Guvernul nu are bani pentru disponibilizaţii de la Oltchim

marți, 8 septembrie 2015

Astfel, aproape o mie de angajaţi îşi vor primii banii eşalonat, pe o perioadă de 3 ani şi jumătate.

Datoria totală netă către cei 969 foști angajați ai Oltchim depășește 36,5 milioane lei și, conform unui document oficial obținut de Profit.ro, nu poate fi avansată decât soluția unei plăți lunare de 1.000 lei/persoană.

Oltchim se află în imposibilitatea de a achita salariile compensatorii din venituri rezultate din activitatea curentă, astfel că acestea ar trebui plătite la vânzarea Oltchim SPV, companie înființată prin preluarea activelor viabile ale combinatului, fără datorii. Prelungirea perioadei necesare valorificării activelor Oltchim a generat, însă, proteste și zeci de litigii pe rolul tribunalelor din Pitești și Vâlcea, conform profit.ro.

În aceste condiții, varianta găsită la nivelul Guvernului este modificarea planului de reorganizare al Oltchim, confirmat din primăvară de către judecătorul sindic, pentru vânzarea mai rapidă a activelor nefolositoare combinatului, în scopul obținerii de resurse financiare. Modificarea planului de reorganizare necesită acordul creditorilor și o nouă confirmare din partea judecătorului sindic.

Această variantă nu este însă văzută ca fiabilă decât combinată cu un grafic de plăți eșalonate lunar către foștii angajați, de 1.000 lei/persoană, ritm în care aceștia nu vor primi integral banii care li se cuvin decât peste aproximativ trei ani și jumătate.

Oltchim a raportat, pe primul semestru din 2015, un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru pierderi în scădere la 9,12 milioane lei, se arată în raportul semestrial al companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe