Mircia Gutău a anunţat că va părăsi organizaţia judeţeană a PNL. Buican își bagă unghia în gât!

joi, 5 noiembrie 2015

Mircia Gutău a anunţat că va părăsi organizaţia judeţeană PNL Vâlcea, el motivându-şi decizia că nu poate sta într-o stare de provizorat, în condiţiile în care copreşedintele formaţiuni, Alina Gorghiu, a declarat joi că acesta nu are susţinere la nivel central pentru a candida pentru funcţia de primar al Râmnicului.

"Nu pot sta în stare de provizorat, mai ales după ce doamna Gorghiu a declarat că nu am susţinere la nivel central. Îi respect doamnei Gorghiu poziţia şi am ales să continui drumul spre Primăria Râmnicului, de pe altă poziţie. I-am comunicat domnului Buican (liderul PNL Vâlcea n.red) decizia mea, nu m-am gândit încă la un alt partid, rămân un om de dreapta" a declarat, pentru Agerpres, Mircia Gutău.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi ca partidul nu va susţine candidatura lui Mircia Gutău, condamnat de două ori pentru corupţie, la Primăria Râmnicu Vâlcea, aşa cum doreşte filiala locala a liberalilor. Gorghiu a subliniat că "filiala locală îşi va reevalua poziţia, fără Gutău".

Mircia Gutău a fost acceptat la începutul lunii octombrie ca membru al PNL Vâlcea, în cadrul unei şedinţe Comitetului Executiv Judeţean al partidului. Copreşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a declarat la începutul lunii octombrie că organizaţia judeţeană a liberalilor îşi asumă candidatura lui Mircia Gutău pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

La câteva clipe după ce PNL s-a dezis de el, Mircia Gutău a oferit ziariştilor Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău o declaraţie cuprinzătoare.

 

Veţi remarca tonul voit ludic şi ironic al unui om puternic dezamăgit şi ofensat de liderul local al PNL Cristian Buican.

 

Ascultaţi :

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Mircia Gutău a anunţat că va părăsi organizaţia judeţeană a PNL. Buican își bagă unghia în gât!”

  1. Omu' asta se zbate atat de mult sa ajunga, din nou, primar, cu un singur scop : acela de a se pune in serviciul comunitatii si a ne sluji pe noi, cetatenii Ramnicului ...

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe