Le este frică de FISC acelora care închid ochii la ABUZURI!

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Un cunoscut ziarist vâlcean întreabă retroric într-un editorial: Cui îi este frică de fisc? Jurnalistul face referire la raportul de inspecție fiscală de la CET Govora și, voalat, încearcă să mute atenția opiniei publice de la abuzul evident al inspectorilor fiscali și de la comanda pllitică liberală spre alte zone. Ziaristul insinuează că în spatele raportului sunt de fapt pesediștii care ar urmări să-i pună toată presa vâlceană în cap preacuratului Buican. O tâmpenie, o aberație! În condițiile în care însuși liderul liberal s-a antepronunțat în legătură cu acest control de la CET, a scos-o din cărți pe prietena lui, l-a amenințat direct cu acest raport pe un director de ziar și i-a forțat mâna fostului director de la CET să nu mai încheie contracte de publicitate cu presa (doar cu cei care îl pupă în fund, eventual!). Așa că, domnule formator de opinie, ce alte dovezi mai doriți ale implicării lui Buican în această mizerie? Cine pe cine manipulează? Și știți cui îi este frică de Fisc?! Aceluia, VULNERABIL FISCAL, care închide ochii la ABUZUL inspectorilor ANAF! În calitate de contribuabil, de bun platnic, de administrator de firmă care a plătit ENORM statului român, ani de zile, taxe și impozite, cred că am tot dreptul să spun lucrurilor pe nume, când există și dovezi clare ale acestui abuz! Peste 60 la sută din ceea ce încasăm plătim statului într-un fel sau altul!!! Și-atunci de ce să nu ne apărăm când suntem nedreptățiți??? Așada, cui îi este teamă de Fisc, o dă acum la întors, cum se spune pe românește. Domnule T., credeți că dacă îi mângâiați acum pe Buican și compania veți fi scutit să returnați cele 1,5 miliarde lei CET-ului? E o iluzie! Vă execută imediat băieții ăștia, care nu agreează democrația și libertatea de exprimare.

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe