|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Părintele Siluan, de la Pahomie: „M-am pregătit de călugărie ca un soldat de război” 

schitul-pahomie-baile-olanesti-valcea-000

 

Cum aţi ajuns, părinte stareţ, la călugărie?

 

Am avut o cale foarte frumoasă. Până la vârsta de 28 de ani, nu am ştiut Tatăl nostru. Am intrat la mănăstire la 33 de ani. În septembrie am împlinit 33 de ani şi în decembrie am venit la mănăstire. Eu cred că Dumnezeu le-a rânduit aşa pentru că eu nu mi-am dorit niciodată lucrul acesta. Dacă nu ştiam Tatăl nostru şi nu mergeam la biserică, posturile nu le ţineam…

 

Ce s-a întâmplat?

 

S-a întâmplat ceva foarte frumos! Venise vremea când tot insistau pe lângă mine şi prieteni şi cunoştinţe să-mi fac şi eu un rost, o familie. La fabrica de la Cisnădie unde lucram, era o fată din Scundu. Ea stătuse vreo 5 ani la mănăstire, la părintele Arsenie Papacioc. A plecat de acolo şi ne-am întâlnit la Cisnădie, ne-am căsătorit. Mi-a zis să nu îi interzic să meargă la biserică, iar eu i-am spus că mă bucură faptul că-şi doreşte să meargă la biserică, dar să nu mă forţeze să merg şi eu. A acceptat lucrul acesta însă nu a fost nici măcar o dată singură pentru că am însoţit-o mereu. M-am dus la biserică împreună cu ea până când a început să îmi placă pur şi simplu. Aveam un fel de anemie pe care o dobândisem din copilărie. Dacă stăteam mai mult în picioare şi dacă mai era şi cald, leşinam. În timpul slujbei, tot intram şi ieşeam pentru că mi se făcea rău, până când m-am trezit că stau toată slujba fără să mai ies din biserică. Lucrul acesta nu l-am observat atunci, ci acum, după foarte mulţi ani.Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-a dat să le observ atunci pentru că dacă le observi atunci este posibil să pierzi lucrurile acelea frumoase. Frumos este să le trăieşti pur şi simplu. Încet, încet, au început şi certurile pentru că nu era posibil să fim împreună. Odată pornit pe calea aceasta, nu ai întoarcere. Şi nu ştiu pe nimeni care să fi promis lui Dumnezeu că merge pe calea aceasta, să se fi întors în lume şi să se fi realizat. Poate material da, dar sufleteşte, în nici un caz.

 

Când aţi simţit chemarea ?

 

Atunci când mergeam la biserică şi cântau oamenii: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Dumnezeule, şi urlam şi eu pe acolo ca un om căruia îi place ceva. Aşa m-a prins valul şi a început să-mi placă foarte mult.

 

De ce vă certaţi cu soţia?

 

Din gelozie.

 

Cine era gelos pe cine?

 

Ea era geloasă pe mine.

 

Avea motive?

 

Şi le găsea. Păi, femeile se mai uitau după mine, şi, era firesc să se uite pentru că şi eu mă uitam. Şi acum mă uit la o femeie dacă este frumoasă, nu? Dar te uiţi într-un fel anume, ca la Maica Domnului, nu cu desfrânare. Şi, tot certându-ne noi, mie a început să-mi încolţească ideea să merg la mănăstire. Nu mai puteam continua aşa. Eu de când eram adolescent am spus că nu îmi trebuie decât o singură femeie în viaţă, adică o să mă însor o singură dată. Atunci i-am propus să ne despărţim prieteneşte. Tu te duci într-o mănăstire de maici şi eu mă duc într-o mănăstire de călugări şi rămânem prieteni. Seara ne înţelegeam bine, iar dimineaţa se răzgândea şi ne certam din nou. Am stat aşa împreună patru ani şi tot zicea să înfiem un copil pentru că nu aveam copii. Până la urmă am înfiat şi un copil. A fost cea mai mare bucurie.

 

Aţi înfiat copilul la vârsta de 32 de ani?

 

Da. Exact un an am stat împreună. Pentru mine a fost desăvârşire. Pot să spun că am fost tată cu adevărat.

 

Copilul, ce s-a întâmplat cu el?

 

Anul trecut l-am cununat, de Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, la Râureni. Şi-a găsit o fată şi s-a căsătorit.

 

De-a lungul anilor aţi mai ţinut legătura cu el?

 

Nu. M-am hirotonit în anul 1998. L-a adus un preot şi a stat 40 de zile în Pătrunsa. Îi făcuseră şi lui o dulamă, o vestă, un fes.

 

A stat cu dumneavoastră?

 

A atat acolo, cu mine. A fost extraordinar. Am trăit frumos. Nu ştiu de ce Dumnezeu mi-a dat aşa. În clasa a-VIII-a, când ne punea dirigintele să scriem ce vrem noi să devenim în viaţă, eu ziceam popă şi marinar. Şi armata am făcut-o la marină. Mi-a plăcut foarte mult!

 

Dar nu aveaţi obligaţia să creşteţi copilul după ce l-aţi înfiat?

 

Păi, m-a alungat de acasă. Şi atunci eu am plecat direct la mănăstire. Ne spovedeam la părintele Neofit de la Turnu. Când am văzut că nu se mai poate, am luat hotărârea aceasta, m-am dus la părintele şi m-am spovedit. Era într-o sâmbătă seara. M-a ţinut până dimineaţa. Părintele spovedea acolo. Cei care aşteptau la spovedit citeau din Psaltire. M-a pus şi pe mine să citesc. Când îţi place să faci ceva şi crezi că eşti vrednic pentru lucrul acela, este iarăşi o trăire extraordinară. Când mi-a venit rândul, părintele m-a întrebat dacă vreau să rămân la mănăstire, însă nu puteam să spun lucrul acesta, chiar dacă dorinţa mea era aceasta. Dar m-a salvat părintele. Mi-a zis că dacă tot sunt în concediu pot să vin să stau două, trei săptămâni şi atunci îmi dau seama dacă pot să rămân la mănăstire. Dar, să te duci să mai încerci o dată să vezi dacă se mai poate salva ceva în familie, mi-a zis. L-am ascultat pe părintele, m-am întors acasă, a fost bucurie mare când am ajuns, iar după un sfert de oră a fost tărăboiul și mai mare. Atunci, văzând că nu merge, m-am hotărât să plec. A doua zi am stat și m-am pregătit exact ca un ostaș care trebuie să meargă la război. Aveam o pace extraordinară, mi-am pregătit rucsacul, nu stiu dacă noaptea am dormit sau nu, oricum, când am plecat, am plecat foarte liniștit și hotărât. Exact ca și soldatul acela care merge și nu știe dacă o să câștige sau o să piardă războiul, dar trebuie să meargă acolo. Și m-am dus direct la Pătrunsa pentru că, exact cu un an înainte, până să înfiem copilul, a murit mama și am mers împreună cu soția și am dus pomelnice pe la Turnu, la Cozia, la Stănișoara, Frăsinei, am venit la Iezer, am urcat la Pahomie, la Pătrunsa și am coborât la Bărbătești. Acolo era părintele David, care ne-a primit cu dragoste, am ocolit bisericuța aceea, ne-a povestit puțin părintele despre istoria ei și era o căsuță acolo care m-a vrăjit pe loc și chiar mi-am zis ca mi-aș dori să locuiesc acolo. Și chiar s-a întâmplat acest lucru. Am stat acolo 10 ani de zile.

 

Ați fost tuns la Pătrunsa?

 

La Pătrunsa s-au petrecut toate. În 1995 am ajuns acolo, în anul 1996 m-a rasoforit de Cuvioasa Parascheva, iar de Nașterea Mântuitorului m-a făcut călugăr. S-a petrecut foarte repede și datorită vârstei, hotărârii mele, probabil m-au văzut și mai supus. În anul 1998, m-au hirotonit.

 

După câți ani de la intrarea în mănăstire s-a întâmplat?

 

După trei ani. Când m-am dus să mă hirotonească preotul, mi-au cerut buletinul și atunci au costatat că eu sunt însurat. Eu nu divorțasem pentru că nu mai fusesem acasă. însă am aflat de la o soră de-a mea care locuia în Cisnădie că între timp divorțase soția de mine.

 

Ea s-a dus la mănăstire?

 

Nu. A rămas singură pentru că este greu să stai cu un om gelos. Nu știu, poate de judecat am judecat-o câteodată, dar nu am urât-o.

 

Ați mai întâlnit-o?

 

Da, ne-am întâlnit la nunta copilului. Au venit și socri. Ne-am întâlnit după 20 de ani.

 

Deci, ați intrat în mănăstire la 33 de ani și ați devenit preot la cât?
La 35 de ani.

 

Vi s-a părut o mare schimbare, o mare răsturnare a sorții?

 

Nu, pentru că totul a fost spontan. Eu aşa fac totul. Nu am regizat nimic. Am observat că atunci când le regizez nu imi iese nimic bine.

 

Stareț la ce vârstă ați devenit?

 

Nici nu știu dacă sunt stareț.

 

Toată lumea spune că sunteți!

 

Nu știu, Dumnezeu știe.

 

De ce ați plecat de la Pătrunsa la Pahomie?

 

Sunt mai multe probleme care nu se pot spune. Țin de taina spovedaniei. Sunt lucruri care nu se pot spune. Nici cele trăite în lume și nici cele de aici.

 

V-am întrebat de ce ați luat decizia. Poate lumea ar vrea să știe.

 

Sunt probleme la care eu am socotit că nu mai înaintez duhovnicește. Atunci când apuci să judeci pe cineva nu mai poți să mai înaintezi. Nu mă poate ține nimeni legat. Nici pe mine nici pe dumneavoastră, nici pe Înaltul Varsanufie, nici pe preafericitul Daniel, nu ne poate îngrădi nimeni. Ați văzut pe cei care au fost în închisorile comuniste. Ei s-au eliberat, pur și simplu. Chiar scria cineva, un pușcăriaș din Germania, către o doamnă de la noi din România, că el se simte mai liber decât oamenii care sunt în libertate. El se simțea cu adevărat în libertate acolo în pușcărie pentru că se eliberase. Ajunsese să facă facultatea acolo. Era un om obișnuit și era liber cu adevărat pentru că îl găsise pe Dumnezeu. Și atunci, dacă simți că nu mai poți să înaintezi și nu mai poți să-ți desfășori activitatea sufletească în pace și în liniște, cauți o schimbare.

 

A evoluat foarte schitul Pătrunsa. Când ați ajuns, erați decât trei călugări, nu?

 

Da, toată iarna aceea, când am ajuns acolo, am stat aproape singur.

 

Acum deja este o obște mare, de 30 de oameni.
Am fost și 50 acolo. Exact atunci când a fost apogeul acela frumos, atunci s-a construit și biserica, a fost și obște mare. Chiar pot să spun că am trăit file de Pateric acolo.

 

De ce?

 

Pentru că s-a trăit, pur și simplu. Slujbele, ascultările, totul s-a trăit cu adevărat acolo. Nu a fost nimic fals. Probabil că atunci când am simțit un pic de falsitate nu am mai putut să mai stau. Când simt lucrul acesta, nu mai pot să mai stau.

 

La Pahomie, cum stau lucrurile?

 

Parcă acum ne naștem. Toată obștea. Fiind părintele Damaschin acolo a fost o anumită trăire, o anumită activitate,iar acum ducându-mă eu, este total opus. Pentru că el era mai blând. Eu nu sunt așa.

 

Aveți o rânduială foarte bogată. Cu slujbe de noapte. Nu vă cruțați deloc.

 

Pentru asta ne-am dus acolo și de aceea nici nu am acceptat să creștem animale, păsări. Când faci lucrul acesta ,lași biserica și te duci să ai grijă de animale. Eu am socotit că este mai benefic așa.

 

Reușiți să vă aprovizionați în felul acesta?

 

Da. Încercăm și văd că Dumnezeu ne ajută. Important este să vrei.

 

Ducându-vă atât de târziu la mănăstire aţi înaintat foarte repede!

 

Nu este târziu. Este când a vrut Dumnezeu.

 

În comparație cu alți călugări, v-ați dus târziu. Lupta aceasta despre care ne vorbiți, lupta cu ispitele, lupta cu tine însuți cum a fost?

 

Cuvântul care îmi vine în minte acum este frumos.

 

Ați câștigat de fiecare dată?

 

Nu.

 

Când ați pierdut, a fost dureros?

 

Foarte dureros!

 

Când veți câștiga definitiv?

 

Când va rândui Dumnezeu să mă ajute să vreau.

 

Și nu vreți?

 

Cum să nu vreau? Dar vedeți cum este? Omul zice că vrea, dar mai sunt nevoințe în subconștientul lui, sunt foarte multe dorințe.

 

Nu vă dă o stare de tensiune și de depresie această problemă?

 

Depresie nu, dar tensiune este câteodată.

 

Nu regretați, în clipa aceea?

 

Normal că regret. Încerc să le spun și oamenilor atunci când vin să stăm de vorbă, să se spovedească, că le trebuie sinceritate maximă cu ei înşişi. Dacă nu ești sincer cu tine, este o amăgire și o falsitate tot maximă.

 

Sincer cu tine, în ce sens?

 

Suntem la masă, da? Am mâncat și m-am săturat iar limba zice: mai ia o bucățică! Este o luptă. Dacă nu reuşesc să fiu sincer cu mine, nu pot să duc această luptă. Când eram la Iezer, venise o familie din Bucureşti care avea un băiat şi o fată. Fetiţa încă nu era la şcoală. Eu stăteam mai mult cu ea de vorbă, la spovedanie ,decât cu părinţii. Vorbea foarte frumos şi foarte adânc. Zice, părinte, ştiţi ce am observat? Vine un gând şi îmi spune să fac cumva şi vine altul şi îmi spune să fac exact invers. Asta înseamnă să vezi cu adevărat ce se întâmplă cu tine.

 

Este mare deosebirea între cel ce aţi fost şi cel ce sunteţi acum?

 

Este o deosebire totală. Când povestesc acum, este exact ca şi când v-aş povesti un film.

 

Cât curaj aţi avut!

 

Nu ştiu dacă a fost curaj. A fost pur şi simplu o lucrare. Mi-a dat Dumnezeu asta să fac şi eu am acceptat. Dumnezeu îţi arată ce trebuie să faci, iar de la tine este numai voinţa.

 

Spuneţi că Dumnezeu îi arată calea omului? Prin ce? Cum îi spune ce să facă?

 

Este o lucrare despre care nu se poate vorbi. M-au întrebat mulţi lucrul acesta. Nu pot să spun cum.

 

Fiecare face în felul lui?

 

Sigur că da. Şi trebuie să trăieşti într-un fel anume ca să percepi mesajul de la Dumnezeu. Trebuie să cercetezi, să vezi dacă acest gând este venit de la Dumnezeu. Nu pleci aşa, pur şi simplu. Diavolul poate să-ţi dea şi gândul cel bun, dar şi cel rău. Este şi o luptă care trebuie dusă în timp.

 

Sfinţia voastră cum sunteţi? Aţi evoluat în timp?

 

În timp. Am observat că lucrurile făcute în timp sunt trainice. Am încercat să fiu radical şi în lume şi aici şi nu a mers.

 

Odată devenit călugăr, nu trebuia momentul acela să fie unul radical? Sau se mai poate şi în timp?

 

A fost. Momentul acesta a fost radical.

 

Familia dumneavoastră cum a primit vestea?

 

Mama deja era mutată la Domnul de un an de zile. Eu nu am ţinut cont. Am plecat din fabrică, nu am ţinut niciodată cont de ce gândesc oamenii despre mine, nici rudele. Eude la ce hotărăsc nu mă poate opri nimeni. Numai Dumnezeu.

 

Fiind călugăr există şi tăierea voii.

 

Da, până la păcat. Dacă mă pune să slujesc cu musulmanii sau nu ştiu cu cine, atunci mă voi opri, nu? Am dreptul acesta. Pur şi simplu, mă retrag.

 

Aveţi personalitate!

 

Nu ştiu dacă am personalitate. Sunt oltean şi olteanul este mândru. Se confundă mândria cu personalitatea.

 

Mândria nu este un păcat?

 

Sigur că este un păcat! Dacă nu este o mândrie pentru zidire.

 

Există şi aşa ceva?

 

Există, dar probabil nu îi mai spunem mândrie, ci dreptate cu discernământ sau demnitate, care este departe de mândrie.

 

Pe fraţii din obştea de la Pahomie cum îi simţiţi? Se îmbunătăţesc venind acolo? Lupta este grea pentru ei? Cum îi ajutaţi?

 

Ne ajutăm reciproc. Participăm la biserică, la rugăciune, la ascultări şi rugându-ne unii pentru alţii.

 

Simţiţi şi ajutorul lor?

 

Da, altfel nu am fi rezistat.

 

Cum aţi caracteriza atmosfera din obşte? Este tensiune sau linişte?

 

Este o atmosferă lucrătoare. Este şi tensiune şi linişte. Este ca şi vremea. Nici nu ar fi frumos să fie numai linişte. Ajungi la rutină.

 

Tensiunea de la ce ar putea să apară?

 

Apare de la mici contradicţii.

 

Rânduiala slujbelor, sfinţia voastră aţi hotărât-o?

 

Era hotărâtă. Această rânduială este din 2005 când am venit cu părintele Damaschin şi cu părintele Ciprian. Cu ei am început rânduiala aceasta şi ea s-a păstrat.

 

Nu este foarte greu? Trezitul noaptea, culcatul la loc, iar trezit.

 

Nu este nimic greu, nimic nu este uşor. Eu zic că este frumos! Când eram în lume, mă trezeam dimineaţa să mă duc la peşte. Îmi plăcea lucrul acesta şi nu trebuia să mă trezească cineva. Mă trezeam singur. Asta înseamnă că dacă faci ceva ce îţi place, nu este greu

 

Ce se întâmplă psihologic cu membrii obştii dumneavostră?

 

Eu consider că se merge spre îmbunătăţire. Respectând aceste rânduieli şi viaţa aceasta de rugăciune.

 

Sunt mănăstiri unde este mai relaxată rânduiala.

 

Este problema fiecăruia. Eu nu judec pe nimeni. Fiecare cu rânduiala lui.

 

Sunteţi un stareţ mai aspru?

 

Nu ştiu. Aşa s-ar părea. La Pătrunsa îmi ziceau sultanul pentru că, întradevăr, devenisem aspru. Apoi am văzut cât am greşit în privinţa asprimii. Lucrul impus nu ţine. Cât am fost copil cred că luam bătaie de la mama şi de trei ori pe zi. Şi degeaba, pentru că eu tot săream gardul şi mă duceam la baltă. După un timp, când mi-a zis că nu mă mai bate pentru că eu tot nu o ascult, nu am mai plecat de acasă. Asprimea nu ţine. Să fie asprime, dar cu dragoste.

 

La Pahomie, sunteţi aspru cu dragoste ?

 

Aşa îmi doresc să fiu, să fie liber fiecare, cu toate că se mai face câte o metanie când se greşeşte. Maicile de la Iezer mai greşeau şi puneau pe tronul arhieresc tot felul de cărţi, dulanele, rasele şi ochelarii. Dacă vedeam că nu ascultă, chemam paracliserul, îl puneam să facă 7 metanii la tron şi să ia tot ce este pe el . Am făcut de câteva ori aşa şi acum tronul este liber

 

Ce am observat noi, stând de vorbă cu stareţii, este faptul că serviciul acesta pare foarte natural. Nu este nimic forţat, nici spiritual până dincolo de închipuire. Este ca şi cum v-aţi face o meserie. Este o percepţie greşită?

 

Este foarte greşită! Cine face călugăria ca meserie greşeşte.

 

Cui îi este de folos existenţa unei mănăstiri, părinte stareţ?

 

La toată creaţia.

 

Vă mulţumim frumos!

 

Şi eu vă mulţumesc pentru că am stat de vorbă, pur şi simplu!

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)

One Response to Părintele Siluan, de la Pahomie: „M-am pregătit de călugărie ca un soldat de război”

  1. Daniel

    Doamne ajuta !
    Tuturor celor care au citit acest dialog, pur si simplu, si care nu l-au intalnit inca pe parintele Siluan fata catre fata, va indemn sa faceti acest lucru. Va fi spre marele d-vs castig duhovnicesc. Profitati de vremea aceasta minunata si faceti un drum pana la Pahomie. Stati la Sfanta Liturghie, apoi intalniti-va cu parintele. Multora dintre noi- mie in mod sigur – celor care am avut extraordinara sansa de a-l intalni, ne-a schimbat efectiv viata, modul de a privi si a intelege cele din jurul nostru, vazute si nevazute.

     

Leave a Response