|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Sfânta Liturghie – cerul pe pământ 

 

Sfânta Liturghie – cerul pe pământ

fragmente din scrierile părintelui Dumitru Staniloae

Definitia cea mai cuprinzatoare a Sfintei Liturghii este ca ea este continuarea principala a lucrarii lui Hristos in orice timp. Ea ni-L face prezent si ni-L comunica real pe Hristos, in starea permanenta de jertfa si de inviere, ca sa ne insusim si noi puterea de jertfa opusa egoismului si placerilor trecatoare,  si  sa intarim in sufletul  nostru  puterea viitoarei invieri pentru vesnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos si cu semenii.

In Sfanta Liturghie are loc prefacerea darurilor noastre de paine si vin in Trupul si Sangele lui Hristos, in starea de jertfa in care s-au trans­pus ele pe Golgota. Amintirea lui Hristos,  starea   Sa de jertfa de pe Golgota e asa de accentuata, si El ramane asa de mult in simtirea ei, ca stare de suprema daruire Tatalui, din compatimire si iubire fata de oameni si din vointa de a birui prin ea moartea noastra, incat o traieste neincetat in eficienta ei, dar fara ca ea sa fie o continua varsare a sangelui Sau. In Sfanta Liturghie El preface fundamentul ontologic al painii si vinului in Trupul si Sangele Sau, traite in starea permanenta de jertfa, prin chemarea Duhului Sfant de catre preot, insotita de rugaciunea credinciosilor.  Sim­tirea de catre Hristos a starii de jertfa pentru noi,  il tine in gradul cel mai apropiat de noi si gata de a ni Se comunica sub chipul painii si vinului ori de cate ori il chemam prin preot sa faca aceasta.

            Liturghie se poate numi si Euharistie.  Iar prezenta  amintita in scopul amintit se numeste Euharistie, sau  „Multumire”, pentru ca insusi Hristos a prefacut la Cina cea de Taina painea si vinul in Trupul si Sangele Sau, multumind „Tatalui”, pentru ca L-a trimis sa Se faca om si sa  Se aduca jertfa prin Trupul si Sangele  Sau pentru oameni si sa  Se dea lor sub chipul acestora pentru mantuirea lor. E o multumire  adusa Tatalui si ca Om in numele oamenilor.
Hristos intra in relatia de iubire cu noi si ne atrage in relatia de iubire cu Tatal nu numai aducandu-Se pe Sine Tatalui ca jertfa si dandu-ni-Se in aceasta stare si noua, ci lasandu-Se adus si de noi ca jertfa Tatalui, pentru ca sa ne aducem si pe noi impreuna cu El. Euharistia este jertfa lui Hristos adusa Tatalui pentru comunitate, si jertfa comunitatii intre ei, cu Hristos si cu Tatal. Si in aceasta se arata dragostea Fiului pentru noi si unirea ce o realizeaza El intre noi si Tatal, odata cu atragerea iubirii Tatalui catre Fiul Sau ca om si catre noi. Comunitatea e nu numai primi­toarea jertfei lui Hristos, ci si aducatoarea Lui ca jertfa, la care se aso­ciaza si ea. in amindoua felurile se umple de binefacere si puterea innobila-toare   a  jertfei  Lui.

Prin porunca „Aceasta sa faceti spre pomenirea  Mea”  (Luca  22, 19), Hristos ne asigura ca El va fi tot atat de prezent cu noi si  Se va darui sub chipul painii si vinului, ori de cate ori Apostolii si urmasii lor se vor ruga Lui sa faca aceasta cum a facut-o la Cina cea de Taina. Ba chiar le porunceste sa faca aceasta spre a-L pomeni pe El, spre a-si aduce  aminte de ceea ce a facut El atunci. Le cere sa-I adreseze Lui rugaciunea de a face mereu pentru ei ceea ce a facut El la Cina cea de Taina, ca sa-L pome­neasca. Pomenirea Lui nu este fara prezenta Lui si prezenta Lui nu are loc fara pomenirea Lui. Euharistia nu este o simpla pomenire a lui Hristos fara prezenta Lui, nici nu se obtine prezenta Lui fara pomenirea a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taina.  Intre Cina cea de Taina si jertfa liturgica sau Euharistia din orice timp, este o stransa legatura. Aceea o face posibila pe aceasta si aceasta ne pune in legatura cu aceea. Nu El are nevoie de pomenirea noastra, ci noi, ca sa ni Se daruiasca mereu.

Fara impartasirea de Hristos Cel jertfit, nu ne unim deplin cu El si Tatal nu are prilejul sa ne vada ca fii daruiti Lui in unire cu Fiul Sau. Nici iubirea noastra fata de Fiul nu s-ar manifesta in intregime, nici iubirea filiala fata de Tatal prin daruirea noastra Tatalui, impreuna cu Fiul, si nici iubirea Tatalui fata de Fiul Sau nu ne-ar invalui si pe noi impreuna cu El. Iar mantuirea deplina este fericirea nemarginita a aces­tei iubiri reciproce intre noi si Fiul si intre noi si Tatal. Iubirea Tatalui care se revarsa spre noi, uniti cu Fiul in stare de jertfa, se revarsa si peste cei raposati ai nostri, pe care ii tinem lipiti de noi prin pomenirea lor din dragoste. Hristos insusi a spus ucenicilor: „Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 34-35; 15, 17).

Daca Hristos ne-a iubit pana la a-si da viata pentru noi, trebuie sa luam si noi pilda de la El, caci pentru aceea s-a facut jertfa pentru noi, si ni Se da in stare de jertfa, adica cu puterea de iubire si de jertfa pen­tru altii, cuprinsa in ea. De aceea daca nu ne gandim si la cei raposati ai nostri cand auzim la Sfanta Liturghie de jertfa lui Hristos, cand auzim chemarea Lui la impartasirea de El, cand ne impartasim de El in starea de jertfa, inseamna ca ramanem nesimtitori la pilda Lui si nu vrem sa rodeasca in noi deplin puterea Lui de jertfa din iubire. Dragostea lui Hristos fata de noi e o dragoste indreptata spre altii. Deci trebuie sa o traim si noi ca dragoste fata de altii. Dar aceasta inseamna si vointa ca sa aiba si ei parte de fericirea dragostei lui Hristos si a Tatalui, adica parte de mantuire. Acestei vointe trebuie sa-i urmeze deci si cererea noas­tra catre Hristos de a le face si altora, si in primul rand celor raposati ai nostri, parte de dragostea Lui, sau de rodul jertfei Lui, chiar daca ei neavind trup ca noi, nu se mai pot ampartasi impreuna cu noi de Trupul si Sangele lui Hristos, sub chipul painii si vinului.

La Proscomidie se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica si de Dumnezeu, oricate pacate ar fi facut. Dar cei ce au murit in dispret  cunoscut fata de Dumnezeu si de Biserica, nu pot fi pomeniti. Sunt poate multi care au murit in acest  dispret si fara sa fie cunoscuti ca atare. Deci nu avem nici o vina daca ii pomenim si pe unii ca acestia. Va face Dumnezeu ce va sti.  Unii credinciosi insotesc pomelnicele cu numele celor ce voiesc sa fie pomeniti de preot si de Hristos, cu cate o prescura si cu cate o lumanare aprinsa. Ei isi aduc darul lor de paine lui Hristos, reprezentand viata lor, sau jertfa lor, pentru ca Hristos sa li-l intoarca prefacut in darul trupului Lui, adus ca jertfa pentru ei. Relatia omului cu Dumnezeu e un continuu schimb de daruri. Dumnezeu-Cuvantul ne-a dat viata si puterea de a ne procura painea din pamantul ce ni l-a dat. Noi aducem puterea data noua, actualizata in painea ce am prega­tit-o. Dumnezeu Cuvantul cel intrupat ne-o intoarce prefacuta in Trupul Lui, in care este El insusi ca painea vietii vesnice care  S-a pogorat din cer  (Ioan 6,  53-58).

 

Leave a Response