|marți, ianuarie 17, 2017
  • Follow Us!

Cei 83 de disponibilizaţi de la RAJDP, lăsaţi „cu ochii-n soare” de directorul Valimareanu si de CJ Vâlcea 

nicolae-valimareanu-rajdp

 

 

De peste două luni de zile, cele 83 de persoane concediate de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea sunt minţite sistematic de directorul Nicolae Vălimăreanu şi de CJ Vâlcea în privinţa plăţilor de completare şi a salariilor compensatorii. Oamenii trăiesc în prezent doar cu ajutorul de şomaj, asta pentru că şefii societăţii nu au întocmit corect dosarele de concediere, astfel ca cele 83 de persoane să beneficieze de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 36/2013. Înainte (şi nu după), conducerea RAJDP trebuia să depună la Ministerul Muncii documentaţia pentru acordarea plăţilor de completare. Deja, din cei 83 de disponibilizaţi, 68 au dat în judecată RAJDP pentru a se respecta legislaţia muncii şi pentru a-şi recupera sumele care li se cuvin de drept. Zilele trecute, a venit un răspuns oficial de la Ministerul Muncii în care se precizează printre altele: „În luna mai 2015, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Consiliul Judeţean au solicitat Ministerului Muncii un punct de vedere privind emiterea unei hotărâri de Guvern pentru alocarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei necesare pentru plata venitului lunar de completare persoanelor ce vor fi disponibilizate de către RAJDP în baza OUG nr. 36/2013. Ministerul Muncii a făcut câteva observaţii urmând ca MDRAP, în calitate de minister de resort, să refacă documentaţia şi să transmită proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea sumei necesare plăţii venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective din cadrul RAJDP, în vederea avizării. Precizăm că până în prezent Ministerul Muncii nu primit şi nu a avizat niciun proiect de hotărâre de Guvern în acest sens”.

Fără a respecta Ordinul nr. 41/2014, în data de 31 martie 2015 în şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea a fost aprobat programul de restructurare, menţionând expres că RAJDP Vâlcea nu poate beneficia de OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Însă, hotărârea CJ Vâlcea a avut la bază o minciună, un fals intelectual şi uz de fals, o mare dezinformare care a fost acceptată şi votată de consilierii judeţeni. În Hotărârea nr. 70/2015 a Consiliului Judetean Valcea la paragraful 4.1 – Prezentare generală este menţionat clar falsul. Mai mult, ceea ce este menţionat în hotărârea CJ Vâlcea în pagina 19 se vorbeşte de perioada de aplicare a concedierii colective 1 aprilie – 30 aprilie 2015, într-o singură etapă, perioadă ce nu a fost respectată. Tot la pagina 19 la paragraful 4.3 „Etapele planului de disponibilizare” se vorbeşte despre aprobarea programului de disponibilizare, situaţie de neînţeles la nivelul Hotărâri nr. 70/2015 a CJ Vâlcea. Serviciile de preconcediere de care trebuiau să beneficieze personalul disponibilizat, în conformitate cu Legea şomajului nr. 76 din 2002 şi HG nr. 278 din 2002 privind desfăşurarea serviciilor de preconcediere, nu au existat şi nu s-au efectuat conform legii. În data de 20 mai 2015, AJOFM Vâlcea a solicitat RAJDP să comunice data, ora şi locaţia în care doreşte să se realizeze serviciile de preconcediere, însă nici după două luni, RAJDP Vâlcea nu a răspuns acestei solicitări.

Ca urmare a aprobării date de Consiliul Judeţean Vâlcea, în data de 18 mai 2015 au fost distribuite preavizele datate cu 4 mai 2015, fără precizarea că disponibilizarea se va realiza în baza Ordonanţei nr. 36/2013, fără a se respecta programul aprobat de Consiliul Judeţean. Precizăm faptul că a existat o mare lipsă de interes în cunoaşterea şi aplicarea acestei Ordonanţe, atât din partea CJ Vâlcea, cât şi a RAJDP Vâlcea. În urma acestei constatări, cei trecuţi pe această listă au recurs la verificarea posibilităţii de a beneficia de Ordonanţa nr. 36/2013, constatând că, în conformitate cu OMFP nr. 729/2014, precum şi a procedurilor de raportare a unor indicatori economico-financiari de către operatorii economici cu capital de stat, RAJDP face parte din lista D, respectiv lista operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice la poziţia 58, ceea ce denotă faptul că întruneşte condiţiile de a beneficia de Ordonanţa nr. 36/2013. În acel moment a fost înţeleasă solicitarea şi insistenţa celor 83 de disponibilizaţi în aplicarea Ordonanţei nr. 36/2013, atât de conducerea RAJDP, cât şi de Consiliul Judeţean Vâlcea şi, separat, fiecare au înaintat documentaţia necesară către ministerul de resort, dar fără a respecta normele metodologice de aplicare a Ordonanţei nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.

RAJDP a emis decizia de disponibilizare fără a se ţine cont de OUG nr. 36/2013 şi fără respectarea criteriilor de concediere

La nivelul Consiliului Județean, s-a emis Dispoziția nr. 24 din 14 ianuarie 2015 privind constituirea unei comisii de analiză a posibilităților de eficientizare a activităţii Regiei Autonome Județene de Drumuri şi Poduri Vâlcea şi care trebuia să se finalizeze cu propuneri de modalităţi şi variante de reorganizare. Menţionăm că rezultatul acestei comisii era foarte important, dar nu s-a finalizat cu nici un rezultat. Pe data de 4 mai 2015, angajaţii regiei au făcut apel de a se intra în legalitate la conducerea RAJDP Vâlcea, AJOFM, Consiliul Judeţean, CNSLR Frăţia. Acest lucru l-au făcut după discuţiile telefonice purtate cu Ministerul Muncii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care au confirmat că disponibilizarea trebuie facută conform Ordonanţei nr. 36/2013. De teamă că adevărul va ieși la iveală, rapid s-au repliat şi au reactionat. Documentaţia conform OUG nr. 36/2013 actualizată, a fost transmisă către Ministerul Dezvoltării Regionale, atât din partea RAJDP Vâlcea cu nr. 1574/5 mai 2015, cât şi din partea Consiliului Judeţean cu nr. 8490/21 mai 2015. Cu adresa nr. 1617 din 8 mai 2015, RAJDP a cerut Consiliului Județean să depună toate eforturile necesare în vederea aplicării Ordonanței nr. 36/2013. În urma discuţiilor telefonice purtate la Ministerul Dezvoltării Regionale, documentaţia a ajuns la destinaţie, dar nu a fost întocmită corespunzător normelor de aplicare a OUG nr. 36/2013, nici fișa financiară nu a fost bine întocmită.

Fundamentarea acestei documentaţii pentru emiterea unei hotărâri de guvern se putea face şi trebuia făcută de Consiliul Judeţean împreună cu Prefectura Vâlcea şi participând cu date şi RAJDP (unitatea implicată în aplicarea Ordonanţei 36 din 2013). Mai mulţi disponibilizaţi au prezentat personal mai multe modele de astfel de documentaţii, atât conducerii RAJDP, cât și conducerii Consiliului Judeţean, dar, din motive ascunse, nu s-a dorit respectarea legilor în vigoare. Liderul de sindicat împreună cu preşedintele CNSLR Frăţia au cerut, prin adresa nr. 7417 din 6 mai 2015 intrarea urgent în legalitate şi pe data de 8 mai 2015 s-a primit răspuns ferm de la conducerea RAJDP că disponibilizarea se va face conform Ordonanţei nr. 36/2013. Spre exemplu, Marius Bătăgan, fost inginer de sistem în informatică la RAJDP, a cerut personal conducerii regiei să fie trecut pe lista acestei OUG nr. 36/2013, deoarece mai avea doi ani până la pensionare şi se încadra în prevederile ordonanţei respective. Răspunsul l-a primit Marius Bătăgan cu nr. 2143/15 iunie 2015 de la conducerea RAJDP, prin care se specifică clar că se va aplica Ordonanţa nr. 36/2013. „Personal, eu nu puteam să fiu disponibilizat, conform criteriilor de disponibilizare decât prin OUG nr. 36/2013, deoarece mai aveam sub doi ani până la pensionarea de vârstă fiind născut pe 26 aprilie 1952. Criteriile de disponibilizare nu au fost respectate, lucru ușor de verificat. S-a primit şi adresa nr 1617/8 mai 2015 înaintată către Consiliul Judeţean, prin care se confirmă aplicarea Ordonanţei nr. 36/2015 pentru cei 83 de disponibilizaţi de la RAJDP. Am primit răspuns şi de la Consiliul Judeţean, care confirmă aplicarea ordonanţei pentru cei 83 de disponibilizaţi de la RAJDP. S-a emis decizia de disponibilizare nr. 107/16 iunie 2015, fără a se ţine cont de Ordonanţa nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. S-a primit răspunsul de la MDRAP, confirmând ceea ce eu personal le-am spus de mai multe ori conducerii RAJDP, că documentaţia înaintată este prost întocmită. Mai pe clar, nu s-au respectat normele de aplicare a ordonanţei. Conducerea Consiliului Judeţean, în colaborare cu RAJDP, în această situaţie nu au găsit altă variantă mai bună de urmat decât aceea de a emite decizile de disponibilizare la 83 de angajați cu data de 17 iunie 2015, deși termenul programat și aprobat era demult depăşit. Nu s-au trezit la realitate nici în ceasul al 12-lea, fără a avea nimic pe conştiință, fără etapa de preconciliere, fără a analiza că au dat răspunsuri în scris că vor aplica OUG 36/2013, ca niște ființe insensibile și-au bătut joc de cei 83 angajaţi, uitând lucrul esenţial: că au salarii foarte mari şi sunt în slujba celor care îi plătesc”, a precizat Marius Bătăgan.

(Petre Coman)

One Response to Cei 83 de disponibilizaţi de la RAJDP, lăsaţi „cu ochii-n soare” de directorul Valimareanu si de CJ Vâlcea

  1. Gheorghe Taranu

    Acestia sunt conducatorii din zilele noastre, sa le fie rusine.
    Sunt slab pregatiti, lipsiti de caractere, fara demnitate, pusi de aceste partide politice si care nu au alt obiectiv decat cioanul. Oare acest individ Valimareanu, director la RAJDP Valcea, nu are pic de bun simt, nu ii este pic de rusine de ceea ce face in aceast judet. Oare acesti indivizi consilieri judeteni, toti, nu le este rusine de ceea ce au votat? Dar Conducerea Consiliului Judetean cum se lasa mintit de acest Valimareanu ? Consiliu de administratie stie pe ce lume traieste ?
    Sa va fie rusine la toti domnilor, dar intr-o zi tot veti plati.

     

Leave a Response