Învăţătoare, găsită de mamă cu venele tăiate

duminică, 4 octombrie 2015
. O învăţătoare în vârstă de 33 de ani, a fost găsită moartă, sâmbătă, de către mama ei. Cadrul didactic a fost găsit cu venele cu tăiate şi nimeni nu îşi explică de ce a recurs la acest gest şocant, mai ales că urma să se mărite. Trupul neînsufleţit al Lidiei Stoica a fost găsit chiar de mama ei, cu care locuia. Tânăra preda în localitatea Pătroaia, acolo unde era foarte apreciată atât de colegi, cât şi de părinţi şi copii. Motivele care au făcut-o să recurgă la acest gest sunt necunoscute. Mama învăţătoarei spune că fata sa a fost abătută şi stresată în ultimele zile din cauza unei inspecţii pe care urma să o aibă luni. Colegii care o cunoşteau spun, însă, că inspecţia nu ar fi trebuit să o sperie, întrucât nu este primul control la care este spusă. "Vestea aceasta a picat ca un trăsnet asupra noastră. Era plină de volubilitate, gata să ajute pe oricine. Este inexplicabil. A avut, probabil, vreo cădere de moment. Era îngrijorată. Era responsabilă cu activitatea comisiei învăţătorilor. Avea foarte multe lucruri de făcut şi mai ales de scris. Avea o inspecţie, dar nu avea motive să se teamă, pentru că era pregătită", a spus Andrei Gheorghe, profesor. Tânăra învăţătoare era de obicei o persoană foarte veselă şi volubilă, însă grijile cauzate de inspecţia pe care urmă să o aibe săptămâna viitoare au făcut-o probabil să îşi schimbe complet atitudinea. Colegii tinerei nu pot să înţeleagă de ce a recurs la un asemenea gest. "Avea o viaţă liniştită. Ştiu că se înţelegea foarte bine cu mama ei. Ieşeam cu ea afară, nu m-am gândit niciodată la aşa ceva. E foarte dureros pentru toată lumea, pentru toţi colegii. Numai ea ştie ce a avut în sufletul ei. Nu îmi închipui ce durere mare a avut în sufletul ei de a recurs la acest gest. Era o persoană veselă. Toată vara s-a plimbat, s-a simţit bine. Era îngrijorată, ca orice oricare cadru didactic, atunci când ştie că cineva vine să o inspecteze. Nu trebuia să recurgă la acest gest. Era un om deosebit.", a declarat Aurelia Petre, o altă colegă de-a învăţătoarei. Lidia Stoica avea un iubit cu care urmă să se căsătorească anul viitor. Din primele cercetări, se pare că tânăra nu a lăsat niciun bilet de adio în care să explice care au fost motivele ce au făcut-o să îşi pună capăt zilelor.

Citeste mai mult: adev.ro/nvon7t

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe