|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Părintele Galaction Zelig de la Mânăstirea Lacul Frumos, păcălit de o ESCROACĂ! 

Galaction Zelig
Părintele Galaction Zelig de la Mânăstirea Lacul Frumos din comuna Vlădeşti, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, a căzut în plasa unei escroace. O femeie de afaceri din Râmnicu Vâlcea a mers în urmă cu ceva timp la părintele Galaction, căruia i-a spus că se află la ananghie financiară şi că are nevoie urgentă de 2000 de lei pentru a depăşi acest impas. Fire milostivă şi binevoitoare duhovnicul de la Lacul Frumos i-a dat bănuţii individei, din economiile sale de-o viaţă. Şarlatanca, căreia nu-i publicăm deocamdată numele în speranţa că Bunul Dumnezeu o va lumina şi va restitui bănuţii, i-a făgăduit părintelui că va achita datoria în maxim trei zile, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat…

Galaction Zelig a cunoscut toate gradele vieţii monahale. A fost frate, rasofor, călugăr, apoi preot. În vârf de deal, departe de iureşul cotidian al vieţii, într-un loc greu accesibil, Galaction Zelig slujeşte la Mănăstirea Lacul Frumos, din satul Pleşa, comuna Vlădeşti-Vâlcea. Îl întreb câte feţe bisericeşti sunt în lăcaşul de cult şi cu un umor caracteristic ne spune: „Lacul Frumos este o mănăstire pentru 100 de călugări, minus 99 de călugări. Sunt singur aici în armonie cu natura şi Dumnezeu”. Povestea vieţii lui Galaction Zelig, acum ieromonah (călugăr ridicat la gradul de preot) începe de la vârsta de şase ani, când băiatul de odinioară avea să se retragă pentru tot restul existenţei sale în viaţa monahală, primul popas fiind la Mănăstirea Cozia-Vâlcea. Îşi aminteşte însă cu mare drag de satul natal, Şişeşti, iar de fiecare dată nu ezită să completeze: „Vin din aceleaşi ţinuturi unde s-a născut marele momorandist Vasile Lucaciu, făuritorul României Mari, paroh la bisericuţa din lemn din Siseşti”.

Părintele trimite mii de scrisori oamenilor din toată ţara prin care îi îndeamnă la rugăciune şi smerenie.

One Response to Părintele Galaction Zelig de la Mânăstirea Lacul Frumos, păcălit de o ESCROACĂ!

  1. Tugulan Petronel-Auras

    Mergem destul de des la aceasta manastire,deoarece parintele Galaction este un duhovnic cu suflet mare,ne povatuieste cum sa ne comportam in viata de zi cu zi,este blind,cu un umor frumos,plin de intelepciune,a facut foarte multe lucruri la aceasta manastire.Dumnezeu sa-i calauzeasca pasii,sa-i dea viata lunga si sanatoasa.Doamne ajuta.

     

Leave a Response