|sâmbătă, martie 25, 2017
  • Follow Us!

Statuie din bronz a părintelui Arsenie Boca, sfințită la Vaideeni. Au participat sute de credincioși! 

parintele_arsenie_boca1_95123200

Sute de credincioși au participat, sâmbătă, în comuna vâlceană Vaideeni, la sfințirea statuii din bronz al părintelui Arsenie Boca, operă a artistului Ivan Jinaru, amplasat la intrarea în biserica-monument cu hramul Sfântul Nicolae.

„Părintele Arsenie Boca reprezintă totul pentru mine. Ideea mi-a venit în 2011, l-am montat în 2012, acum l-am pus în bronz. Totul a plecat de la o întâmplare să-i spun mai puțin obișnuită. Nu auzeam cu urechea stângă. După ce am fost la mormântul părintelui Arsenie Boca, mi-a revenit auzul. Atunci mi-am promis mie că dacă voi fi sănătos, îi voi face un bust. Am ales această biserică în urma unui vis. În visul meu, l-am întrebat pe părinte și m-am visat cu icoana Maicii Sfinte cu Mântuitorul în brațe, care este pictată de el pe catapeteasma de la Prislop, în această biserică din Vaideeni. Ultimele discuții pe care le-am avut în zonă spun că părintele a trecut prin Vaideeni. Arsenie Boca era prieten cu un unchi de-al meu care era preot la Sibiu și știu că se întâlneau la Bistrița, la mănăstirea de unde chiar l-a arestat securitatea și se pare că, în perioada aceea, a fost și la Vaideeni”, a spus Jinaru, născut în această comună din județul Vâlcea.

Statuia din bronz a părintelui Arsenie Boca este cea mai mare astfel de lucrare din țară.

Credincioșii îl numesc ‘Sfântul Ardealului’, chiar dacă nu a fost canonizat, și vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Considerat un ‘fenomen unic în istoria monahismului românesc’, amintirea Părintelui Arsenie Boca domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței creștin-ortodoxe și Bisericii.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică „Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paștile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic și stareț, va începe cu putere, cu duh apostolesc și chiar prorocesc mișcarea unică de la Sâmbăta, de redeșteptarea religioasă și morală a credincioșilor. A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desființat lăcașul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. Părintele a fost arestat și torturat de fosta Securitate în anii 1948 și 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari și la Canal, părintele a revenit, la sfârșitul pedepsei, ca stareț la Mânăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km. de București.

Părintele Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, mii de oameni sunt prezenți la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viața, cel mai mare număr înregistrându-se în 2010, 30.000 de credincioși.

Într-un interviu acordat AGERPRES în urmă cu un an, Zoe Daian, nepoata părintelui Arsenie Boca, spunea, printre altele, că nu e nevoie ca acesta să fie canonizat ”pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui”.

AGERPRES

Leave a Response