|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 09.11.2015 

soparla-cu-volanas
  • Aşadar, fostul primar al Râmnicului din perioada 2004-2010, Mircia Gutău, nu este nici candidatul ALDE (compus din Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator) la Primăria Râmnicului, în perspectiva alegerilor locale din vara anului viitor. Potrivit unor surse credibile din cadrul ALDE, două au fost motivele reale pentru care s-a luat decizia respingerii lui Gutău: recentele proteste de stradă împotriva corupţiei, precum şi faptul că a ajuns un „rebut” (citat de la Ion Nicolae) respins pe criterii morale de către PNL.

 

  • În ultima şedinţă a fostului Guvern Ponta, s-a alocat suma de 500 milioane de lei pentru finanţarea unor drumuri judeţene şi comunale din ţară. Din această împărţire, judeţului Vâlcea i-a revenit suma de circa 12,5 milioane de lei (2,84 milioane de euro). Mare bucurie, mare, pentru clovnii politici Gică Păsat şi Cristian Buican pentru că în aceste zile se face „marea repartiţie” către primarii din Vâlcea. Fireşte că „partea leului” din sumă o vor lua primarii liberali, iar acest lucru se va vedea mai bine la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea de la sfârşitul acestei luni.

 

  • Continuă neregulile săvârşite de primăriţa din Racoviţa, Sonia Iliescu, pe mână cu „ciobanul” de Perişani, Cristian Buican! Prin presa locală, primăriţa Iliescu s-a lăudat că a reuşit să îl dea jos din funcţie pe viceprimarul Ion Tănase, în urma unei decizii a Tribunalului Vâlcea, însă dacă se uita mai bine pe hotărâre vedea că sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti. În aceste condiţii, se poate spune că „revenirea” doamnei Ioana Negoiţă în postul de viceprimar al comunei Racoviţa este ILEGALĂ de la un capăt la altul până nu există o sentinţă definitivă în acest caz.

 

  • Mai mulți apropiați ai președintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, au fost chemați la DNA pentru a da cu subsemnatul într-un dosar de trafic de influență. Pe surse am aflat că este vorba de un consilier județean, un consilier al președintelui Consiliului Județean și o tânără liberală. Procurorii DNA investigează un caz de corupție ce vizează mai mulți primari liberali, șefi de instituții publice, societăți comerciale de stat și, nu în ultimul rând, pe deputatul liberal Cristian Buican. Acuzațiile sunt destul de grave și se pare că apropiații parlamentarului liberal au cedat și au spus tot ce știu pentru a-și salva pielea. Lațul se strânge!

One Response to Șpârle și șopârle, 09.11.2015

  1. gheorghe nicolae

    Imi pare rau sentinta de la Racovita chiar daca nu este definitiva este executorie,asa ca primarita are dreptate,a castigat,chiar si temporar.

     

Leave a Response