|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Războiul gunoaielor: Conducerea Romprest spune că respectă întocmai legislaţia în domeniul salubrității 

romprest_222

 

Războiul gunoaielor: Conducerea Romprest spune că respectă întocmai legislaţia în domeniul salubrității

Drept la replică

SC ROMPREST ENERGY SRL ( lider al asocierii cu datele de identificare menționate în antet), în calitate de operator în Contractul de delegare nr.23205/26.06.2015 încheiat cu Municipiul Râmnicu Vâlcea și SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, având în vedere acuzaţiile grave aduse la adresa noastră de către SC URBAN SA, care cu o încrâncenare din ce în ce mai persistentă încearcă să dezinformeze populaţia și formatorii de opinie din mass media locale, apelând la artificii care mai de care mai bizare și care au aspect de fapte penale, prin prezenta vă rugăm să ne acordaţi dreptul la replică, în baza art. 40 si 41 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și art. 49-63 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual din 24.02.2011, privitor la articolul apărat în publicaţia ZIARUL DE VÂLCEA la articolul de presă „Gigi Matei, viceprimarul cu atribuții de primar,și instituțiile statului se fac că nu văd megafrauda Romprest Energy?!”, publicată la data de 09.09.2015:

În primul rând, aducem la cunoștință că societatea noastră respectă întocmai atât legislaţia în domeniul salubrității, cât și clauzele Contractului de delegare, ale Regulamentului de salubrizare și ale Caietului de sarcini;

Urban SA afirmă “Practic după informaţiile pe care le deţinem, depozitarea nu se face la Fețeni ci la Horezu

Contrazicem această alegaţie tendenţioasă prin raportare la prevederile caietului de sarcini, astfel:

  • deșeurile reciclabile colectate selectiv se vor transporta, în vederea tratării, la o instalație de sortare propusă de Operator. Prin urmare, în propunerea tehnică cu care am participat la licitație, am propus pentru acest tip de deşeuri pe operatorul ROM West, iar în urma perfectării contractului, începând cu data de 14.08.2015, am transportat și la Stația de sortare a Municipiului Dragășani;

Deșeurile reziduale mixte se vor transporta, în vederea depozitării, la depozitul ecologic Fețeni. Prin urmare, acest tip de deşeuri il depozităm la acest depozit ecologic;

Biodeșeurile colectate selectiv se vor transporta, în vederea tratării, la stația de compostare Râureni. În consecinţă, biodeșeurile au fost depozitate la acest depozit;

La depozitul autorizat Horezu sunt transportate și depozitate numai deșeurile generate în Municipiul Râmnicu Vâlcea care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus (reciclabile contaminate care nu sunt primite de reciclatorii finali, reziduale în amestec care nu sunt primite de depozitul de la Fețeni, biodeșeuri în amestec care nu sunt acceptate de stația de compost de la Râureni). Mai mult decât atât, art. 68 alin(4) din Regulamentul de salubrizare prevede ca: “operatorul de salubrizare care prestează activitatea de colectare separată și transport separat al deşeurilor municipale vor depune aceste deşeuri numai la depozite aparținând autorităților administraţiei publice locale sau judeţene, după caz, indicate în acordul/autorizație de mediu, conform hotărârii de dare în administrare a serviciului de salubrizare sau contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare.” Drept pentru care, S.C.ROMPREST ENERGY S.RL. depune deşeuri într-o serie de depozite specifice pe tipuri de deşeuri : AS TRANS, FEȚENI, RÂURENI, HOREZU, toate acestea fiind incluse printre depozitele indicate în autorizaţia de mediu.

Urban SA afirmă: “Unde se duc profiturile ce par a se realiza de pe urma acestor ilegalități? Bineînţeles în conturile băieţilor deştepţi de la Romprest și poate într-o oarecare măsură și la cei care le facilitează îmbogățirea. Toate acestea în detrimentul locuitorilor din Râmnic care plătesc taxe și impozite

Afirmaţiile sunt false. Costurile luate în calcul conţin costurile cu sortarea, depozitarea pe fracţii și cantități specifice. Tariful ofertat pentru populaţie conţine exact costurile cu depozitarea efectivă, de unde și tariful mult mai mic față de cel practicat de către S.C. URBAN S.A. până la intrarea noastra în activitate. Ne punem întrebarea: oare cine și-a însușit nejustificat diferențe de preț dacă și SC URBAN SA depunea la acelaşi depozit (Horezu) și percepea tarife de 2 ori mai mari de la populaţie?

Subliniem, în consecinţă, că afirmaţiile denigratoare făcute de URBAN SA la adresa noastră sunt false și motivate de interesul și intențiile meschine ale acestei societăți comerciale, care a pierdut contractul de salubrizare a municipiului, de a sabota activitatea de salubrizare a municipiului si de a produce cât mai multe pagube firmei câștigătoare a licitației, municipalității și, implicit, comunității locale, aceste acte fiind expresia răzbunării perdantului față de comunitatea care l-a rejectat în urma atitudinii sale de dispreţ față de comunitate și autoritate.

NR: Titlul ne aparține.

Leave a Response