|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Preşedintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, MITUIT de firma Energoutil?! Joc de interese de milioane de euro! 

Pasat CJ

Firma Energoutil a câştigat licitaţia de milioane de euro, bani europeni, prin care se obligă să aducă CET Govora la parametri optimi de poluare.

A apărut însă o problemă gravă. Energoutil nu va reuşi să-şi ducă la îndeplinire obligaţia contractuală, sau cel puţin nu va reuşi să facă acest lucru până la 31 decembrie a.c.

Riscul este enorm, UE putând să declanşeze procedura de infringement prin care să solicite CJ Vâlcea daune importante. Desigur, CJ Vâlcea s-ar putea îndrepta împotriva Energoutil pentru recupararea prejudiciului.

S-ar putea îndrepta dacă ar vrea.

Se pare însă că nici deputatul Cristian Buican, nici preşedintele CJ Gică Păsat nu vor…să vrea. De ce ? Ghici ciupercă ce-i !

Băieţii au găsit însă soluţia salvatoare. Staţi să vedeţi.

Energoutil a cerut CET-ului să execute o serie de lucrări pregătitoare considerate necesare pentru a putea să realizeze ceea ce nu poate să realizeze.

E necesar să explic prin povestea împăratului care i-a cerut unui înţelept să bea apa mării. Înţeleptul a fost de acord, dar cu condiţia ca împăratul să oprească fluviile şi râurile care se vărsau în mare.
În cazul nostru, înţeleptul se cheamă Energoutil.

Iată însă că împăratul, adică CET Govora, a fost de acord cu solicitarea şi execută lucrările cerute, cu alte cuvinte opreşte curgerea râurilor şi fluviilor.

Acum, Energoutil trebuie să bea apa mării.

Cum să bei însă marea ? Nu merge.

Acum, intervine convingător dl Gică Păsat care solicită CET-ului să dea scris că nu poate opri fluviile şi râurile. Directorul Doru Constantin nu vrea să dea în scris. Nu vrea fiindcă nu e real, nu e adevărat, fiindcă CET Govora reuşeşte să îşi ducă la îndeplinire obligaţiile.

Energoutil rămâne în ofisaid.

Buican şi Păsat nu vor ca Energoutil să rămână în ofsaid. Presiunile asupra directorului Doru Constantin au ajuns la apogeu. Ameninţările cu DNA-ul sunt la ordinea zilei. Despre ameninţările cu destituirea am mai scris.

Destituire care se pare că e în curs de realizare, motiv pentru care a fost schimbat reprezentantul CJ în AGA de la CET.

A fost prea complicată explicaţia ?
Probabil.

Îmi cer scuze pentru asta, dar milioanele de euro aşa se păzesc în mod fraudulos. Se păzesc prin manevre complicate.

criterii.ro

NR – Titlul ne apartine.

Leave a Response