|miercuri, mai 24, 2017
  • Follow Us!

Penalul Cristian Burci, lupul moralist de la „Adevărul“, numără ouăle ziariștilor din Vâlcea! 

cristian_burci_26054400

 

Lupul moralist de la publicația „Adevărul “, Cristian Burci, ajuns mare patron de gazetă națională s-a apucat să numere „ouăle“ ziariștilor din presa vâlceană. Într-un articol „fulminant“ interlopul Burci, nu uită nimeni episodul din anii 90 cand ipochimenul ăsta vindea copii străinilor, dă de pământ cu fosta conducere a CET Govora pentru că a „îndrăznit“ și nu i-a cerut lui voie să încheie contracte cu ziarele din județul Vâlcea. Este vorba despre 0,04 la sută din cifra de afaceri a CET Govora! Corespondenta lui Burci de la Vâlcea,  ejectată din mai toate redacțiile vâlcene,  a acționat la comanda liderilor PNL de la Vâlcea, adică și-a luat și ea doi lei pentru o acadea, că deh e foame mare, și a publicat mizeria de raport POLITIC realizat de doi indivizi penali, angajați ai ANAF-ului, care vor răspunde în curând în fața legii pentru abuz în serviciu! Revenind la marele Burci de la Adevărul trebuie spus că, în perioada în care societatea comercială vâlceană îi alimenta conturile societății Servtrans, conducerea CET Govora era cea mai bună, cea mai corectă. Adevărul este acesta: Burci a încasat de-a lungul anilor milioane de euro de la societatea în care dă acum cu piatra! Pe de altă parte, musiu moralist Burci, „Adevărul“ nu are contracte de publicitate cu societăți de stat? Vă luați de mizilicul presei din Vâlcea, în timp ce voi încasați bani publici cu nemiluita! Să vă fie rușine, „corecților“ de la Adevărul!

Citiți aici legăturile marelui patron din presa centrală Burci cu CET Govora plus alte informații despre individ:

 Capusele transportului feroviar, bine infipte in piata valceana

 

În timp ce compania de stat CFR este pe butuci, iar infrastructura feroviară este din ce în ce mai puţin practicabilă, anumite firme cu „protecţie” beneficiază de banii scurşi de la stat. Una dintre acestea, Servtrans Invest, este controlată de omul de afaceri de „Top 300” Cristian Burci. Firma, care a ajuns în ultimii ani de mai multe ori în atenţia DNA pentru căpuşarea societăţii feroviare de stat, este bine „înfiptă” pe piaţa locală, având contracte cu două dintre cele mai importante societăţi, respectiv CET Govora şi Oltchim. Cel mai probabil, societatea respectivă îi va face din nou concurenţă celei de stat la următoarea licitaţie pentru transportul de cărbune către CET Govora pe calea ferată, care va avea loc în luna decembrie a acestui an.Filieră de scos banii peste hotareÎn prezent, asociaţii de la Servtrans Invest sunt Victor Alexiu (1%), Petre Radu Marcovici (1%), Sorin Nicolae Bordeianu (1%), dar „grosul” acţiunilor este deţinut de firma International Railway Services SA şi de International Railway Systems SA, ambele din Luxemburg, controlate de omul de afaceri Cristian Burci. Administrator este în continuare George Buruiană, fostul director al CFR Marfă, dar şi Victor Alexiu, Petre Marcovici, Gheorghe Ciulei, Denisa Turcu şi Tatiana Frăsineanu. În ultimii ani, Servtrans a făcut concurenţă operatorului de stat la licitaţiile organizate pe plan local, reuşind să se infiltreze mai ales la CET Govora şi Oltchim. Compania feroviară Servtrans Invest, din grupul Internaţional Railway Systems (IRS), deţinut de omul de afaceri Cristian Burci, vizează şi pieţele din Republica Moldova şi Ucraina. Compania se laudă că transportă, în prezent, marfă în toată Europa. Servtrans Invest derulează în principal activităţi de transport marfă şi conexe, dar şi transport de călători. International Railway Systems deţine 95,23% din acţiunile Servtrans. Grupul, cu sediul central în Luxemburg, produce vagoane de marfă, boghiuri şi piese forjate pentru industria feroviară din Europa şi are trei divizii, respectiv producţie de vagoane, managementul flotei de transport şi construcţii navale. Pentru accesul pe infrastructura feroviară publică, Servtrans are încheiat un contract cu Compania Naţională de Căi Ferate CN CFR SA, iar pentru accesul pe infrastructurile private are încheiate contracte cu toţi proprietarii de infrastructură privată din România. Firma cu capital românesc a început activitatea la 21 martie 2002, cu manevrarea utilajelor şi a vagoanelor pe şantierul de reabilitare a infrastructurii feroviare pe Coridorul Paneuropean IV, tronsonul Bucureşti – Câmpina. Potrivit informaţiilor oferite pe portalul propriu, printre principalii clienţi ai companiei se numără CET Govora, Lafarge, ISPAT Sidex SA, Holcim, Electrocarbon şi Alro Slatina, Remat Iaşi SA, dar şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit site-ului propriu al companiei. Servtrans a cumpărat, la un moment dat, în urmă cu mai mult de şapte ani secţia de reparaţii de vagoane din Mărăşeşti, pentru numai 4,1 miliarde de lei, de la Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători. George Buruiană, directorul general de atunci al achizitorului, a fost preşedintele Companiei CFR Marfă.

CET Govora scoate, din nou, la mezat transportul cărbunelui

CET Govora scoate din nou la mezat contractul de transport feroviar al cărbunelui între punctele de expediţie ale furnizorului S.N.L.O Târgu Jiu – Exploatarea Minieră Berbeşti şi Antestaţia C.F. CET Govora, la data de 2 decembrie 2010. În urma organizării licitaţiei urmează să se încheie un acord-cadru cu trei agenţi economici, pentru trei ani, valoarea estimată a serviciului fiind între 53.955.000 şi 129.492.000 de lei, fără TVA. Pe relaţia Berbeşti – Antestaţie CET Govora s-a estimat că va fi transportată o cantitate minimă de 1.500.000 şi maximă de 3.600.000 de tone, la fel ca şi pe relaţia Alunu – Antestaţie CET Govora. Contractul este împărţit pe loturi, iar garanţia de participare pentru fiecare lot este de 400.000 de lei. Printre alte condiţii, ofertanţii trebuie să aibă o cifră de afaceri medie anuală pe ultimii trei ani de minim 42.500.000 de lei pentru primul lot şi de 43.800.000 de lei pentru al doilea şi să fi transportat o cantitate minimă de 1.000.000 de tone de cărbune pe an în ultimii trei ani pentru fiecare lot. Licitaţia deschisă va fi atribuită pentru operatorul care va oferi preţul cel mai scăzut. Acordul cadru va fi semnat cu toţi cei trei operatori selectaţi, care sunt obligaţi să transmită oferte pentru toate loturile, pentru a putea efectua apoi transportul pe oricare dintre cele două relaţii de transport. Conducerea CET Govora îşi rezervă dreptul de a diminua cantităţile de cărbune transportat în funcţie de capacitatea de producţie reală, evoluţia situaţiei economice a furnizorului de cărbune şi a achizitorului. În cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile este mai mic decât numărul minim indicat în anunţul de participare, CET Govora poate anula procedura de atribuire pentru încheierea acordului-cadru sau poate continua procedura, pentru încheierea acordului-cadru numai cu acel/acei operator/operatori care se înscriu în criteriile solicitate. Reprezentanţii CET Govora au precizat faptul că, lunar, cantitatea  transportată pe fiecare relaţie de transport se va stabili în baza unui program de livrări care va fi transmis de autoritatea contractantă la sfârşitul fiecărei luni, pentru luna următoare. Ofertanţii vor trebui să dovedească faptul că deţin minim 150 de vagoane tip Fals, înmatriculate conform reglementărilor în vigoare, şi minim cinci locomotive aflate în proprietate şi înscrise în certificatul de siguranţă, pentru fiecare relaţie în parte. Primirea/ predarea vagoanelor încărcate/descărcate se va face în Antestaţia CET Govora, între operatorul de transport feroviar şi operatorul de manevră (S.C. Servtrans Invest S.A.), pe bază de listă de predare-primire şi registru veghetor, aplicându-se ştampila şi semnătura de ambele părţi. CET Govora va aplica prin personal propriu cântărirea vagoanelor şi efectuarea operaţiei de curăţare a lor. Capacitatea de descărcare în timp de 24 de ore este de 10.560 de tone vara şi 6.600 tone iarna, pe cele două estacade. Operatorul care va asigura transportul este obligat să încheie o convenţie de descărcare cu operatorul de manevră feroviară (S.C. Servtrans Invest S.A.). Aceeaşi firmă, Servtrans, asigură şi manevrarea vagoanelor între Antestaţia CET şi fronturile de descărcare şi retur, iar între staţiile Alunu/Berbesti şi fronturile de încărcare şi retur, această manevră se face de expeditorul mărfii (SNLO Târgu Jiu). După semnarea contractului, ofertantul declarat câştigător va mai putea cere ajustarea preţului contractelor celui de-al doilea şi celui de-al treilea an doar prin aplicarea indicelui de inflaţie anual, prognozat de Institutul Naţional de Statistică în domeniul serviciilor. La 15 mai 2009, CET Govora a licitat şi serviciul de transport cărbune cu mijloace auto, din cauza deteriorării căii ferate. La precedenta licitaţie de atribuire a contractului de transport pe calea ferată, care a avut loc la 15 mai 2008, contractul de transport a fost împărţit „frăţeşte” între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. şi Servtrans Invest. Contractul cuprindea atunci transportul pe calea ferată a lignitului, dar şi servicii de transport terestru, inclusiv servicii de transport în vehicule blindate şi servicii de curier, valoarea totală finală a celor două contracte fiind de 24,200,000 de lei. A fost încheiat astfel contractul nr. 128/3.07.2008, de „transport cărbune energetic pe relaţia Alunu – Antestaţie CF CET Govora cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. (valoare de 14.000.000 de lei plus TVA) şi contractul nr. 124/3.07.2008, de „transport cărbune energetic pe relaţia Berbeşti – Antestaţie CF CET Govora” cu Servtrans Invest SA Bucureşti (în valoare de 10.200.000 lei fără TVA). La SC Servtrans Invest SA a asigurat transportul de cărbune pe relaţia Berbeşti – Antestaţie CF CET Govora şi Alunu-Antestaţie CF CET Govora. Firma a preluat în administrare, după încheierea contractului, toate locomotivele care asigurau transportul şi chiar şi calea ferată, care aparţineau judeţului Vâlcea.

Burci, „protejat” de politicieni şi servicii secrete

Cristian Burci, omul care deţine Servtrans Invest, este un personaj controversat. În atenţia procurorilor anticorupţie au fost două firme controlate de omul de „Top 300″, acuzate că au căpuşat CFR. Acţiunea, care s-a derulat în mandatul celebrului Mihai Necolaiciuc, ar fi prejudiciat bugetul SNCFR cu peste 1.700 de miliarde de lei vechi! De societatea naţionala au fost „lipite” atunci SC Servtrans Invest SA şi SC Carpat Cargo SA, care reprezentau, conform procurorilor anticorupţie, un „grup de interese comercial de tip căpuşă”. Una dintre cele mai puternice acuze aduse atunci de DNA lui Mihai Necolaiciuc este aceea că între 17.07.2000 şi 21.10.2003, în calitate de director general la CFR SA, a realizat un mecanism complex de angajare a resurselor financiare şi a activelor companiei în raporturi comerciale nelegale şi defavorabile companiei. Prin acest sistem, conform informaţiilor procurorilor, „contele CFR” „a traficat bani şi active în folosul grupului format din Servtrans Invest şi Carpat Cargo”. Necolaiciuc era acuzat că a achiziţionat produse, lucrări şi servicii destinate altor scopuri decât acelea ale companiei, la preţuri supraevaluate, şi nu a urmărit dacă marfa a fost recepţionată. A dispus apoi efectuarea nelegală de plăţi prin ordine de plată către firmele furnizoare de tip satelit (controlate de firmele căpuşă) şi a aprobat cesionarea de creanţe ale acestora, respectiv compensări de creanţe al căror beneficiar indirect au fost firmele căpuşă”. În rechizitoriu se mai specifica faptul că „Necolaiciuc a sprijinit aceste firme căpuşă prin aceea că a semnat contracte prin care le-a permis accesul la infrastructura CFR şi le-a permis achiziţionarea de logistică necesară desfăşurării obiectului principal de activitate”, care era chiar transportul feroviar. Servtrans Invest, prima firmă vizată, este sub controlul omului de afaceri Cristian Burci şi a fost acţionar majoritar şi în Carpat Cargo – cea de-a doua firmă menţionată de procurori că ar fi „căpuşat” CFR-ul. Societatea a fost cumpărată în 2005 de PD-istul Dorin Iacob, apropiat al preşedintelui Băsescu, de la un coleg de partid, Grigore Suciu. Acesta era acţionar la Carpat Cargo, alături de International Railway Systems. După ce şi-a vândut acţiunile lui Iacob, Grigore Suciu a fost numit director CFR chiar de ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre! Cristian Burci susţinea, la vremea respectivă, că Servtrans şi Carpat Cargo nu au avut relaţii de afaceri decât cu CFR Infrastructura, în calitate de presatori de servicii. George Buruiană, directorul Servtrans, a fost întrebat de procurori legat de achiziţia unor locomotive.

Banii, pompaţi în firme-paravan şi apoi la politicieni

În presa centrală s-a speculat faptul că banii obţinuţi se pompează la firme paravan, precum cele ale lui Burci, şi de la aceste firme sunt împrăştiaţi în conturile din străinătate ale politicienilor şi s-a vehiculat faptul că Burci „a cotizat”, în afara conturilor unor înalţi ofiţeri ai serviciilor secrete, în conturile lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ioan Talpeş, Cico Dumitrescu, Dan Ioan Popescu, Şerban Mihăilescu, Octav Cozmâncă, Marian Oprişan, dar şi în acele ale actualilor guvernanţi. De-a lungul anilor se pare că a sponsorizat activităţile umanitare şi electorale ale fostului preşedinte, Ion Iliescu, dar se pare că acum drumurile duc şi spre actualul locatar al Cotroceniului, Traian Băsescu. În urmă cu câţiva ani, o informaţie „scăpată” de fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Radu Timofte declanşa un adevărat scandal în presă. Acesta susţinea în faţa jurnaliştilor că „Burci Cristian a fost protejat de generalul (r) SIE Gheorghe Şerbănescu şi ajutat de generalul (r) Ioan Talpeş, fost şef al SIE şi apoi deputat”. Ziarele arătau atunci, pe larg, „cum Ministerul Transporturilor, prin ordinele ex-ministrului Miron Mitrea, a pompat sute de milioane de euro în firmele omului de afaceri Cristian Burci prin contracte dubioase, studiate în ultimii trei ani de procurorii anticorupţie”. Astfel, presa arăta că, încă din 2001, imediat după revenirea PSD la guvernare, Cristian Burci a pus bazele unei firme de transport feroviar cu ajutorul fostului director George Buruiană, de la CFR Marfă. Cu sprijinul ex-ministrului PSD Miron Mitrea, Burci a obţinut contracte de zeci de milioane de euro cu societăţile statului din subordinea Ministerului Transporturilor pentru diverse prestări de servicii: de la publicitate la recuperări de creanţe sau erbicidarea căii ferate. Cu banii obţinuţi din astfel de contracte, Cristian Burci şi-a adjudecat aproape toate firmele statului producătoare de vagoane, locomotive, alte materiale rulante, iar acum el dictează preţurile pieţei, CFR fiind obligată, prin contracte care se derulează până în 2010, să achiziţioneze sau să-şi repare infrastructura prin firmele sale. Cercetat de procurorii anticorupţie, Cristian Burci a reuşit să fenteze justiţia între anii 2001 şi 2005, iar ulterior dosarele sale au rămas în sertarele procurorilor, deşi spre firmele sale din ţară şi străinătate s-au scurs peste 400 de milioane de euro numai prin contractele cu societăţile subordonate Ministerului Transporturilor. În afara grupului Graffiti/ BBDO, Burci a pus pe picioare mai multe companii de comunicare. Deşi sunt legate prin acţionariat de grup, aceste firme au libertatea de a opera independent. De exemplu, agenţia de BTL Prospero a câştigat, cu ani în urmă, clientul Tuborg şi abia apoi contul de comunicare a intrat şi în portofoliul lui Graffiti/BBDO. Una dintre „marile iubiri” ale lui Cristian Burci este Global Media, agenţie care a operat în decursul timpului clienţi locali. Global Media şi-a câştigat notorietatea şi prin contractul de asociere în participaţiune cu televiziunea MTC Constanţa, unde primar este Radu Mazăre şi prin care a administrat un buget de şase milioane de dolari pentru promovarea televiziunii şi a imaginii unor instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor, de pe vremea lui Miron Mitrea.

Apărat de SIE

Radu Timofte, fostul şef al SRI, declara, în urmă cu câţiva ani, că a trimis mai multe note informative procurorilor, care însă au dosit informaţiile legate de activitatea omului de afaceri. „Eu nu l-am protejat pe Cristian Burci. Am trimis nenumărate note informative în care avertizam instituţiile statului, inclusiv la Parchet, dar n-a ţinut nimeni cont de ele pentru că Burci venea de mână cu generalul SIE Gheorghe Şerbănescu şi bloca demersurile noastre. Da, noi ne-am făcut datoria şi am anunţat prin note instituţiile statului. Burci n-a fost protejat de SRI, ci de celălalt serviciu secret, de unde provine generalul Şerbănescu. De acolo mai provin şi alţii care îl protejează. Întrebaţi-l pe Talpeş în ce relaţii e cu Burci. Şi colonelul Ristea Priboi ştiu că l-a ajutat, că prin el a reuşit Burci să ia firme de la stat, prin Ovidiu Muşetescu, fost şef al APAPS între 2001 şi 2004, dar v-am spus, cel mai mare susţinător a fost generalul Şerbănescu. Dacă a fost şi ambasador într-o ţară arabă, ar trebui să vă fie clar la ce serviciu secret a lucrat el. Eu mai mult decât să trimit notele informative la instituţiile abilitate ale statului nu puteam face.”, declara la acea vreme Radu Timofte. Ziariştii scriau despre generalul SIE Gheorghe Şerbănescu că acesta a fost deconspirat ca ofiţer DIE de către fostul şef al serviciului Mihai Ion Pacepa. Potrivit lui Pacepa, „Şerbănescu a fost ofiţer al serviciului de spionaj extern al României şi agent de legătură cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei, prin care Yasser Arafat organiza acţiuni teroriste”.

De ce a fost pus CFR-ul pe butuci?

Ceferiştii trăiesc din ce în ce mai rău, infrastructura este la pământ, iar salariile scad, în loc să crească. Dincolo de această imagine, de Guvern responsabil şi gospodar, bălteşte mocirla uneia dintre cele mai mari fraude din istoria României: jefuirea patrimoniului Căilor Ferate Române. Între anii 2001-2004, suveica de firme controlată de Cristian Burci a încheiat contracte pe termen lung de circa 400 de milioane de euro cu instituţiile din cadrul Ministerului Transporturilor. Unele dintre contracte se derulează şi în 2010. Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, susţinea că toate contractele dezavantajoase pentru stat au fost semnate cu firmele controlate de Cristian Burci pe vremea ministrului PSD Miron Mitrea şi că el nu avea motive temeinice să le rezilieze, deoarece s-ar fi trezit cu procese. Singura posibilitate legală de reziliere a contractelor ar fi fost începerea urmăririi penale a făptuitorilor şi trimiterea în judecată expres pentru aceste contracte, dar anchetele DNA trenează fie din cauza expertizelor, fie din cauză că Mihail Necolaiciuc, fost director general al CFR, trimis în judecată, actorul principal al devalizărilor de peste 17.000 de miliarde de lei, era dispărut. Înzestrarea firmei „Servtrans” s-a făcut, conform „României Libere”, prin achiziţionarea la preţ de fier vechi a sute de vagoane şi locomotive aproape noi, dar scoase la vânzare de CFR Marfă, Miron Mitrea fiind cel care muta locomotivele şi vagoanele de la o structură la alta. «Servtrans» s-a servit cu ce a vrut din baza de la Chitila, unde erau băgate toate importurile făcute de CFR, de zeci de milioane de euro. Între 2001 şi 2004, nu s-au înregistrat aceste importuri în inventare, aşa că fiecare s-a servit cu ce a vrut. Inventarul s-a făcut abia la sfârşitul anului 2004, dar nu s-au consemnat dispariţii, pe motiv că piesele ar fi fost găsite pe teren. Burci ar fi avut, până în 2004, de la CFR un contract de 600 de miliarde de lei pentru erbicidare între şinele de tren, încheiat pe zece ani cu Protan SA, firmă controlată de el şi preluată de la stat tot pe mai nimic. Toate contractele CFR semnate de fostul director general Mihail Necolaiciuc cu firmele Servtrans şi Carpat Cargo au fost în atenţia DNA. Între 2001 şi 2005, Burci a mai beneficiat de contracte cu CFR de câteva sute de miliarde de lei şi prin firma „Carpat Cargo”, implicată în special în filiera recuperărilor de creanţe. După ce a început ancheta DNA şi în acest caz, Burci i-a cesionat firma lui Dorin Iacob, fost ofiţer SRI, pe atunci apropiat al preşedintelui Traian Băsescu. Surse din cadrul SRI afirmă că tranzacţia s-a făcut pentru ca Burci să beneficieze de protecţie prezidenţială.

Mihai ROMAN (impactreal.ro)

Patronul Adevărul şi Prima TV, Cristian Burci, va fi adus cu mandat în faţa instanţei

Joi, 19 Februarie 2015 18:39 Sursă: REALITATEA.NET

Patronul Adevărul Holding, ce editează cotidianele Adevărul şi Click, dar şi al televiziunii Prima TV, Cristian Burci, a fi dus cu mandat la următorul termen al procesului ce vizează posibila finanţare ilegală a campaniei PSD pentru prezidenţialele din 2009.

<a href=’http://x.cel.ro/www/delivery/ck.php?n=a82e757d&amp;cb=<%%TIMESTAMP%%>’ target=’_blank’><img src=’http://x.cel.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&amp;cb=<%%TIMESTAMP%%>&amp;n=a82e757d&amp;ct0=<%%REDIR%%>’ border=’0′ alt=” /></a>

Măsura a fost dispusă de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti pentru că milionarul a lipsit de la termenul de astăzi. În plus, va avea de achitat o amendă de trei mii de lei.

Atât Cristian Burci, cât şi candidatul la prezidenţialele din 2009, Mircea Geoană, au fost citaţi pentru a da declaraţii. Audiat de magistraţi, Mircea Geoană a negat toate acuzaţiile aduse de anchetatori preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu şi milionarului Ioan Niculae.

Cei doi au fost trimişi în judecată în ianuarie 2012. Potrivit DNA, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa, în calitate de preşedinte al PSD Brăila, pentru a obţine ilegal suma de un milion de euro de la afaceristul Ioan Niculae. Banii ar fi fost folosiţi pentru susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană, scrie digi24.ro.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/patronul-adevarul-si-prima-tv-cristian-burci-va-fi-adus-cu-mandat-in-fata-instantei_1635958.html#ixzz3mkZANeIR
Follow us: @realitatea on Twitter

Burci, paravanul serviciilor secrete şi al mafioților

 

Joi, 05 Martie 2009 12:15

PE CINE A SPRIJINIT EX-MINISTRUL MIRON MITREA

Cercetat în mai multe dosare de procurorii DNA, marele maestru al fentării anchetatorilor, Cristian Burci, cel care se află în “Top 300”, printre cei mai mari întreprinzători oameni de pe piaţă, îşi continuă nestigherit afacerile şi îşi creşte averea prin contractele pe care le-a încheiat cu statul de-a lungul anilor sub protecţia serviciilor şi a oamenilor politici. Surse din anturajul “prosperului” om de afaceri şi din servicii susţin că banii se pompează la firme paravan, precum cele ale lui Burci, şi de la aceste firme banii sunt împrăştiaţi în conturile din străinătate ale politicienilor.

Burci “a cotizat”, în afara conturilor unor înalţi ofiţeri ai serviciilor secrete, în conturile lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ioan Talpeş, Cico Dumitrescu, Dan Ioan Popescu, Şerban Mihăilescu, Octav Cozmâncă, Marian Oprişan, şi de-a lungul anilor a sponsorizat activităţile umanitare şi electorale ale fostului preşedinte Ion Iliescu, dar se pare că acum drumurile duc şi spre actualul locatar al Cotroceniului, Traian Băsescu şi apropiaţilor acestuia.

IN URMĂ CU CÂŢIVA ANI O INFORMAŢIE “scăpată” de fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Radu Timofte declanşa un adevărat scandal în presă. Acesta susţinea în faţa jurnaliştilor că  “Burci Cristian a fost protejat de generalul (r) SIE Gheorghe Şerbănescu şi ajutat de generalul (r) Ioan Talpeş, fost şef al SIE, acum deputat”. Ziarele arătau atunci, pe larg, “cum Ministerul Transporturilor, prin ordinele ex-ministrului Miron Mitrea, a pompat sute de milioane de euro în firmele omului de afaceri Cristian Burci prin contracte dubioase, studiate în ultimii trei ani de procurorii anticorupţie”. Astfel, presa arăta că, încă din 2001, imediat după revenirea PSD la guvernare, Cristian Burci a pus bazele unei firme de transport feroviar cu ajutorul fostului director George Buruiana de la CFR Marfă. Cu sprijinul ex-ministrului PSD Miron Mitrea, Burci a obţinut contracte de zeci de milioane de euro cu societăţile statului din subordinea Ministerului Transporturilor pentru diverse prestări de servicii: de la publicitate la recuperări de creanţe sau erbicidarea căii ferate. Cu banii obţinuţi din astfel de contracte, Cristian Burci şi-a adjudecat aproape toate firmele statului producătoare de vagoane, locomotive, alte materiale rulante, iar acum el dictează preţurile pieţei, CFR fiind obligată, prin contracte ce se derulează până în 2010, să achiziţioneze sau să-şi repare infrastructura prin firmele sale. Cercetat de procurorii anticorupţie, Cristian Burci a reuşit să fenteze justiţia între anii 2001 şi 2005, iar ulterior dosarele sale au rămas în sertarele procurorilor deşi spre firmele sale din ţară şi străinatate s-au scurs peste 400 de milioane de euro numai prin contractele cu societăţile subordonate Ministerului Transporturilor.

Afacerile din publicitate

În afara grupului Graffiti/ BBDO, Burci a pus pe picioare mai multe companii de comunicare. Deşi sunt legate prin acţionariat de grup, aceste firme au libertatea de a opera independent. De exemplu, agentia de BTL Prospero a câştigat cu ani în urmă clientul Tuborg şi abia apoi contul de comunicare a intrat şi în portofoliul lui Graffiti/BBDO. Una dintre “marile iubiri” ale lui Cristian Burci este Global Media, agenţie care a operat în decursul timpului clienţi locali. Global Media şi-a câştigat notorietatea şi prin contractul de asociere în participaţiune cu televiziunea MTC Constanţa, unde primar e Radu Mazăre şi prin care a administrat un buget de şase milioane de dolari pentru promovarea televiziunii şi a imaginii unor instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor, de pe vremea lui Miron Mitrea.

Firme satelit şi firme căpuşă

Două firme controlate de omul de “Top 300” Cristian Burci sunt acuzate că au capuşat CFR. Acţiunea, care s-a derulat în mandatul celebrului Mihai Necolaiciuc, cel care a fugit din ţară cu o parte din banii  CFR, ar fi prejudiciat bugetul SNCFR cu peste 1.700 de miliarde de lei vechi. Practic, de societatea naţională au fost “lipite” două firme care – prin deciziile lui Necolaiciuc – au primit banii fără vreo acoperire legală. SC Servtrans Invest SA şi SC Carpat Cargo SA reprezentau, conform procurorilor, un “grup de interese comercial de tip căpuşă”. Una dintre acuzaţiile aduse de către DNA lui Mihai Necolaiciuc este aceea că între 17.07.2000 şi 21.10.2003, în calitate de director general la CFR SA, a realizat un mecanism complex de angajare a resurselor financiare în raporturi comerciale nelegale şi defavorabile companiei. Prin acest sistem, conform informaţiilor procurorilor, “contele CFR” “a traficat bani şi active în folosul grupului format din Servtrans Invest şi Carpat Cargo”, din acţionariatul cărora face parte şi Cristi Burci. Necolaiciuc este acuzat că a achiziţionat produse la preţuri supraevaluate. Procurorii susţin că “Necolaiciuc a dispus efectuarea nelegală de plăţi către firmele furnizoare de tip satelit, controlate de firmele capuşă”. Prima firmă care apare în relaţia cu CFR este Servtrans Invest. La Registrul Comerţului, societatea apare cu obiect de activitate transporturi pe cale ferată. Acţionar majoritar este o altă societate – International Railway Systems (IRS). Cu se diul în Luxemburg, IRS este sub controlul omului de afaceri Cristian Burci. Societatea a fost acţionar majoritar şi în Carpat Cargo – cea de-a doua firmă menţionată de procurori cum că ar fi “căpuşat” CFR. Societatea a fost cumpărată în 2005 de PD-istul Dorin Iacob, despre care se spune că e un apropiat al preşedin telui Traian Băsescu, de la un coleg de partid, Grigore Suciu. Acesta era acţionar la Carpat Cargo alături de International Railway Systems. Interesant este că, după ce şi-a vândut acţiunile lui Iacob, Grigore Suciu a fost numit director CFR chiar de către ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre. Cristian Burci a susţinut, în faţa procurorilor, că Servtrans şi Carpat Cargo nu au avut relaţii de afaceri decât cu CFR Infrastructură. Cristian Burci recunoaşte că deţine societatea International Railway Systems, acţionar al Servtrans. La fel, Burci confirmă faptul că IRS a deţinut pachetul majoritar de acţiuni la Carpat Cargo.
Contactat telefonic, omul de afaceri Cristian Burci ne-a declarat că îl cunoaște ca director pe Necolaiciuc dar că nu a avut niciodată afaceri cu el. Mai mult, Burci susține că ministrul Gheorghe Dobre minte, întrucât firma sa Protan nu a avut niciodată un contract cu CFR Infrastructură de erbicizare a căii ferate.

 

Apărat de SIE, dar conectat cu teroriști

Radu Timofte, fostul şef al SRI, declara în urmă cu câţiva ani că a trimis mai multe note informative procurorilor, care însă au dosit informaţiile legate de activitatea marelui om de afaceri. “Eu nu l-am protejat pe Cristian Burci. Am trimis nenumărate note informative în care avertizam instituţiile statului, inclusiv la Parchet, dar n-a ţinut nimeni cont de ele pentru că Burci venea de mână cu generalul SIE Gheorghe Şerbănescu şi bloca demersurile noastre. Da, noi ne-am făcut datoria şi am anunţat prin note instituţiile statului. Burci n-a fost protejat de SRI, ci de celălalt serviciu secret, de unde provine generalul Şerbănescu. De acolo mai provin şi alţii care îl protejează. Întrebaţi-l pe Talpeş în ce relaţii e cu Burci. Şi colonelul Ristea Priboi ştiu că l-a ajutat, că prin el a reuşit Burci să ia firme de la stat, prin Ovidiu Muşetescu, fost şef al APAPS între 2001 şi 2004, dar v-am spus, cel mai mare susţinător a fost generalul Şerbănescu. Dacă a fost şi ambasador într-o ţară arabă, ar trebui să vă fie clar la ce serviciu secret a lucrat el. Eu mai mult decât să trimit notele informative la instituţiile abilitate ale statului nu puteam face”, declara la acea vreme Radu Timofte. Ziariştii scriau despre generalul SIE Gheorghe Şerbănescu că acesta a fost deconspirat ca ofiţer DIE de către fostul şef al serviciului Mihai Ion Pacepa. Potrivit lui Pacepa, “Şerbănescu a fost ofiţer al serviciului de spionaj extern al României şi agent de legătură cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei, prin care Yasser Arafat organiza acţiuni teroriste”.

Ramona Feraru

Dezvăluirile lui Mircea Badea. Cristian Burci, patronul Adevărul Holding, intermediar în vânzarea copiilor români în America

 

Mircea Badea a prezentat în cadrul emisiunii sale, „În gura presei”, la Antena 3, un reportaj realizat în anii ’90 de reporterii emisiunii 60 minutes, a canalului american CBS.  Subiectul reportajului: adopțiile copiilor în România.

Imediat după decembrie ’89, deschiderea granițelor a adus capitalismul în România, din păcate una din primele mărfuri vândute au fost copiii. O afacere bănoasă, România fiind unul dintre ultimele izvoare de adopție a copiilor de rasă caucaziană.

Reporterul american filmează cu camera ascunsă o întâlnire cu unul dintre intermediarii vânzării de copii, despre care spune că te abordează direct în holurile hotelurilor.
Ușor de recunoscut din imagini, deși au trecut peste 20 de ani, „baby-broker”-ul care discută cu reporterul condițiile și prețul la care poate fi adoptat un copil este Cristian Burci, proprietarul Adevărul Holding.
Așa cum vinde acum vagoane, și atunci, Burci dovedea calități de bun negociator, Oferta sa era variată, pliată pe dorințele fiecărui client, băieți sau fete, la orice vârstă. Cerea între 3.500 și 7.000 de dolari, probabil că la amărâții care-și vindeau copiii ajungea cât să-și cumpere un aparat video, la mare modă în acea perioadă și care costa maxim 1000 de dolari.
Câte grădinițe de copii a vândut Cristian Burci până a devenit om de afaceri? Au fost oare acei copii mai fericiți? Câți mai trăiesc, câți au fost doar donatori de organe?

Numele lui Cristian Burci a fost asociat cu unul dintre coordonatorii acţiunii Securității împotriva Monicăi Lovinescu, jurnalist la postul de radio Europa Liberă – maiorul DIE (ajuns mai apoi general) Gheorghe Şerbănescu, ofiţer de legătură pentru Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi unul din traducătorii lui Ceauşescu pentru limbile arabe.
După 1990, Gheorghe Şerbănescu, a ajuns ambasador în Kuweit, iar după aceea s-a dedicat afacerilor. A fost acuzat că ar fi fost unul din devalizatorii Bancorex.
Partener de afaceri cu Cristian Burc, Șerbănescu a fost acuzat că l-ar fi protejat pe acesta datorită relaţiilor sale în cadrul SIE, împreună cu fostul şef al spionajului extern, Ioan Talpeş. Fostul director al SRI, Radu Timofte, declara acum cîţiva ani: „Am trimis nenumărate note informative în care avertizam instituţiile statului, inclusiv la Parchet, dar n-a ţinut nimeni cont de ele, pentru că Burci venea de mînă cu generalul (SIE – n.red.) Gheorghe Şerbănescu şi bloca demersurile noastre. (…) Burci n-a fost protejat de SRI, ci de celălalt serviciu secret, de unde provine generalul Şerbănescu. De acolo mai provin şi alţii care îl protejează.”.

 

 

Cristian Burci este noul patron al trustului Adevarul

de R.M.     HotNews.ro

Joi, 4 octombrie 2012, 17:26 Economie | Media & Publicitate

 

Omul de afaceri Cristian Burci a preluat Adevarul Holding, anunta site-ul specializat Reporter Virtual, care citeaza surse anonime.

Negocierile demarate in 4 septembrie ar fi trebuit sa se incheie in urma cu doua zile, dar „s-au împotmolit”, noteaza site-ul citat.

„Azi însă discuţiile au ajuns la consens, potrivit surselor Reporter Virtual, iar Cristian Burci a devenit patronul Adevărul Holding, grupul media al lui Dinu Patriciu, retras din afaceri după ce a eşuat cu Mic.o, băgând firma în faliment, şi aducând afacerea de presă în insolvenţă. Astfel, azi a luat sfârşit una dintre cele mai mari tranzaţii din zona media din ultimii 22 de ani”, scrie Reporter Virtual.

Cristian Burci apare, in ultima editie „Forbes 500 miliardari”, cu o avere estimata la 100-110 milioane de euro. El a fondat grupul de publicitate Graffiti, pe care, ulterior, l-a afiliat retelei internationale BBDO. Tot el a pus bazele Prima TV, post pe care avea sa-l vanda, impreuna cu postul de radio Kiss FM, grupului SBS.

Omul de afaceri este fondatorul unui nou proiect de sustinere a start-up-urilor digitale, Digital Catalyst Fund, prin care aloca 1,5 milioane de dolari anual pentru dezvoltarea de noi afaceri in domeniu. Conducerea acestui fond, lansat la oficial la sfarsitul lunii mai, ii include intre altii pe Nadia Comaneci, antreprenorul Emil Gal, Simon Bond – CMO la BBDO&Proximity Worldwide, Matt Spiegel – fost CEO la Omnicom Media Group Digital.

De asemenea, el s-a implicat intr-un un nou proiect media pe care il coordoneaza fostul director editorial Adevarul Holding, Razvan Ionescu, scria HotNews.ro in luna iunie. Proiectul este pregatit printr-o societate infiintata la inceputul anului, Premium News SRL.

 

Leave a Response