Preşedintele interimar Gheorghe Păsat direcţionează banii CJ Vâlcea către primăriile liberale

joi, 22 octombrie 2015

 

 

După cum se ştie, vineri, 23 octombrie, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, pe ordinea de zi aflându-se şi propunerea de alocare de sume unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Numai că primăriile respective care vor beneficia de bani de la CJ Vâlcea sunt, în majoritate, de la PNL, adică tocmai din partidul din care face parte preşedintele Gheorghe Păsat şi „tartorele” Cristian Buican. Spre exemplu, printre alţii, la rectificarea de vineri, vor primi bani primarii din Galicea, Mitrofani, Olanu şi Perişani, toţi membri de frunte ai PNL Vâlcea. Primăria comunei Galicea (primar Ion Năfliu) a solicitat CJ Vâlcea un ajutor financiar în sumă de 768.220 lei pentru asigurarea contribuţiei proprii aferentă lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiei de epurare şi a gospodăriei cu apă, ce trebuie achitată pentru a se putea depune ultima tranşe de plată către Administraţia Fondului pentru Mediu. Datorită faptului că Primăria comunei Galicea se confruntă cu dificultăţi majore în încasarea veniturilor proprii, neputând finaliza lucrările şi achita obligaţiile către constructor, pe de o parte, şi pe de altă parte, având în vedere resursele ce pot fi utilizate din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea, se va aloca suma de 80.000 lei comunei Galicea.

Primăria comunei Mitrofani (primar Lupu Răspopescu) a cerut CJ Vâlcea acordarea unui ajutor financiar pentru efectuarea lucrărilor de pe DC 98, km 4+750, unde datorită ploilor masive căzute în cursul acestui an s-a produs o alunecare de teren pe o distanţă de 100 m, care afectează grav desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă. Deşi a fost realizată provizoriu o bandă de circulaţie din fondurile proprii ale primăriei, în urma precipitaţiilor din ultimele zile aceasta a fost distrusă, comunitatea rămânând izolată. Deoarece veniturile bugetului local al comunei Mitrofani sunt foarte reduse, şi având în vedere resursele financiare ce pot fi utilizate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea, se va decide, ca pentru efectuarea lucrărilor de înlăturare a efectelor alunecării de teren pe DC 98, să se aloce suma de 75 mii lei, comunei Mitrofani.

Primăria comunei Olanu (primar Gheorghe Anghel) a solicitat CJ Vâlcea acordarea unui ajutor financiar pentru reabilitarea drumului de interes local, în lungime de 300 m, care face legătura între Şcoala Generală Olanu şi Biserica Casa Veche. Întrucât acest drum este de pământ şi impracticabil pe timp ploios, iar primăria comunei Olanu nu dispune în totalitate de fondurile necesare realizării lucrărilor de modernizare, CJ Vâlcea va aproba ca, în limita fondurilor ce pot fi disponibilizate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea, să se aloce suma de 75 mii lei comunei Olanu.

Primăria comunei Perişani (primar Ion Sandu) a cerut CJ Vâlcea acordarea unui ajutor financiar în valoare de 100 mii lei pentru pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentului „Posada 1330”, ediţia a XV-a, care are loc în perioada 7- 8 noiembrie 2015. Evenimentul se va concretiza într-o amplă manifestare culturală ce se va realiza în colaborare si cu Consiliul Judeţean Vâlcea, ocazie cu care se va lansa prima carte dedicată în întregime certificării locului Posada. Având în vedere cheltuielile privind editarea şi tipărirea cărţii în două volume , certificarea şi atestarea de către institutele istorice abilitate în domeniu pentru obiectele vechi şi cu importanţă istorică descoperite în Pripoare Perişani, şi faptul că primăria comunei Perişani se află în imposibilitatea finanţării în totalitate a cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea acestei acţiuni, CJ Vâlcea va aloca din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea suma de 30.000 lei.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe