugetul de stat pentru anul 2015. Urmare a procedurii de licitaţie deschisă organizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, în data de 19.05.2010 a fost semnat de către C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova contractual nr.775, având ca obiect elaborare expertiză tehnică, PTH, DDE, Cs, asigurare AT şi execuţie lucrări la obiectivul „Modernizare DN67B, Scoarţa – Piteşti, km 0+000 -km 188+200”. Din cauza amânării execuţiei lucrărilor şi din cauza lipsei în anii trecuţi a finanţării obiectivului, au aparut multe degradări ale drumului, toate culminând cu prabuşirea în anul 2014 a podului peste Valea Răchita la Poiana Lacului, din cauza inundaţiilor, ceea ce a condus la necesitatea demarării unor proceduri necesare intervenţiei rapide la acest pod. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a emis Ordinul de intervenţie în regim de urgenţă nr.27516/03.07.2014 la acest pod către executant care a condiţionat execuţia lucrărilor de ordinul de începere pentru întregul obiectiv de investiţii. În aceste condiţii, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a încheiat un contract pentru realizarea unui pod provizoriu. Conform calendarului de implementare a proiectului „Modernizare DN67B, Scoarţa-Piteşti, km 0+000 – 188+200”, dupa avizarea în CTE-CNADNR SA în decursul lunii februarie 2015 a documentaţiei tehnice pentru obiectivul „Pod pe DN67B km 175+822 peste Valea Răchita la Poiana Lacului” s-a obţinut Autorizaţia de Construire nr.007/05.07.2015 pentru reabilitarea acestui pod. Durata de execuţie a lucrărilor este de 6 luni. În conformitate cu condiţiile contractuale, ordinul de începere a execuţiei lucrărilor pentru realizarea noului pod de pe drumul naţional DN 67 B, km 175+822 este condiţionat de constituirea garanţiei de bună execuţie pentru contract (antreprenorul a depus o garanţie doar pentru documentaţia de proiectare), condiţie pe care antreprenorul trebuie să o îndeplinească pentru a putea executa lucrările la pod. La solicitarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, antreprenorul refuză să completeze această garanţie şi să înceapă execuţia lucrărilor numai pentru un obiect din contract (Pod pe drumul naţional DN67B peste Valea Răchita la Poiana Lacului), motivând posibilitatea finanţării şi a altor lucrări din cadrul proiectului, condiţiile contractuale nepermiţând acest lucru. Restul documentaţiei tehnice privind obiectivul de investiţii „Modernizare DN67B, Scoarţa- Piteşti, km 0+000 – 188+200”, respectiv proiectul tehnic ce cuprinde modificări semnificative faţa de proiectul tehnic avizat în anul 2011, generate de modificări ale legislaţiei, normativelor tehnice şi chiar de agravarea stării tehnice a drumului naţional DN 67B a fost avizat cu Avizul CTE-CNADNR nr.4470/19.06.2015. Precizăm că în conformitate cu prevederile contractuale, în vederea începerii execuţiei lucrărilor este în sarcina antreprenorului obţinerea avizelor şi acordurilor necesare emiterii autorizaţiei de construire. Termenul prevăzut pentru elaborarea detaliilor de execuţie este de 30 zile, iar cel pentru finalizarea lucrărilor este de 36 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor şi prestării serviciilor de proiectare. În cazul în care nu se va ajunge la un acord comun cu antreprenorul, conform cu prevederile legale, se vor lua măsuri privind rezilierea contractului”.

Leave a Response