|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Biserica Sfântul Dumitru din Râmnicu Vâlcea a fost resfințită 

20151108_01

 

Duminică, 8 noiembrie 2015, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sfântul Dumitru din Râmnicu Vâlcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și Slujba de resfințire a bisericii parohiale, de curând restaurată.

La slujbă au participat mai mulți preoți și diaconi, dar și o mulțime însemnată de credincioși, care s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei care s-au ostenit cu înfrumusețarea Casei lui Dumnezeu, unora dintre aceștia fiindu-le înmânate diplome de vrednicie.

Leave a Response