Romania Libera : REFERAT DNA. Cum funcționa rețeaua lui Sorin Oprescu

duminică, 6 septembrie 2015
 

În ultimii trei ani, primarul Sorin Oprescu a luat milioane de euro mită, prin intermediari, de la firmele care aveau contracte cu Primăria Capitalei și alte instituții din subordine.

Un milion de euro de la un singur om de afaceri

Unul dintre denunţătorii lui Sorin Oprescu susţine că în perioada 2013-2015 l-a mituit pe primar cu aproximativ un milion de euro, bani daţi de-a lungul a circa 20 de întâlniri. Ultima întâlnire a fost în urmă cu 2 luni sau 2 luni şi jumătate. Sumele remise la fiecare întâlnire variau între 20.000 euro şi 60.000 euro.

„Pe parcursul anilor 2014 si 2015 (denunţătorul) a fost de 4 sau 5 ori la OPRESCU SORIN MIRCEA pentru a interveni ca să se facă plăţile. Având în vedere că la începutul acestui an (denunțătorul) s-a certat atât cu (…..), cât şi cu (…..) singura persoană la care putea apela în acest scop în cele două dăţi în care a fost anul acesta pentru rezolvarea problemei, era Primarul. Din cele două dăţi, într-una, problema a fost rezolvată. În total, în perioada 2013-2015, i-a remis inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, după aproximarea sa, 1.000.000 euro”, se arată în referatul DNA.

Înțelegerea infracțională: 10% din valoarea contractului pentru primar

Procurorii DNA dezvăluie în referatul cu propunere de arestare a lui Sorin Oprescu care era înțelegerea infracțională pe care primarul o avea cu alți complici, denunțători în dosar.

Astfel, înțelegerea infracțională pe care acesta o propunea contractorilor privați era următoarea, raportat la valoarea contractului și costurile efective ale execuției lucrărilor: – executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut – diferenţa de profit reprezenta mită și/sau preț al influenței, după caz, având trei destinaţii: 10% din valoarea contractului, pentru inculpatul Sorin Oprescu, ca Primar al Municipiului București (Primarul), 5% din valoarea contractului, pentru (…..) ), iar restul era mita pentru (…..) .

Rețeaua infracțională a fost formată în vara anului 2012

Unul dintre denunțătorii lui Oprescu a dezvăluit că primarul a organizat rețeaua infracțională încă din vara anului 2012. Sub amenințarea concedierii, Sorin Oprescu i-a cerut denunțătorului să înceapă să ceară bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţii cu instituțiile aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

”În declarația dată la data de 28.08.2015 (vol. II, filele 7- 14) (denunțătorul) a învederat că de la începutul anului 2012 consilierii personali ai Primarului i-au adus la cunoştinţă că acesta din urmă nu îl mai agreează. În consecinţă, a luat legătura cu (…..) , ştiind că aceasta are o relaţie bună cu Primarul. Referitor la problemă, aceasta i-a spus că îmi va stabili o întâlnire cu Primarul, pe care mi-a şi stabilit-o aproximativ în vara anului 2012 în (…..) , la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA. La întâlnirea ce a avut loc şi la care au participat cei doi, (…..) l-a întrebat pe acesta care este problema şi dacă vrea să îl dea afară, Primarul răspunzându-i, cu aproximaţie, că „acum ştiu drumul şi să vin acolo pe viitor să discutăm, ori de câte ori este nevoie”. Din exprimarea lui (…..)a dedus că Primarul vrea ca (…..)să ceară bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţii cu Palatele Mogoşoaia, drept mită, şi să-i dea și inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din aceşti bani. La o discuție ulterioară (…..) i-a confirmat că, pentru ca „să fie bine”, trebuie să ia mită de la contractorii privaţi şi să-i ducă şi Primarului, iar acesta din urmă nu primeşte decât euro.

În consecință, de la finalul anului 2012 (…..) a solicitat sume de bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu C.C.P.B.P.B în numele inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA și, din aceeaşi perioadă, a început să dea din aceste sume de bani Primarului, remiţându-i 90% din tot ceea ce încasa drept mită de la contractorii privaţi. Referitor la modul în care avea loc remiterea, (…..) a învederat că prima dată după ce a luat mită, (…..) a fost cea care i-a stabilit o întâlnire la (…..) cu inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA.

Sorin Oprescu lua mita doar în euro, ”sub perna de la canapea”

Procurorii au arătat că primarul Sorin Oprescu cerea să primească mită doar în euro, iar complicii o ascundeau sub perna de pe canapea.

”Atunci când cere Primarului întâlnirea de la (…..) , (…..) se exprimă fie folosind cuvântul „câmp”, fie folosind în loc cuvântul „ţară”. Deplasarea la (…..) se realiza numai cu unul din autoturismele folosite de (…..), condus de acesta din urmă – întotdeauna autoturismul era introdus în curtea imobilului de la (…..) sau în garaj. Banii pentru inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA erau puşi sub perna de pe canapea de (…..) sau de (…..), în funcţie de care dintre aceștia îi luase la coborâre din torpedoul autoturismului”, au descoperit procurorii anticorupție.

Referatul DNA relevă şi faptul că primarul general al Capitalei încerca să îşi ia diverse măsuri de precauţie, de la renunţarea la telefoanele mobile în timpul întâlnirilor, la programarea acestora din urmă seara sau noaptea şi până la utilizarea unui aparat de bruiaj.

Cum îi santaja Sorin Oprescu pe funcționarii din Primărie

Unul dintre denunțători a povestit procurorilor că început să îi dea mită primarului Sorin Oprescu, anul trecut, pentru a evita să fie dat afară din instituție.

”În denunțul formulat la data de 23.08.2015 (vol. II, fila 1) (…..) a învederat, printre altele, că în anul 2014, având în vedere că inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, Primar al Municipiului București, i-a reproșat că au ajuns la el mai multe reclamații la adresa (….), în sensul că acesta din urmă lua mită. În consecință, (…..) a convenit cu (…..) și persoană de încredere a acestuia, să-i dea inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din această mită, fără a-și aminti dacă inițiativa a fost a lui ori a lui (…..). Cu privire la justificarea remiterii unei părți din mita primită către Primar, (…..) a arătat că obiectivul dorit era aceea ca inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA să nu îl dea afară, având în vedere reproșarea reclamațiilor”, se arată în referatul DNA.

De anul trecut și până în prezent, denunțătorul i-a dat primarului Capitalei, nouă tranșe de mită, cu sume cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro. Sorin Oprescu nu a vrut să știe care erau contractele de la care provenea mită.

”În ceea ce privește modul în care aveau loc remiterile, (…..) a arătat că împreună cu (…..) se deplasa la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA din com. (…..), unde îi lăsau banii, arătându-i totodată Primarului faptul că i-au lăsat, iar acesta din urmă le spunea „Mulțumesc”. (…..) a mai precizat că a încercat o dată să îi spună inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA de la care dintre contracte provine mita, însă Primarul l-a întrerupt repede („mi-a dat-o scurt”) spunându-i că nu îl interesează acest aspect”, dezvăluie referatul.

Nu în ultimul rând, din referatul procurorilor reiese şi că unul dintre denunţători a fost mutat de Sorin Oprescu de la instituţia la care era angajat la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor pe motiv că în prima se răriseră contractele: „În luna septembrie 2013 (…..) i-a spus lui OPRESCU SORIN MIRCEA că nu mai sunt lucrări de atribuit la C.C.P.B.P.B., Primarul comunicându-i că, la întoarcerea lui (…..) din concediu, îl va numi pe acesta director la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (A.C.C.U.) sau la A.L.P.A.B. Cu 3-4 zile anterior datei de 06.12.2013 (…..) a fost chemat de inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA în biroul celui din urmă, unde era şi (…..). Inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA le-a spus celor doi că se vor duce la A.C.C.U, ceea ce s-a şi întâmplat chiar din acea zi. Potrivit aprecierii lui (…..), se poate spune că a fost mutat de la C.C.P.B.P.B la A.C.C.U. de către Primar deoarece, la prima dintre instituţii (unde îşi desfăşurase activitatea pâna atunci), nemaiavând lucrări, (…..) nu mai avea ce mită să încaseze şi, implicit, nu mai avea nici ce mită să-i dea inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA”.

Numele complici nu sunt dezvăluite în referatul procurorilor DNA deoarece toți au devenit denunțători în dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe