|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Dumnezeu este Iubire! 

 

Mântuitorul Iisus Hristos numeşte moartea Sa jertfă şi spune că pentru aceasta a venit în lume, pentru a se jertfi. El nu ar fi refuzat să se jertfească chiar şi numai pentru un singur om, căci ne iubeşte pe fiecare cu iubire desăvârșită. Hristos iubeşte pe fiecare om cu aceeaşi dragoste cu care iubeşte întreaga lume, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că fiecare om este unic în faţa lui Dumnezeu şi mai valoros decât toate galaxiile la un loc, deoarece numai pe om l-a făcut Dumnezeu după chipul Său, cu posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu El şi a poseda prin har ceea ce El posedă prin fire.

Iubirea lui Dumnezeu pentru om se descoperă mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă: Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi (I Ioan 3, 16), că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat la moarte pentru ea (Ioan 3, 16).

Sfântul Isaac Sirul spune că Mântuitorul nu S-a jertfit pe cruce pentru noi, pentru că n ar fi putut să ne izbăvească în alt chip, ci pentru că a voit să ne înveţe prin aceasta dragostea cea folositoare. Şi ne-a apropiat pe noi de Sine în moartea Unuia-Născut Fiului Său. Şi dacă ar fi avut ceva mai de preţ decât pe Fiul Său, şi aceasta ne-ar fi dat-o, ca să se afle în El neamul nostru. Şi pentru dragostea Lui cea mare n-a voit să silească libertatea noastră, deşi putea să o facă, ci să ne apropie de Sine, prin dragostea cugetului nostru.

Când vorbeşte despre pătimirile lui Hristos pe cruce, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Dacă mă întreabă cineva: Ce lucru mare a făcut Hristos? Eu voi lăsa cerul, pământul, marea, învierea multor morţi şi alte minuni şi voi arăta doar crucea, care este mai slăvită decât toate. Crucea este vrerea Tatălui, slava (Fiului) Unuia Născut, desfătarea Sfântului Duh, podoaba îngerilor, siguranţa Bisericii, mândria lui Pavel. Pentru aceasta Îl numesc pe Hristos Împărat, pentru că Îl văd răstignit. A se jertfi pentru cei conduşi este fapta unui împărat.

Referindu-se la taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae menţiona: Iubirea lui Dumnezeu ţâşneşte de pretutindeni, din toate lucrurile şi împrejurările, arătându-se în toate felurile. Dumnezeul nostru, care este prin excelenţă iubire, caută prin toate numai folosul omului, îl iubeşte pe acesta mai mult decât se iubeşte el însuşi pe sine şi depăşeşte în daruri gândurile omului.

Ai un Stăpân mai afectuos decât un părinte – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – şi mai grijuliu decât o mamă, mai îndrăgostit decât un mire şi o mireasă, care socoteşte că odihna Lui e mântuirea ta şi se bucură mai mult decât tine de izbăvirea de primejdii şi de moarte (…) şi care arată orice fel de iubire: cea care o are un părinte pentru copii, o mamă pentru rodul pântecului ei, agricultorul pentru via sa, constructorul pentru meşteşugul său, mirele pentru mireasă, tânărul pentru o tânără, o iubire care vrea să îndepărteze de la tine cele rele, tot atât pe cât e de departe răsăritul de apus, pe cât e mai înalt cerul faţă de pământ – căci am arătat şi aceasta -, sau mai bine zis nu numai atât, cu mult mai mult, cum am arătat punând în mişcare cuvântul despre acestea şi îndemnându-te să nu te opreşti la imagini, ci să le depăşeşti prin raţionamente. Căci pronia lui Dumnezeu e de netâlcuit, purtarea Lui de grijă e necuprinsă, bunătatea Lui e negrăită, iar iubirea Lui de oameni cu neputinţă de adulmecat.

Pentru ca noi să trăim în iubire, Dumnezeu nu dă porunci despotice, ci lansează apeluri iubitoare, nu pune interdicţii, nu ne sileşte să alegem binele, ci ne recomandă norme dătătoare de viaţă. El nu violentează libertatea persoanelor care pot alege între a trăi în afara lui Dumnezeu sau în comuniune cu El. Astfel, iubirea Lui rămâne tot timpul în stare de jertfă.

Hristos, prietenul păcătoşilor,  iubeşte, iartă pe acel pe care l-a ales şi l-a rânduit coroană a creaţiei şi rege al ei, făcând sărbătoare cerească din întoarcerea celui ce se căieşte, mărturisește Sfântul Simeon Metafrastul. Mulţimea păcatelor şi fărădelegilor omului nu întrece dragostea lui Dumnezeu pentru acesta, ci El are îndelungă răbdare şi aşteaptă mult pocăinţa fiecăruia dintre oameni, însă această certitudine nu trebuie să-l îndemne pe credincios la argmentarea păcătoşeniei, ci să-i stimuleze curajul pocăinţei.

 

Leave a Response