Televiziunea VTV îl pierde pe cel mai bun realizator de emisiuni: Gheorghe Smeoreanu

luni, 9 noiembrie 2015

Adio VTV, am plecat la ETALON !

Adio VTV, am plecat la ETALON !Cu părere de rău dar şi cu speranţă, informez publicul că am renunţat la emisiunea Criterii politice de la VTV.

În cei 7 ani frumoşi şi tumultuoşi petrecuţi la televiziunea familiei Tudor, am realizat circa 4000 de ore de emisie. Am spus ce am gândit, m-am bucurat și am suferit. Am creat imagine şi mi-am creat imagine.

Pentru aceasta şi pentru multe altele nu pot decât să le fiu recunoscător lui Ion Tudor, dar mai ales doamnei Maria Tudor. Sunt, amândoi, oameni minunaţi, al căror suflet este puţin cunoscut în comunitatea vâlceană.

Din păcate, patronii acestei televiziuni nu înțeleg nici viaţa presei, nici personalitatea ziaristului, pe care îl confundă adeseori cu un tehnician. Din fericire, pe mine m-au confundat cu un tehnician bun, poate cel mai bun.

N-a fost suficient, pentru că eu sunt ziarist, nu robot, un ziarist profund implicat mental şi sentimental în munca lui. Atât de implicat, încât viaţa personală trece pe locul al doilea, aşa cum se întâmplă la majoritatea ziariştilor care se iau în serios.

Dar despre trecut, numai de bine, acum se deschide o nouă etapă pe care o prefigurez mai frumoasă ca oricare alta.

În acest context, viitorul meu profesional avea nevoie e o nouă provocare, iar TV Etalon mi-a acordat-o.

Nu am fost niciodată mai motivat să lucrez mai bine, asta însemnând mai profund şi mai deschis, mai nuanţat şi mai spectaculos, atât pentru revista Criterii Naţionale, cât şi pentru emisiunea cu acelaşi nume.

Emisiunea de la TV Etalon se va numi tot Criterii Naţionale şi va fi realizată în intervalul orar 20 – 22, de luni până vineri.

Încep de luni, 9 noiembrie.

Gheorghe Smeoreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe