NOI REGULI pentru obţinerea permisului auto de luni, 5 octombrie. Care sunt MODIFICĂRILE

duminică, 4 octombrie 2015

 

Începând de luni, 5 octombrie, proba practică pentru obţinerea permisului auto va putea fi susţinută din nou, în cazul în care va fi picată, FĂRĂ a mai repeta proba teoretică, însă cu condiţia efectuării a şase ore de pregătire practică între două examene.

NOI REGULI pentru obţinerea permisului auto

In momentul de fata, sustinerea examenului se poate face in termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pica proba practica trebuie sa treaca din nou de proba teoretica. Totusi, aceasta regula va fi schimbata incepand din 5 octombrie, dupa cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care va modifica procedura de examinare stabilita prin Ordinul MAI nr. 268/2010.

Concret, de la acea data, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretica vor putea sustine proba practica de mai multe ori, in cazul in care o pica, in perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. In acest sens, candidatii vor fi nevoiti sa achite taxa de examinare si sa faca cel putin inca sase ore suplimentare de pregatire practica.

"Calificativul «admis» la proba teoretica permite sustinerea probei practice in perioada de valabilitate a cursului de pregatire teoretica si practica (...). Candidatii declarati «respins» la proba practica pot fi programati pentru sustinerea unei noi probe dupa o perioada de cel putin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare si prezentarea dovezii care atesta efectuarea a cel putin sase ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori auto autorizata", dispune actul normativ publicat in Monitorul Oficial la inceputul acestei luni.

In acelasi timp, candidatii care nu se vor prezenta la proba practica vor putea sa ceara o noua programare oricand in perioada de valabilitate a cursului de pregatire. Daca trece un an de la absovirea cursului, sustinerea examenului auto este conditionata de efectuarea unui nou curs de pregatire.

In alta ordine de idei, cei care vor pica proba teoretica dupa data de 5 octombrie vor putea sa sustina o noua examinare dupa cel putin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.

Important! Potrivit noilor prevederi, vor putea sa sustina proba practica de mai multe ori doar candidatii care promoveaza proba teoretica incepand cu data de 5 octombrie. Asta inseamna, mai exact, ca persoanele care sustin si promoveaza proba teoretica inainte de 5 octombrie trebuie sa o sustina din nou daca pica proba practica.

Proba practică se susţine astfel: numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM, în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A, numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.

Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM (mopede) care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi, se mai arată în Ordinul de ministru.

Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.

Începând din ianuarie 2013, când a intrat în vigoare noul Cod rutier, pentru a conduce un moped pe drumurile publice, şoferii trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să deţină permis de conducere din categoria AM.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe