Incendiu provocat în Horezu de la un jar nestins

luni, 2 noiembrie 2015

 

 

 

La data de 29 octombrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria lui Nicolae I., din Horezu, satul Romanii de Jos. Flăcările s-au declanşat acoperişul casei, iar până ca pompierii să reuşească să stingă incendiul a ars structura din lemn a acoperişului, precum şi elemente de mobilier existente în interiorul locuinţei. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, pompierii militari în colaborare cu membrii SVSU Horezu au reuşit să stingă incendiul, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Primele cercetări arată că flăcările s-ar fi declanşat de la jarul nestins, căzut din sobă pe podeaua din lemn a locuinţei. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire: - se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate; - depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 cm la sobele din cărămidă sau teracotă; - în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm; - cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe