|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Educatoarea Rodica Boşonea din Râmnicu Vâlcea a fost ucisă de fiul ei! 

educatoare_06_693f42ae00

 

Locuitorii din Râmnicu Vâlcea sunt în stare de şoc, după ce au aflat că ucigaşul educatoarei Rodica Georgeta Boşonea, de la Grădiniţa Cozia din oraş, e chiar fiul ei.

S-a întâmplat într-o garsonieră pe strada Matei Basarab, din municipiul Râmnicu Vâlcea, joi seara, 15 octombrie 2015, când o femeie a fost găsită fără suflare în propria-i casă, chiar de soţul ei.

Femeia era căzută pe podea în bucătărie, între chiuvetă şi masă, iar la prima vedere nu prezenta urme de violenţă. Doar pe gât, în zona cervicală, avea o mică plagă, care, spun criminaliştii, ar fi putut fi produsă de o unghie, semn că ar fi putut fi strânsă de gât. De aceea, poliţiştii ajunşi la faţa locului au înregistrat cazul ca fiind moarte suspectă, iar apoi au aşteptat concluziile medicilor legişti de la Spitalul Judeţean Vâlcea, pentru a vedea dacă este moarte prin asfixiere sau moarte naturală.

În urma autopsiei, legiştii au decis că a fost ucisă prin sugrumare. Poliţiştii criminalişti l-au bănuit de la bun început pe fiul victimei, Alexandru Boşonea, care a dispărut de acasă chiar din ziua în care s-a petrecut crima, iar bănuiala li s-a adeverit.

Oamenii legii l-au găsit pe băiatul de 22 de ani într-un hotel din Bucureşti, l-au adus la Râmnicu Vâlcea, iar în urma audierilor, tânărul a fost ieri arestat preventiv pentru 30 de zile. Deocamdată, anchetatorii nu au aflat care a fost mobilul crimei.

Foto: www.voceavalcii.ro

 

Leave a Response