|sâmbătă, ianuarie 21, 2017
  • Follow Us!

Primăria va suporta cheltuieli neeligibile la investiţia „Pasaj suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu” 

POD

 

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba săptămâna viitoare alocarea în bugetul local al municipiului a sumei de 21.500 lei fără TVA, reprezentând cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului „Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu” în vederea încheierii unui contract având ca obiect realizarea lucrărilor de vopsitorie a pasarelei pietonale şi a turnurilor de acces la pasarela pietonală. De asemenea, se va aloca suma de 5.000 lei fără TVA, reprezentând cheltuială neeligibilă în cadrul aceluiaşi proiect, în vederea încheierii unui contract având ca obiect achiziţionarea şi montarea a două instalaţii de climatizare în camerele maşinilor aferente celor două lifturi ale pasarelei pietonale. În data de 10 iunie 2015, firma SC Confort SA a comunicat Primăriei că pentru obţinerea avizului ISCIR de către SC EFMA SA, furnizorul lifturilor de la turnul I şi turnul II al pasarelei pietonale, este necesară achiziţionarea şi montarea a doua instalatii de climatizare. Proiectantul a precizat că necesitatea montării celor doua instalatii de climatizare a aparut ca urmare a cerinţelor tehnice de funcţionare a lifturilor. De asemenea, prin nota de constatare încheiată în data de 25 februarie 2015, ca urmare a întâlnirii din şantier a reprezentanţilor beneficiarului, proiectantului, constructorului şi dirigintelui de şantier, s-a stabilit ca structura metalică a pasarelei pietonale să fie protejată în timp, prin vopsirea în două straturi, peste grundul aplicat pe aceasta, cu vopsea acrilică având culoarea RAL 5010, iar turnurile de acces la pasarela pietonală să fie protejate prin aplicarea unei vopsele pentru beton epoxidică bicomponentă pe bază de apă de culoare gri. Întrucât în documentaţia tehnică aferentă acestui proiect nu au fost prevăzute în listele de cantităţi articole de deviz referitoare la lucrările mai sus menţionate, respectiv achiziţionarea si montarea instalatiei de climatizare, precum şi vopsirea pasarelei pietonale şi protejarea cu vopsea a turnurilor de acces la această pasarelă, implicit nici în oferta constructorului nu există articolele aferente astfel încât aceste lucrări să poată fi decontate ca şi cheltuieli eligibile ale proiectului. Este necesară astfel, decontarea acestora din categoria cheltuielilor neeligibile pentru care resursele se asigură din bugetul local. Proiectul se află în implementare începând cu data de 7 septembrie 2011, în urma semnării contractului de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, organismul intermediar – Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia şi Primăria Râmnicului. Pentru realizarea pasajului suprateran, în data de 12 aprilie 2012 a fost încheiat Contractul de lucrări nr. 13374 cu SC Confort SA, cu durata de execuţie de 12 de luni. Acest termen a fost prelungit ulterior prin mai multe acte adiţionale, ultimul fiind actul adiţional nr. 9 conform căruia durata de execuţie a lucrărilor s-a prelungit până în data de 15 septembrie 2015.

(Petre Coman)

Leave a Response