|sâmbătă, mai 27, 2017
  • Follow Us!

Stareța Mihaela, de la Iezer: „De multe ori maicile se luptă cu Necuratul!” 

iezer

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Vorbiți-ne puțin despre istoricul mănăstirii. Știm că este o mănăstire încărcată de semnificații istorice.

 

Mănăstirea Iezer a fost întemeiată de Mircea Ciobanu și doamna Chiajna în anul 1553-1554. Doamna Chiajna era căsătorită cu un ungur căruia i-a povestit faptul că această mănăstire a fost construită de tatăl său și că la temelie a pus un cazan cu bani. Atunci soțul a venit cu un grup de unguri care au omorât călugării care se aflau în mănăstire și apoi au dărâmat-o. Cel puțin așa spune legenda.
Mănăstirea a fost refăcută mai târziu de sfântul Antonie care a venit cu comerțul în zona Vâlcii, iar la vârsta de 65 de ani s-a hotărât să se facă călugăr. Dorința lui era să plece la muntele Atos. Preasfințitul Ilarion, care era în vremea respectivă, nu i-a dat voie să plece. I-a zis că un loc frumos se găsește și la Schitul Iezer. Sfântul Antonie a intrat prima dată la Schitul Sărăcinești, unde a fost făcut călugăr. A refăcut chiliile și biserica de acolo, după care s-a retras la Schitul Iezer unde a refăcut biserca veche și o parte din chiliile care se găsesc și acum.
După o vreme, s-a format o obște.Într-o noapte, sfântul a avut un vis în care i se spunea că trebuie să meargă mai sus și să mai costruiască o chilie în care să se retragă. Atunci,a găsit o stâncă în care a săpat o peșteră. A avut un ucenic cu care își făcea rânduiala la Sfânta Liturghie. După 28 de ani de viață monahală a trecut la cele veșnice.
El și-a cunoscut sfârșitul cu câteva zile înainte.
În anul 1850, sfântul Calinic, care era episcop la Râmnicu Vâlcea, a vrut să-i descopere sfintele moaște și să le aducă jos la mănăstire. A făcut o priveghere toată noaptea și când a urcat la peșteră s-a pornit o furtună puternică, semn că sfântul nu dorea să fie dezgropat. Atunci sfântul Calinic a renunțat la idee. După 100 de ani, în anul 1950, sora Dumitra, care tot venea să aprindă candela și care se ruga acolo în peșteră, la mormânt, a săpat și a găsit cărămida pe care scria numele sfântului și osemintele sfântului pe care le-a dus jos, la mănăstire și le-a așezat într-o raclă în sfântul altar. Sfântul Antonie de la Iezer fost canonizat abia în anul 1992. De atunci facem hram sfântului în fiecare an, în data de 23 noiembrie.

 

Mănăstirea cu măicuțe când a fost reluată?

 

Mănăstirea o perioadă a fost pustiită. În 1948, a fost adusă maica stareță Irina de la mănăstirea Sărăcinești, împreună cu două maici. Maica stareţă Irina a fost stareţă până în anul 1994, după aceea a fost rânduită stareţă fosta maică economă, care a slujit trei ani de zile. Aceasta s-a îmbolnăvit după trei ani , stand apoi 14 ani la pat.

 

Când aţi venit aici cine era stareţă?

 

Era maica stareţă Irina.

 

Cum era?

 

Era o femeie deosebită, duhovnicească, bună. Datorită sfinţiei sale am rămas aici.

 

În ce an aţi venit ?

 

Am venit în 1986. Erau condiţii foarte grele.Nu era curent electric. În 1994 am reuşit să băgăm curentul electric. Nu aveam maşină, căram cu braţele tot, munceam noi maicile, pentru că nu aveam bani să plătim muncitori. Preot nu aveam şi probabil şi din această cauză nu prea venea lumea la mănăstire. Venea preot decât la Paşti şi la Crăciun, de sărbătorile mari şi când ne spovedeam.

 

Perioada de încercare la dumneavoastră cât a durat?

 

Trei ani. Întâi am lucrat la grajd, am făcut toate ascultările, apoi m-a luat maica stareţă la atelier.

 

Cum vi s-a părut? A fot greu, a fost uşor? Aţi avut pornirea aceasta să rămâneţi?

 

Eu de mică mi-am dorit să intru în mănăstire. Îmi doream încă din clasa a-VIII-a. M-a întrebat diriginta ce vreau să mă fac în viaţă iar eu i-am răspuns că vreau să fac liceul economic şi să mă fac măicuţă.

 

Cum vă explicaţi această dorinţă?

 

Eu cred că această dorinţă s-a născut în momentul în care au venit două măicuţe la noi, la mănăstirea Zamfira. Mi-a plăcut atât de mult cum cântau încât aveam impresia că sunt doi îngeri care cântă. Şi de aici cred că a devenit dorinţa. Voiam să fiu şi eu ca ele. Această dorinţă mi-a rămas în suflet şi tot timpul mă gândeam că trebuie să mă fac măicuţă. La 23 de ani, am venit la mănăstire. Nu am putut să plec atunci când mi-am dorit eu pentru că au fost probleme în familie.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Familia cum a primit această dorinţă?

 

Familia mea este o familie credincioasă. Noi mergeam cu părinţii la biserică încă de mici, însă mama a fot bolnavă de cancer şi nu am putut pleca de lângă ea până când a plecat la Domnul. Ea a fost de acord cu mine să merg la mănăstire, spre surprinderea mea. Am avut un frate care era în clasa a-VIII-a când am plecat la mănăstire şi care, între timp, a murit şi mai am o soră căsătorită în Arad, cu care mă văd o dată pe an. Mai vine să facem parastasul mamei şi al fratelui.

 

După trei ani de probă, aţi devenit călugăriţă. După cât timp aţi devenit stareţă?

 

După ce a murit maica stareţă Irina, părintele Gherasim a numit-o pe maica economă în locul ei şi pe mine m-a pus economă.

 

Maica economă cu ce se ocupă?

 

Se ocupă cu aprovizionarea mănăstirii. Era foarte greu atunci, la început. Nici nu vreau să îmi mai amintesc. Până în revoluţie era foarte greu. Ne descurcam cum puteam pentru că nu aveam maşină pentru a putea să ne aprovizionăm cu alimente.

 

Cu toate acestea, aţi avut drag să rămâneţi aici.

 

Da, am rămas. Dacă ar fi să dau viaţa cu 25 de ani în urmă, tot măicuţă m-aş face pentru că o misiune mai frumoasă decât viaţa de călugăr nu există.

 

De ce spuneţi acest lucru? Explicaţi-ne mai pe larg pentru a putea să înţelegem şi noi.

 

Spun acest lucru pentru faptul că simt că trăiesc o viaţă liniştită, ordonată, plăcută lui Dumnezeu, tot timpul eşti în rugăciune, în rânduială. Viaţa din lume este mai împrăştiată, mai dezordonată, nu poţi să te rogi tot timpul, nu poţi să fii tot timpul cu Dumnezeu. Când merg la Vâlcea, simt că mă risipesc, nu pot să mă simt ca la mănăstire. Aici te ajută şi mediul mănăstirii.

 

Cum se desfăşoară o zi din viaţa dumneavoastră?

 

Dimineaţa începem la 7:30 cu Acatistul, Ceasurile, Sfânta Liturghie până la ora 10:30 apoi facem Parastasul Sfintei Liturghii, care se face în fiecare zi, servim masa la ora 11:00, iar de la ora 12:00 până la ora 17:00 suntem la ascultare, fiecare unde are de făcut ascultarea. Avem animale, grădină, atelier de pictură şi sculptură, croitorie. La ora 17:00, după ce se termină ascultările, începem cu ceasul 9, Vecernia, Acatistul Sfântului Antonie, care se face în fiecare seară, citim la racla sfântă, la ora 18:30 este masa de seară, iar la ora 20:00 începem Utrenia. Pe perioada din octombrie şi până în primăvară facem Utrenia noaptea, adică de la ora 1:00 până la ora 3:00.

 

Nu este greu acest program?

 

Nu mi se pare greu. Chiar îmi place programul de noapte! Acum, vara, fiind şi musafiri şi cu munca la fân, la lemne, este mai greu. Iarna este mult mai uşor.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Deci, este multă muncă, nu este lux, aşa cum îşi imaginează mulţi, mulţi spun că este viaţă de huzur, că aici se mănâncă şi se doarme.

 

Dacă se întâmplă să vină musafirii într-o zi cum a fost cea de astăzi, unde am făcut două parastase, normal că lumea zice că noi aşa trăim mereu, însă nu este chiar aşa. Noi invităm pe toată lumea la masă.Vin oameni din diferite locuri ale ţării pentru că au aflat că noi facem parastase. Li se pare mai uşor la mănăstire să dea bani. Şi atunci noi ne ocupăm de tot. În felul acesta sunt mai mulţumiţi.

 

Cam cât ar costa un parastas?

 

Fiecare face în funcţie de posibilităţi. Este în jur de 3-4 milioane. Se cumpără tot ce trebuie.

 

Gospodăria de aici din ce este formată?

 

Avem trei vaci, o viţeluşă, 50 de găini şi 50 de pui.Porci nu creştem pentru că noi nu mâncăm carne. A fost o perioadă când creşteam, însă am renunţat pentru că mereu se întâmpla ceva. Ori mureau, ori se loveau la un picior. Atunci ne-am dat seama că nu are rost să ne mai chinuim să creştem porci.

 

Nu mâncaţi carne deloc?

 

Nu.

 

Găinile le ţineţi doar pentru ouă?

 

Da. Mâncăm ouă, lapte şi brânză. Carnea o dăm la muncitorii care lucrează.

 

Cum sunt măicuţele dumneavoastră? Sunt evlavioase?

 

Nici nu pot să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce maici mi-a adus. Sunt deosebite. Bine, ştiţi că pădure fără uscături nu există. Aşa este şi în mănăstire. În general sunt mulţumită de ele.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Când greşesc, ce fel de greşeli fac? Ce se poate întâmpla?

 

În cazul în care greşesc, le dăm câte un canon. Nu sunt greşeli mari, ispite mai mari. Nu a fost cazul la noi.

 

Stareţii vorbesc la unison despre un război pe care-l duc cu vrăjmaşul, cu necuratul. La dumneavoastră cum este? Cum îl simţiţi, dacă este, şi cum îl purtaţi?

 

Nu poţi să descrii. Sunt şi lucruri de taină pe care nu poţi să le spui. Vrăjmaşul urăşte rugăciunea şi este normal că atunci este un război când tu te rogi. Vrăjmaşul nu dă război cu cel ce doarme şi se odihneşte. Când îi spui la o soră să facă ascultare şi vrăjmaşul îi spune să nu facă, atunci este răboiul. Dacă ea reuşeşte să facă ascultarea şi să se roage, atunci îndepărtează ispita. Eu când am intrat în mănăstire nu ştiam care este războiul cu Diavolul şi m-am apucat să copiez Psaltirea pentru că pe vremea lui Ceauşescu nu erau cărţi în mănăstire. Era o singură Psaltire în mănăstire şi maica stareţă nu ne dădea voie să o luăm din biserică. Eu mergeam seara, o luam, o copiam şi dimineaţa o duceam la loc ca să nu mă certe maica stareţă. Noaptea simţeam că mă apasă ceva pe gât, că mă strange ceva de gât. Clar, era puterea diavolului. Nu ştiam pentru că eram mică. Eram intrată în mănăstire doar de câteva luni. M-am dus la preotul de la Frăsinei să mă spovedesc şi i-am spus ce fac. Atunci el m-a întrebat dacă am luat binecuvântare de la maica stareţă. I-am spus că nu, pentru că nu am ştiut că trebuie. Trebuie să iei binecuvântare pentru tot ce faci, mi-a zis. Eu dacă nu aveam duhovnic permanent aici, nu ştiam ce trebuie să fac. După ce am luat binecuvantare de la părinte nu am mai avut ispita. Până să iau binecuvântarea încercam să mă închin şi nu puteam să mă închin. Mai povestesc şi maicile că păţesc acest lucru noaptea, că se luptă cu ceva nevăzut care vine asupra lor.

 

Nu este uşoară viaţa monahală!

 

Nu este uşoară, dar nici grea nu este. Mie nu mi se pare grea. Pentru mine, este o viaţă fericită. Mulţi mă întreabă de ce mi se pare fericită pentru că sunteţi constrânşi, zic ei, nu aveţi voie la multe lucruri. Nu mănânci când vrei, nu mănânci ce vrei, trebuie să ţii toate posturile, nu ai televizor. Însă eu le spun că nu mi se pare nimic greu. Eu tot ce fac fac cu drag. Toată constrângerea asta este de bună voie.

 

Nu aveţi televizor?

 

Nu.

 

Nu simţiţi nevoia să vă uitaţi la televizor?

 

Nu. Avem un aparat la care mai ascultăm, avem biblioteca plină de cărţi, deşi nu prea avem timp să citim. Parcă mai mult te hrăneşti dacă citeşti o carte decât să te uiţi la televizor.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Măicuţele ar dori din când în când să se mai uite la televizor?

 

Păi, ele ar mai dori. Odată, o măicuță a adus un televizor în mănăstire. Cineva i-a făcut o ofertă mai ieftină. Eu eram plecată la tratament şi când m-am întors le-am găsit ascultând slujba la televizor. Nu am fost de acord, iar ele au înţeles până la urmă şi l-au dat. Nu era de folos. Stăteau în timpul slujbei și se uitau la televizor. Eu zic că este mai importantă slujba în biserică decât cea de la televizor. Erau niște măicuțe mai în vârstă care ziceau că sunt obosite și nu pot sta în picioare la slujbă și preferau să stea la televizor.

 

Câți ani are cea mai tânără călugăriță de aici și câți ani are cea mai în vârstă?

 

Cea mai în vârstă are 82 de ani. A stat 60 de ani în ascultare la animale. Acum nu mai poate să aibă grijă de ele. Noi am vrut să o scoatem mai de mult de acolo dar nu a vrut pentru că iubește foarte mult animalele, atât de mult încât mergea și noaptea la ele. Cea mai tânără are 22 de ani.

 

Bănuim că știți istoria fiecărei măicuțe. Din ce mediu provin ? Ce fel de pregătire au?

 

Sunt și de la oraş și de la țară. Ca pregătire, avem patru măicuțe care au făcut Teologia, iar maica Antonia are facultatea de matematică.

 

Din ce ați observat, cât timp îi ia unei fete, care vine aici în mănăstire, să se adapteze și să spună ,,aici este locul meu,,?

 

Cam după doi-trei ani, știu ce vor. Le ținem o perioadă mai mare pentru că sunt tinere și ispitele sunt mai mari. Și mai pot să și plece. Dacă este soră poate pleca. Este păcat și așa, dar mai mare păcat este pentru o călugăriță. La călugărie se depune jurământ în fața Sfântului Altar și nu mai poți să pleci.

 

S-a întâmplat să mai plece?

 

Da, au plecat multe cu decretul. A fost o măicuță care aplecat cu decretul, s-a căsătorit apoi s-a reântors la mănăstire pentru încă 20 de ani, până la sfârşitul vieţii.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Dar acum, în perioada acesta, au plecat?

 

Au mai fost, dar surori, maici nu. Unele au plecat în pustiu.

 

Da? Unde?

 

Prin munți. Sunt de 10-12 ani acolo în pustiu.

 

Și, cum se descurcă acolo?

 

Duc o viață mai austeră.

 

Sincer, am auzit de pustnici, dar de sihastre, nu.

 

Mai vin și la noi pentru a se spovedi. Părintele duhovnic a dat dispoziție să vină și ele să se spovedească.

 

Câte sunt?

 

Nu știu exact, dar cred că sunt vreo şapte, opt.

 

Nu vă duceți să vedeți cum trăiesc?

 

Am fost. Nu aș putea trăi acolo, însă v-am zic că ,,multi sunt chemați puțini sunt aleși,,. Sunt aleși și pentru pustie.

 

Unde și-au găsit locuința?

 

Sub stânci își fac câte o chilie, unde este mai adăpostit.

 

Iarna ce fac?

 

Iarna stau tot acolo. Au sobă.

 

Cu ce se hrănesc?

 

Cu pezmeți, cu grâu. Își fac turte din făină.Vara mănâncă fructe de pădure.Vara găsesc mai multe. Nu prea știu multe despre ele. Nu am intrat așa în amănunt.
Să stai ani de zile în pustiu! Multe cred că s-au inspirat din cărțile părintelui Ghelasie. Și la noi în mănăstire sunt câteva maici care își fac pesmeți. Cred că ele trăiesc mai mult cu apă și pesmeți.

 

Trebuie să ai multă putere sufletească să trăiești în pustietate.

 

Da, acolo sunt numai animale sălbatice. Povestea o maică precum că într-o seară era în bordei și a simțit un șarpe la spate. Eu i-am spus că nu aș mai fi intrat în chilie, însă ea nu avea nici o problemă. Asta înseamnă că are credință. Fără credință nu poți să stai. Nu au frică, nu au urât.

 

Când au plecat au luat binecuvântarea de la dumneavoastră?

 

De la noi nu. Numai una mai este de la noi. Când a plecat a zis că pleacă la părinți. Eu le-am spus că nu le dau binecuvântarea pentru pustie. Însă ea a plecat acasă și de acolo a mers în pustie și nu s-a mai întors.

 

Celelalte de la ce mănăstiri sunt?

 

De la diverse mănăstiri. La spovedanie vin aici, se duc și la Pătrunsa. Cred că pentru ele mai tine Dumnezeu lumea.

 

Stereța Mihaela, de la Iezer: „Uneori, maicile se luptă cu ceva nevăzut ”Există o anumită înălțime spirituală în viața de mănăstire, dar iată că există și mai mult decât atât, la maicile care s-au dus să stea în pustietate. Închipuiți-vă, să stai toată ziua să te rogi!

 

Pentru ele este ceva plăcut, nu se plictisesc, nu obosesc. Au intrat în rânduiala asta. Pe ele le obosește mai mult lumea. În lume nu ar putea să reziste.

 

Iarna, când vin troienele peste ele, nici nu se mai pot mișca de acolo, din peșteră.

 

Își fac aprovizionarea cu câte un sac de grâu și se descurcă. Când te rogi, nu trăiești numai cu mâncare. Și să știți că nici nu prea se îmbolnăvesc.

 

Cam ce vârstă au?

 

Vârsta este între 30 și 60 de ani.

 

La cât timp coboară?

 

Vara vin cam la o lună, iar iarna, de la Crăciun până la Paști, nu mai coboară. Câteodată, mai rămân noaptea la mănăstire.

 

Când rămân aici, mai povestesc cu măicuțele ?

 

Prea puțin pentru că nu prea vorbesc. Unele sunt mai comunicative, altele nu prea. Știu ce drum și-au ales.

 

Foarte frumos! De invidiat. Trebuie să ai mare tărie de caracter!

 

Trebuie să-L iubești pe bunul Dumnezeu. Când iubești, lași totul. Când o soră care e acum în pustietate a simțit nevoia să se retragă, nu a mai putut să stea în obște.

 

Sfântul Antonie de la Iezer a fost canonizat și trecut în calendare, dar măicuțele despre care vorbiți nici nu le știe lumea, nici nu vor ajunge în calendare.

 

Biserica Ortodoxă a rânduit Duminica Tuturor Sfinților Români și atunci, acolo unde vor intra sfinții români vor intra și cei care nu sunt. Și de fapt, ele nici nu vor să fie știute. Ele vor să trăiască în taină.

 

Vă mulțumim frumos!


Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)

Leave a Response