|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Rugăciunea 

 

Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci chiar îl face un duh cu El. Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel, că cel ce se lipeşte de Domnul, un duh este cu El. Sudura aceasta duhovnicească, de a se uni omul cu Dumnezeu, se face pe calea rugăciunii. Toate faptele bune îl ajută pe om să câştige dragostea de Dumnezeu, dar nici una mai mult decât rugăciunea. Căci rugăciunea, de aceea se cheamă maica faptelor bune, că ea, pe cea mai mare faptă bună o ajunge, adică pe dragoste. Când vei vedea pe cineva că te urăşte sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, iar Biserica nu face altceva decât să se roage deopotrivă pentru toţi, ca toţi să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu şi să fie buni. Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă, mărturisindu-ne: Să nu învinuieşti cumva pe fratele tău când te rogi pentru el sau să-i ceri pedeapsă. Biserica se roagă pentru vrăjmaşi, ca Dumnezeu să-i înţelepţească, să le ierte păcatele, să-i aducă la cunoştinţa adevărului, să-i facă blânzi şi să-i întoarcă cu bine. De aceea, sfânta rugăciune aduce în sufletul nostru pe cea mai mare faptă bună: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele.

Când auzim de rugăciune, să nu credem că toată rugăciunea noastră, indiferent cum ar fi făcută, este rugăciune. Dacă eu zic numai cu limba rugăciunea sau cu gura, iar mintea mea este pe dealuri, eu mă înşel pe mine când cred că mă rog. Că Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima. Rugăciunea gurii, după învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa, marele filosof şi fratele Sfântului Vasile cel Mare, este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii sau, mai bine zis, este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Scara rugăciunii, în urcuşul ei, nu are sfârşit. Rugăciunea, în creşterea ei, nu are margine, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu, iar cum Dumnezeu nu este nemărginit în sfinţenie prin înălţimea însuşirilor Sale, nu are sfârşit în bunătate şi în sfinţenie, aşa şi rugăciunea, în creşterea ei duhovnicească, se înalţă şi margine nu are. Sfântul Grigore Sinaitul spune că cel bătrân şi bolnav poate sta culcat cu capul pe-o pernă, dacă nu poate sta în picioare, numai să se roage. Dumnezeu nu cere omului poziţia trupului, ci a minţii şi a inimii.

Leave a Response