|joi, mai 25, 2017
  • Follow Us!

Percheziții în Vâlcea la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda „accidentul” 

perchezitii-mascati

Polițiștii din județul Bistrița Năsăud, împreună cu polițiști din Hunedoara, Mehedinți și Dolj, efectuează, joi, 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București, a județelor Ilfov și Vâlcea, precum și într-un penitenciar, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în înșelăciuni prin metoda „accidentul”, se arată într-un comunicat, remis Agerpres, de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: Facebook Poliția Română

Prejudiciul cauzat de persoanele suspectate de comiterea acestor înșelăciuni se ridică la peste 40.000 lei.

„17 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 51 de ani, sunt bănuite că în perioada august 2015 — octombrie 2015 ar fi indus în eroare șapte persoane vătămate, din județele Bistrița-Năsăud, Dolj și Mehedinți, prezentându-se ca fiind polițiști, avocați sau medici, solicitând sume de bani pentru soluționarea unor cazuri în care ar fi fost implicate rude ale acestora. De asemenea, șase persoane încarcerate în penitenciar vor fi transferate în Centrul de Arest și Reținere Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud”, se arată în comunicat.

În aceeași cauză, în data de 13 octombrie, au fost transferate la Bistrița încă două persoane din Centrul de Arest și Reținere Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Leave a Response