CFR Marfă, în pericol să piardă contractul de transport cărbune, de la Berbeşti la CET Govora

luni, 2 noiembrie 2015

 

Prin Decizia nr. 268S/C4/2085 din data de 26 octombrie 2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins, ca nefondată, solicitarea Societăţii naţionale de transport feroviar de marfă „CFR Marfă” de suspendare a procedurii de licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de „Servicii transport pe calea ferată cărbune tip lignit, de la punctele de expediţie ale furnizorului de cărbune, respectiv staţia C.F. Berbeşti şi Staţia C.F. Alunu până la antestaţia C.F. CET Govora” - loturile 1 şi 2, organizată de CET Govora. Decizia CNSC este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva deciziei se poate formula plângere în termen de cinci zile de la comunicare. Prin contestaţia din 21 octombrie 2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 20463 din 22 octombrie 2015, depusă de Societatea naţională de transport feroviar de marfă „CFR Marfă”, privind procedura de licitaţie deschisă organizată de autoritatea contractantă CET Govora, în vederea atribuirii contractului de „Servicii transport pe calea ferată cărbune tip lignit, de la punctele de expediţie ale furnizorului de cărbune, respectiv Staţia C.F. Berbeşti şi Staţia C.F. Alunu până la Antestaţia C.F. CET Govora” - lotul 1 şi lotul 2, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei.

În luna aprilie 2014, CFR Marfă a câştigat licitaţia pentru a transporta cărbune către CET Govora de la carierele de lignit Berbeşti şi Alunu, potrivit datelor operatorului feroviar. Societatea a câştigat licitaţia organizată de către Centrala Electrică de Termoficare (CET) Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe două relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti până la CET Govora şi CF Alunu până la CET Govora. Contractul de transport a fost încheiat pe o perioada de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată a fost de 2,4 milioane de tone, se arată într-un comunicat al instituției. CFR Marfă a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de circa 200 milioane de euro. „SNTFM CFR Marfă este în continuare constrânsă să ia măsuri drastice în vederea redresării activităţii, pentru a avea şansa reîntoarcerii la un grafic de creştere normală. În această perioadă, piaţa transportului feroviar de marfă s-a redimensionat, fapt ce duce la o maturizare a acesteia, iar în noile condiţii CFR Marfă urmăreşte dezvoltarea permanentă a relaţiilor cu clienţii prin fidelizarea şi păstrarea celor existenţi şi atragerea de noi parteneriate, toate aceste fiind posibile doar prin adoptarea unor politici comerciale flexibile”, a declarat anul trecut noul directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea. În 2013, CFR Marfă a trecut printr-un proces eşuat de privatizare, iar Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional că va eficientiza compania şi o va privatiza în prima parte a anului viitor.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “CFR Marfă, în pericol să piardă contractul de transport cărbune, de la Berbeşti la CET Govora”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe