|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Stareța Anastasia, de la Bistrița: „În 20 de ani de mănăstire am trecut prin tot felul de încercări” 

Stereța Anastasia, de la Bistrița: „În 20 de ani de mănăstire am trecut prin tot felul de încercări”Mănăstire mare, Bistriţa. Este greu, maică stareţă ?

 

Este greu aici, dar nu imposibil, în primul rând că greutatea nu o duci tu, simți harul lui Dumnezeu care lucrează prin tine și cred că Dumnezeu, aici fiind Sfântul Grigorie, duce greutatea. Tu doar trebuie să-L urmezi. Noi suntem mântuiți de Hristos. Doar trebuie să ne păstrăm mântuirea.

 

Totuși, fiind 60 de măicuțe, aveți o mare responsabilitate materială pe lângă cea spirituală. Aveți în primire sufletele lor, aveți grijă de mântuirea lor, dar şi de trupul lor. Ne gândim că nu este simplu.

 

Nu este simplu, dar în mănăstire ascultările și îndatoririle se împart. Contează foarte mult să colaborezi. Fiind 60 de maici, fiecare are personalitatea ei, fiecare are darul ei și fiecare trebuie folosită după darul pe care îl are.

 

Ce daruri trebuie să aibă?

 

Sunt maici înzestrate cu răbdare, cu smerenie, altele au darul de a cânta, de a picta și ar trebui să nu fim invidioși pe darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat și atunci alegem pe fiecare după măsura lui. Este mult mai ușor în colaborare.

 

Le știți istoria vieții, în mare parte?

 

Mie îmi este ușor, pentru că le cunosc pe maici. Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1992, iar eu am venit în 1994. Le cunosc și capacitatea și neputințele, caut să le înțeleg și mă rog la Dumnezeu să le înțeleg pentru că este greu să-ți dai seama cât poate fiecare și cum poate, și să nu greșesc să-i cer mai mult decât poate ea.

 

Care este rostul pe pământ al unei mănăstiri?

 

Păi, Dumnezeu, prima data așa ne-a creat pe noi și a dorit ca noi să fim în comuniune cu el, dar omul căzând, a devenit cumva colaborator mai mult cu omul și prin om lucrează Dumnezeu. De aceea, pe noi Dumnezeu ne-a ales să fim așa cum și-ar fi dorit să fie Adam la început. Dumnezeu și-a ales câțiva oameni cu care să lucreze și care să ducă menirea omului mai departe așa cum ar fi vrut el iniţial să fie.

 

Considerați că toți oamenii care vin la mănăstire, datorită vocației, sunt aleși?

 

Se întâmplă să vină și din decepții, dar majoritatea nu rezistă, pentru că-ți trebuie o temelie puternică și dacă nu ai vocație, nu reziști.

 

Cum știe cineva că are vocație monahală?

 

Simți acest lucru, simți înăuntrul tău că ești făcut pentru așa ceva. Exact cum dumneavoastră aveți vocația dumneavoastră. Mulți ne întreabă ce s-ar întâmpla dacă am fi toți călugări, iar noi le răspundem că fiecare este cu vocația lui.

 

Așa este, dar am auzit de foarte multe ori această explicație, dar parcă nimeni nu a insistat să ne spună cum află omul că trebuie să meargă şi să rămână în mănăstire. Ce este, o pasiune, o sete, o dorință de a fi în biserică, de a trăi viață de obște?

 

Da, fiecare simte după felul lui și fiecare are chemare în felul lui. Eu vă spun din punctul meu de vedere. Aveam 18 ani când am simțit această chemare. Nu imi găseam locul în lume. Oriunde m-aș fi dus, nu mă mulțumea nimic. Aveam capacitate, puteam să urmez și multe școli pentru a putea ajunge ce îmi doream eu. Însă nu simțeam liniștea. Chiar eu îmi puneam întrebarea: “ oare eu de ce sunt așa?” Atunci când am ajuns aici, mi-am dat seama că de fapt eu am ajuns acasă. Aici am simțit liniștea. Nimeni a putut să mă mai scoată de aici. Chiar și părinții cu insistențele lor, au venit cu poliția după mine, m-au dus acasă, după care eu am plecat din nou și am venit aici.

 

Aici ați venit de prima data?

 

Da, aici am venit de la început, în 1994. Părinții nu au fost de acord pentru că la noi în familie nu s-a mai întîmplat așa ceva, nici măcar în sat, spuneau că i-am făcut de rușine pentru că lumea crede că nu am ce mânca, că am avut o decepţie.

 

Aveaţi deja 18 ani?
Da, împlinisem 18 ani.

 

Sunteți singură la părinți, sau mai aveți frați?

 

Suntem 5 frați. Eu sunt a treia.

 

De unde sunteți?

 

De la Mateești.

 

Ați avut în familie preoți ori cântăreți la biserică, ori călugări?

 

Din neamul tatei, un verișor de-al lui a fost călugăr la Lainici, Părintele Ioan Neamțu. Este înmormântat acolo și m-am interesat despre viața părintelui. Era un om deosebit care a murit de tânăr, la vârsta de 40 ani, a fost prigonit de comuniști pentru că atunci când Ceaușescu a dărâmat biserica Sfânta Vineri s-a dus să protesteze. A fost urmărit de comuniști, s-a retras în munți împreună cu părintele Cleopa, iar după o perioadă a revenit la mănăstire. De atunci a rămas cu o trăire mai deosebită în sensul că era mai retras, se ruga mai intens.

 

Ați luat decizia să veniți aici de unde v-a luat poliția.

 

Mama m-a luat cu poliția pentru că nu a dat informații clare. Le-a spus că sunt mica și după cum arătam eu atunci, întradevăr, mai mult de 12 ani nu îmi dădea nimeni, însă eu aveam 18 ani și puteam să iau decizii singură.

 

A durat mult supărarea părinților?

 

Da, a durat câțiva ani. Am ținut legătura cu ei, le-am spus că pot veni o data pe an să mă viziteze. Am fost cam dură cu ei, cred eu, dar până la urmă au înțeles. După 10 ani s-a întâmplat să vină și sora mea, și, atunci mama a zis că va veni de două ori pe an pentru că are două fete la mănăstire. Sora mea este mai mică cu cinci ani decât mine.

 

A simțit și ea chemarea aceasta?

 

Veneau în fiecare an de hramul Adormirii Maicii Domnului. Mi-a povestit ulterior că ea își închipuia că noi aici nu dormim niciodată, i se părea foarte frumos aici și a simțit și ea această chemare pentru mănăstire.

 

S-a adaptat repede?

 

S-a adaptat mult mai repede decât mine, avea deja 23 de ani.

 

În procesul de adaptare sunt momente de îndoială, de greutate, de cădere?

 

Sigur, sunt căderi și ridicări. Se poate întâmpla și după 10 ani să ai căderi.

 

Cum s-ar manifesta? Ce simte omul în momentul acela?

 

Sunt lupte sufletești.

 

Există un dor anume, un dor de lumea lăsată în spate?

 

Nu cred că neapărat un dor de lume, sunt niște ispite care depind de la om la om, slăbiciunile fiecăruia. De exemplu, dacă ești mai fricos, te luptă frica, dacă ești mai îndoielnic, ca Toma, toată viața ești derutat. Aici toată viața ai de luptat, chiar mai mult decât dumneavoastă. Noi trebuie să fim niște exemple pentru dumneavoastră.

 

Când apar îndoielile, cum vă luptați cu ele?

 

Spovedanie cât mai deasă, mai sinceră, Sânta Împărtășanie, te ridici și mergi mai departe. Și în viața dumneavoastră de familie sunt atâtea încercări.

 

Ce este cel mai frumos și ce este cel mai greu în viața de mănăstire?

 

Din punctul meu de vedere am simțit altfel slujbele, Praznicele Împărătești. Îmi place foarte mult comuniunea, să văd bucuria fiecăruia, să văd că-l pot ajuta. Aceasta este frumusețea. Iar ceva urât sau greu nu pot să vă spun că există. Greu este că de multe ori suntem neputincioși, avem mai multe slăbiciuni și trebuie să ne luptăm cu noi înșine, să devenim stăpâni pe noi. Este mare lucru să ai stăpânire de sine, cum să vorbesc, cât să vorbesc și când să vorbesc, sau ce să fac, cum să fac și când să fac.

 

Simțiți că este un drum înainte ca o scară pe care o urcați mereu mai sus sau calea este liniară?

 

Sigur că există, dar trebuie să ai o pază de sine în primul rând, și, exact cum zice Sfântul Apostol Pavel, ,,Cui i se pare că stă să aibă grijă să nu cadă,,. Niciodată să nu te încrezi în puterile tale. Totul trebuie să-I atribui lui Dumnezeu. Datorită Lui urci dacă urci,dacă stai pe loc este bine că stai pe loc, iar dacă o iei înapoi o iei din cauza neputințelor tale.

 

Stereța Anastasia, de la Bistrița: „În 20 de ani de mănăstire am trecut prin tot felul de încercări”Cum ar arăta starea aceea de spirit la care urmăriți să ajungeți dumneavoastră?

 

Eu personal aș dori să simt că ceea ce fac eu îi este plăcut lui Hristos. Hristos să fie mulțumit. Eu mi-aș dori să ajung oriunde este Hristos. Dacă el este în Iad, să fiu și eu în Iad. Dacă ești cu Hristos este bine pentru că în El este lumină, bucurie, pace. Oriunde ai fi tu, ai pace. De fapt, aceasta este împărăția cerurilor, o stare de fericire, o stare de pace, liniște.

 

Simțiți că sunteți departe de starea aceasta? Sau o mai atingeți din când în când și iarăși vă întoarceți?

 

Nu simt că sunt departe, eu îl simt pe Hristos că mă ajută tot timpul, dar trebuie multă pază cu mine. Să nu mă încred în mine, tot timpul trebuie să fiu atentă,să nu cred că datorită mie s-a întâmplat un lucru. Atunci când te mândrești crezând că ai făcut lucrul respective, pierzi harul, este așa cum este egoismul. Dacă nu îți atribui ție ceva ca să te mândrești, atunci simți că Dumnezeu este cu tine și treci altfel prin încercări.

 

Ce program este aici? Este o rânduială mai strictă sau cum este?

 

Nu cred că este strictă, este mai organizată. Dimineața la ora 6:00 începe Acatistul, Ceasurile, Sfânta Liturghie până în jurul orei 10:00 după care maicile merg la masă, urmează ascultarea, fiecare unde este rânduită, la pictură, la sculptură, curățenie, la bucătărie, la trapeză, până la ora 14:00 când se servește pânzul, ascultarea este până la ora 16:00, apoi o mica pauză până la ora 17:00, de la 17:00 până la ora 19:00 începe slujba Vecerniei, după ora 19:00 este masa de seară, apoi avem odihnă până în jurul orei 23:30-23:45 când începe Utrenia, până la ora 2:00.

 

Câte din cele 60 de maici participă în medie la Utrenie?

 

În jur de 10 pentru că se întâmplă să aibă ascultări diferite și atunci vin prin rotație.

 

Mănăstirea Bistrița este o mănăstire bogată ?

 

Da, este bogată spiritual. Sfântul Grigorie este o bogăție mare pentru noi și cred că datorită sfântului se întâmplă să facem față și părții de administrație. Avem o gospodărie cu vaci şi găini. La noi nu se consumă carne, le ţinem mai mult pentru lapte şi ouă, mai avem solarii cu legume.

 

Vin mulţi credincioşi aici?

 

Vin mai mulţi turişti şi mai puţini credincioşi. Îi cunoşti după ţinută şi după felul în care se comportă.

 

Sunt oameni care vin la dumneavoastră?

 

Da, vin oameni cu probleme de familie, cu probleme de sănătate.

 

Nu vă încurcă faptul că mănăstirea este prea deschisă spre lume?

 

Pe mine, nu, pentru că aici m-am format. Când am ajuns la Sărăcineşti, am avut impresia că este un loc urât, nu era multă lume, erau maici puţine, eram decât 2 la început, dar m-am obişnuit. Aveam mai mult timp de rugăciune. Mi-am dat seama că nu exteriorul contează, nu liniştea exterioară. Trebuie să ai o linişte interioară care dă pace în jurul tău.

 

Pe de altă parte primiţi foarte multe vizite protocolare. Sunt oaspeţi de seamă care sunt aduşi aici la mănăstirea dumneavoastră. Această diplomaţie nu tulbură pacea?

 

Sigur că vin oaspeţi de seamă! În general, cei care ne vizitează par a fi oameni credincioşi, care doresc să ajute mănăstirea. Până acum nu am avut probleme. Par a avea intenţii bune.

 

Cu ce vă ajută?

 

Cu o sponsorizare, cu o relaţie pentru realizarea unui contract.

 

Sponsorizările acestea de unde vin? Sunt sume mari?

 

În general vin de la patroni şi nu sunt sume mari.

 

Mai aveţi ceva de construit sau doar pentru întreţinere?

 

Pentru întreţinere.

 

Cât îi trebuie mănăstirii pe lună pentru întreţinere, ca să funcţioneze?

 

Curentul, câteodată, se ridică şi la 10.000 lei, depinde de anotimp. Iarna costul este mai mare. Ne costă foarte mult combustibilul pentru încălzire, în jur de 200.000 lei pe an. Consumul maicilor nu poţi să-l aproximezi,uneori mai mult, alteori mai puţin, depinde de situaţii.

 

Sunteţi într-un echilibru finaciar sau aveţi momente când sunt probleme?

 

Deocamdată suntem în echilibru. De când sunt eu nu au fost probleme.

 

Cum aţi procedat ca să puteţi avea acest echilibru?

 

Avem un consiliu în fiecare duminică seara unde programăm toate cheltuielile din săptămâna următoare.

 

Şi dacă se întâmplă să nu fie bani?

 

Dacă se întâmplă să nu fie, rezolvăm în săptămâna următoare. Deocamdată ne-am descurcat. Mai apelăm la cineva să ne ajute cu o sponsorizare pentru combustibil. Avem foarte mult ajutor din afară. Venitul mănăstirii este foarte mic.

 

Ne puteţi da câteva nume de oameni pe care îi simţiţi mai apropiaţi şi care v-au ajutat mai consistent, oameni de afaceri, parlamentari?

 

După nume nu îi ştiu pentru că maica economă se ocupă de partea administrativă.

 

Este important să le amintim şi numele lor

 

Domnul Vlădoiu, care a plecat la Domnul, se implica.

 

Fiecare mănăstire are personalitatea ei? Se deosebesc mănăstirile una de alta? Ne referim la viaţa socială, spiritual, care este în obşte.

 

Bineânţeles!

 

Prin ce?

 

Fiecare are rânduiala ei, ca şi la o casă.

 

Cum aţi caracteriza starea de spirit a obştei de la Bistriţa?

 

Fiecare mănăstire este diferită, în funcţie de programul de lucru, slujbele sunt puse la anumite ore.

 

Ne gândeam că sunt mănăstiri unde lumea este mai tensionată sau, în altele mai relaxată, în altele mai tristă, în altele mai optimistă. Aici cum este starea?

 

Da, cred că există aceste stări. La noi cred că este o stare de echilibru.

 

Cum aţi ajuns la starea aceasta de echilibru? Vă întâlniţi toate la masă? Cum staţi de vorbă? Când vă adresaţi dumneavoastră obştei?

 

Ne întâlnim o dată pe săptămână, marţea.

 

Stereța Anastasia, de la Bistrița: „În 20 de ani de mănăstire am trecut prin tot felul de încercări”Si, acolo, fiecare îşi spune ce are pe suflet?

 

Da, este ceva în afara spovedaniei. Vin cu propuneri, spun câte un necaz. Durează în jur de o oră, sau chiar mai mult, în funcţie de probleme.

 

Este cea mai mare comunitate dintre mănăstirile din Vâlcea.

 

Aşa este şi din acest motiv contează foarte mult să ne întâlnim şi să discutăm, să ne vedem, pentru că se întâmplă să nici nu ne vedem timp de o săptămână.

 

La toate mănăstirile ar trebui să se întâmple aşa?

 

La noi aşa a fost rânduiala.

 

Şi cum este la întâlnire, este ca la Parlament sau este disciplină?

 

Este disciplină. Depinde şi dacă este o problemă mai gravă.

 

Ce ar însemna o problemă mai gravă într-o mănăstire?

 

Poate cineva are o ispită sau o părere, o neputinţă. Sunt diferite vârste.

 

Care este cea mai tânără şi cea mai în vârstă maică?

 

Cea mai tânără are 21 de ani iar cea mai în vârstă are 84 de ani.

 

Bănuim că ispitele sunt mai mari la tinereţe.

 

Depinde. Se spune că dacă nu eşti un tânăr smerit nu ajungi un bătrân înţelept. Înţelepciunea nu stă în numărul anilor, ci într-o viaţă neîntinată, o viaţă curată.

 

Sunteţi fericită, împlinită, mulţumită?

 

Da, mă simt împlinită şi chiar mulţumită pentru drumul pe care l-am ales. Dacă ar fi să am din nou 18 ani, acelaşi drum aş urma, dar cum spunea Părintele Paisie Olaru: le doresc la toţi să ajungă la anii mei de mănăstire dar să nu treacă prin ce am trecut eu, prin câte ispite am trecut.

 

Ce fel de ispite?

 

Sunt tot felul de încercări. În 20 de ani de mănăstire am trecut prin tot felul de încercări.

 

Aţi avut încercări, la modul de a renunţa?

 

Nu, a trebuit să am multă răbdare în unele situaţii. Şi tăcerea este de folos în anumite situaţii, să nu te implici când două persoane se ceartă. Acest lucru mi-a fost de folos. Să nu duci vorba de colo, colo. Acestea sunt ispitele la mănăstirile de maici.

 

Părinte duhovnic pe cine aveţi?

 

Este Stareţul Ioanichie de la Frăsinei. Este un om deosebit! Noi chiar îl considerăm Părintele Stareţ al doilea. Este un om foarte blând, îngăduitor, ştie când să spună stop.

 

De câte ori vine aici?

 

Vine o dată la două săptămâni.

 

În ce situaţii ajunge dânsul să spună “până aici”?

 

Dacă faci un păcat, te-a înţeles că l-ai făcut din neştiinţă, se întâmplă să-l faci din nou, iarăşi te înţelege, că l-ai făcut din neputinţă, dar dacă îl repeţi la nesfârşit înseamnă că a devenit obişnuinţă şi trebuie să te schimbi.

 

Nu este uşoară lupta aceasta cu îmbunătăţirea umană!

 

Nu aţi observat ce uşor este să dai sfaturi, să-i schimbi pe alţii şi când vine vorba despre persoana ta este foarte greu? Să fii stăpân pe tine, să te schimbi pe tine este cel mai greu. Într-un final, părinţii mei au apreciat drumul pe care l-am ales. Prima dată au zis că le-am făcut probleme, i-am făcut de râs, că fraţii mei s-au căsătorit. După un timp, au venit şi mi-au spus că, de fapt, eu am fost singura care nu am făcut probleme.

 

Vă mulţumim frumos! A fost foarte frumos tot ce ne-aţi povestit!

 

Doamne ajută !


Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)

Leave a Response