Precizări ale CNADNR privind circulaţia auto pe Transalpina

duminică, 23 august 2015

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) face câteva precizări referitoare la redeschiderea drumului naţional DN 67C, Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+500 – km 59+800). Circulaţia rutieră a fost redeschisă pe acest sector de drum după o inspecţie amănunţită efectuată de toţi factorii de decizie abilitaţi care la final au încheiat un proces verbal cu următoarele constatări: semnalizarea verticală (marcaj axial, marcaj delimitare parte carosbilă) a fost finalizată pe întreg tronsonul de drum; semnalizarea verticală (indicatoare rutiere) a fost finalizată corespunzător în toate punctele ce impuneau această măsură, pe întreg tronsonul de drum; parapetul de protecţie a fost montat pe tot sectorul de drum aflat în urgenţă 1. De asemenea, au mai fost efectuate lucrări de aducere la nivel a acostamentelor prin umpluturi cu piatră concasată. Menţionăm că acest tip de lucrări sunt executate în mod frecvent de CNADNR în regie proprie pe toată reţeaua de drumuri naţionale pentru asigurarea confortului şi siguranţei circulaţiei. CNADNR informează opinia publică de faptul că redeschiderea acestui sector de drum nu s-a făcut în urma vreunei presiuni politice sau de orice altă natură. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România reaminteşte că circulația pe acest sector de drum va fi permisă în intervalul orar 7.00 – 19.00 pentru categoriile de autovehicule cu masă totală mai mică de 3,5 tone. Pe timpul nopții circulația este interzisă din cauza traseului dificil și pentru evitarea oricăror pericole. CNADNR roagă participanții la trafic să respecte indicatoarele şi semnalizările rutiere existente, precum și să adapteze viteza la condițiile traseului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe