Turiştii din Călimăneşti se pot plimba gratuit cu ambarcaţiunea achiziţionată de primărie

miercuri, 19 august 2015
  • Croaziere cu vaporaşul pe râul Olt

 

Turiştii din Călimăneşti se pot plimba gratuit cu ambarcaţiunea achiziţionată de primărie

 

Autorităţile locale încearcă să le ofere astfel o alternativă de petrecere a timpului liber turiştilor prezenţi în staţiunea Călimăneşti şi să atragă cât mai mulţi vizitatori în zonă. Vaporaşul achiziţionat de Primăria Călimăneşti, în cadrul proiectului Mirajul Oltului, a fost lansat la apă sâmbătă dimineaţa. Ambarcaţiunea va face croaziere de la barajul Călimăneşti până la Mânăstirea Cozia şi Hidrocentrala Turnu. „În acest moment nu putem spune că ducem lipsă de turişti pentru că avem câteva mii în staţiune şi deci nu ne facem probleme că vaporaşul va sta la mal. Sperăm însă ca achiziţionarea ambarcaţiunii să ne aducă şi mai mulţi vizitatori, iar dacă vom avea solicitări, ne gândim ca vaporaşul să fie folosit şi în afara sezonului estival”, a declarat primarul Florinel Constantinescu. Potrivit edilului din Călimăneşti, turiştii se pot plimba fără să plătească vreo taxă doar în primele şapte zile după lansarea la apă a ambarcaţiunii. Săptămâna viitoare, Consiliul Local va stabili suma pe care trebuie să o achite cei care doresc să se plimbe câteva zeci de minute cu vaporaşul.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe