|marți, martie 28, 2017
  • Follow Us!

O echipă AEP a descoperit abateri grave la 16 primării din Vâcea în privinţa listelor electorale 

votare_22638400

Luna trecută, o echipă de control de la Autoritatea Electorală Permanentă a efectuat mai multe verificări la câteva primării din judeţul Vâlcea privind modul de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente şi a registrelor cuprinzând listelor electorale complementare, precum şi efectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral sau în listele electorale permanente la termenele stabilite potrivit legii. De asemenea, AEP a mai verificat modul de întocmire a listelor electorale permanente şi a listelor electorale complementare, precum şi actualizarea listelor electorale permanente şi a listelor electorale. La Primăria Alunu s-au constatat şapte radieri operate în ultimele 30 de zile. O radiere a fost efectuată de către Primăria orașului Novaci, județul Gorj iar celelalte șase de către Primăria comunei Alunu, județul Vâlcea. Cinci au fost operate cu respectarea termenului legal de 24 de ore, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 35/2008, iar o radiere a fost efectuată cu depășirea termenului. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a cerut Primăriei Alunu actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul Electoral şi radierea acestora în termenul de cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primar a cazurilor ce impun actualizarea sau radierea, precum şi respectarea hotărârilor şi complementare, de către persoanele abilitate, în baza comunicărilor primite. De asemeena, s-a cerut respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor spre consultare a listelor electorale permanente şi a listelor electorale complementare, şi de soluţionare a întâmpinărilor privind omisiunile, înscrierile greşite sau erorile din listele electorale permanente.

La Primăria orașului Berbești, AEP a constatat patru radieri operate în ultimele 30 de zile. Toate radierile au fost operate de către persoanele desemnate din cadrul Primăriei orașului Berbești, județul Vâlcea. Trei au fost operate cu respectarea termenului legal de 24 de ore, prevăzut de Legea nr. 35/2008, iar o radiere a fost efectuată cu depășirea termenului. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a cerut Primăriei Berbeşti actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul Electoral şi radierea acestora în termenul de cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primarul Vintilă Chelcea a cazurilor ce impun actualizarea sau radierea, precum şi predarea spre topire către agenţii economici specializaţi a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente.

La Primăria comunei Câineni, s-au descoperit cinci radieri operate în ultimele 30 de zile. Două radierile au fost operate de către Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, o radiere de către SPCLEP Sibiu și două de persoana desemnată din cadrul Primăriei comunei Câineni, județul Vâlcea. Una din cele două radieri operate de către Primăria comunei Cîineni a fost realizată cu depășirea termenului legal de 24 de ore, iar o radiere a fost efectuată cu respectarea termenului. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. S-a solicitat actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul Electoral şi radierea acestora în termenul de cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primarul Ion Nicolae a cazurilor ce impun actualizarea sau radierea, precum şi predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, conform dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004 cu modificările şi completărilor ulterioare. La Primăria comunei Racovița, s-au descoperit trei radieri operate în ultimele 30 de zile. Toate radierile au fost operate de către persoana desemnată din cadrul Primăriei comunei Racovița. Două radieri au fost operate cu depășirea termenului legal de 24 de ore, iar o radiere a fost efectuată cu respectarea termenului. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a cerut actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul Electoral şi radierea acestora în termenul de cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primarul Sonia Iliescu a cazurilor ce impun actualizarea sau radierea, precum şi predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente.

 

Primarii din Bălceşti, Tetoiu, Lungeşti şi Valea Mare nu au predat spre topire listele electorale permanente

 

La Primăria comunei Ghioroiu, s-au constatat patru radieri operate în ultimele 30 de zile, astfel: trei realizate de Primăria comunei Ghioroiu și una realizată de DEP Craiova, județul Dolj. Cele trei radieri au fost operate, în termenul legal, de către persoanele desemnate din cadrul Primăriei comunei Ghioroiu, județul Vâlcea. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a cerut predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, conform dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004, precum şi respectarea hotărârilor și instrucțiunilor AEP.

La Primăria orașului Bălcești, s-au găsit 8 radieri operate în ultimele 30 de zile, astfel: 7 realizate de Primăria orașului Bălcești şi una realizată de DEP Craiova, județul Dolj. Cele șapte radieri au fost operate, în termenul legal, de către persoana desemnată din cadrul Primăriei orașului Bălcești, județul Vâlcea. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a solicitat predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, precum şi respectarea hotărârilor și instrucțiunilor AEP. La Primăria comunei Lungești, AEP a identificat 7 radieri operate în ultimele 30 de zile, astfel: cinci realizate de Primăria comunei Lungești, județul Vâlcea și două realizate de alte UAT-uri. Cele cinci radieri au fost operate, în termenul legal, de către persoanele desemnate din cadrul Primăriei comunei Lungești, județul Vâlcea. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. S-a cerut predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, dar şi respectarea hotărârilor și instrucțiunilor AEP. La Primăria comunei Ștefănești, AEP a descoperit patru radieri operate în ultimele 30 de zile, astfel: trei realizate de Primăria comunei Ștefănești și una realizată de Primăria municipiului Drăgășani. Cele trei radieri au fost operate, în termenul legal, de către persoanele desemnate din cadrul Primăriei comunei Ștefănești, județul Vâlcea. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire, iar AEP a solicitat predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, conform dispoziţiilor din Legea 370/2004, precum şi respectarea hotărârilor și instrucțiunilor AEP. La Primăria comunei Lăcusteni, au fost găsite două radieri operate în ultimele 30 de zile de Primăria comunei Lăcusteni. Cele două radieri au fost operate, în termenul legal, de către persoana desemnată din cadrul Primăriei comunei Lăcusteni, județul Vâlcea. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. S-a cerut predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente, dar şi respectarea hotărârilor și instrucțiunilor AEP.

La Primăria comunei Tetoiu s-au efectuat trei radieri în ultimele 30 de zile. Toate radierile au fost operate de către persoana desemnată din cadrul Primăriei comunei Tetoiu, cu depășirea termenului legal de 24 de ore. Exemplarele anterioare ale LEP nu au fost predate spre topire. AEP a solicitat actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul Electoral şi radierea acestora în termenul de cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primarul Lucian Antonie a cazurilor ce impun actualizarea sau radierea, precum şi predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente. La Primăria comunei Valea Mare au fost efectuate trei operări ca urmare a decesului. Radierile au fost efectuate de către persoanele desemnate cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 35/2008. AEP a cerut predarea spre topire, către agenţii economici specializaţi, a exemplarelor anterioare ale listelor electorale permanente.

(Petre Coman)

Leave a Response