Citiți DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre MAFIA PĂDURILOR! Gelu Boromiz de la Hardwood, BARONUL PĂDURILOR VÂLCENE!

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Într-un memoriu semnat de mai mulți cetățeni ai județului Vâlcea, adresat instituțiilor de control ale statului se vorbește despre o adevărată MAFIE a exploatărilor forestiere. Iată ce se menționează, printre altele în memoriul respectiv: „Pentru a se înţelege mai bine întregul mecanism de interese din zona forestieră de nord a județului Vâlcea, evidenţiem faptul –pe care deşi nu îl putem noi proba, neavând nici competenţa, nici mijloacele necesare, că există un grup de mari interese, predominant axat pe săvârşirea de fapte ce pot îmbrăca un caracter infracţional, gravitează în jurul numitului Boromiz Gheorghe zis Gelu, din Râmnicu Vâlcea,  acţionar semnificativ în firma de exploatare masă lemnoasă SC HARDWOOD SA. Firma exportă, în urma prelucrării primare, lemn, în ţările scandinave, în state arabe  sau în Japonia. Firma este integrată într-un holding (SC Boromir Holding), împreună cu mai multe firme de panificaţie deţinute ori controlate de fratele lui Gelu-Boromiz Constantin. Sumele rulate ori obţinute din aceste activităţi economice şi comerciale, sunt considerabile, de ordinul milioanelor de euro –anual ( interesele fiind pe măsură), iar în perimetrul OMBG, pe raza a trei comune din Loviştea- Boişoara, Titeşti şi Câineni(Grebleşti)  în mod curent exploatează masă lemnoasă circa 12 firme, una dintre acestea fiind deţinută de fiica actualului preşedinte al obştii, Popa Nicolae Robison, socrul lui Gelu Boromiz.

Poenaru și Dinucă de la ITRSV sprijină DRUJBARII mafioți?!

La rândul lor, fraţii Boromiz, originari din comuna Câineni, limitrofă cu Boişoara,  au stabilite conexiuni şi relaţii, create în scop de susţinere şi protecţie, inclusiv prin intermediul oportunităţilor date de activitatea lor în unele structuri elitiste şi ermetiste din Rm Vâlcea. La nivelul percepţiei colective, se cunoaşte că fraţii Boromiz sunt susţinuţi de către alte persoane majoritatea cunoscuţi ca membri în aceleaşi structuri discrete sau secrete, precum: factori de conducere din ANAF-VÂLCEA, de către Buican Cristian, deputat, originar din comuna Perişani, limitrofă cu Boişoara, care a înfiinţat şi controlează şi el o societate de exploatare masă lemnoasă şi alta de colectare şi valorificare a produselor animaliere din zonă ( SC Dendros SRL),  prin intermediul fratelui şi tatălui său, de către -Poenaru Gheorghe, Inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (I.T.R.S.V.)-Vâlcea şi a numitului Dinucă Gheorghe, Inspector şef adjunct al I.T.R.S.V.-Vâlcea, de către directorul APIA Valcea ,Pintea Adrian, toţi cei nominalizaţi făcând parte dintr-un grup liberal care se susţine reciproc pentru ocuparea şi menţinerea funcţiilor, la care se adaugă conexiuni evidenţiate în mod cert, la nivelul colectivului tehnic la Comisiei judeţene de fond funciar din cadrul Prefecturii Vâlcea, care a manifestat toleranţe inadmisibile, total contradictorii atribuţiilor şi competenţelor legale de verificare de specialitate a propunerilor de validare  pe suprafeţele de teren fond forestier şi de emitere a titlurilor de proprietate, prin aceea că în anii 2000-2002, nu a verificat existenţa dreptului şi a actelor premergătoare, cerute imperativ de legile speciale ale fondului funciar.

Directorul de la Cadastru, Gheorghe Dumitrașcu, închide ochii la ILEGALITĂȚI

În mod similar, conexiunile şi interesele ilegitime ale grupului infracţional din conducrea OMBG,  al fost constatate şi la nivelul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară- Vâlcea. Directorul acestui oficiu, ing. Dumitraşcu Gheorghe,deşi este membru al Comisiei Judeţene de fond funciar, nu a verificat corespunzător scriptic şi în niciun mod  în teren,legitimitatea, legalitatea şi integralitatea actelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate nr. 5. 6 şi 1001/ 2000 emise OMBG, refuzând să ia act şi măsuri în consecinţă pentru absenţa unor documente obigatorii, precum lipsa cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, lipsa anexelor însoţitoare 51 şi 55, în forma prevăzută de lege, absenţa actelor primare de proprietate ( hotărâre judecătorească, Aşezământ sau Tabel de dramuri), absenţa proceselor verbale de punere în posesie. A acceptat, inadmisibil pentru suprafaţa mare de teren forestier atribuită(5585 ha), amplasamentele arogate nejustificat de petenta OMBG, fără limite certe. A accepatat scrierea şi semnarea titlurilor de proprietate, fără ca pe acestea să fie menţionate Unităţile parcelare de pădure-(UP-urile), dând posibilitatea ulterioară a translatării pe amplasamente convenabile a proprietăţii funciare; a acceptat înscrierea pe titluri a unor vecinătăţi incerte ori false, precum : „gol alpin”-pe mai multe titluri, ori „ocolul silvic Clăbucet”, în condiţiile în care cunoştea că ocolul silvic privat nu deţine proprietate finciară ş.a.a.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe