|luni, ianuarie 23, 2017
  • Follow Us!

CJ Vâlcea a aprobat utilizarea sumei de 354.000 euro din excedentul bugetului local 

Consiliul-Judetean-Harghita

Consiliul Judeţean Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară zilele trecute, a aprobat utilizarea sumei de 1,55 milioane de lei (354.000 euro) din excedentul bugetului local, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, pe anul 2015, pentru proiectul „Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea, Grupa 4”. Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, excedentul bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi a transferurilor din bugetul de stat, se utilizează în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel: ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare; pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor de la litera „a”; pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar. De asemenea, potrivit prevederilor aceluiaşi articol, sumele necesare susţinerii implementării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, prefinanţarea şi avansul acordat promotorilor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare. Consiliul Judeţean Vâlcea şi unităţile administrativ teritoriale Băbeni, Băile Govora, Galicea, Glăvile, Mihăeşti, Măldăreşti, N. Bălcescu, Oteşani, Păuşeşti Măglaşi, Pietrari, Roşiile, Sineşti, Vaideeni, Voineasa şi Zătreni realizează în parteneriat proiectul „Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea de soluţii e- guvernare în judeţul Vâlcea – grupa 4”, cu finanţare nerambursabilă şi contribuţia locală a judeţului Vâlcea. Potrivit Instrucţiunii nr. 7207/5 mai 2015 a Ministerului pentru Societatea Informaţională, se va reţine un procent asiguratoriu de 25% din valoarea cererii de plată, până la finalizarea verificărilor procedurii de achiziţie publică, respectiv suma de 559.519 lei. De asemenea, potrivit art. 7 din contractul de finanţare, valoarea cheltuielilor eligibile solicitate prin ultima cerere de rambursare trebuie să reprezinte minim 15% din valoarea finanţării nerambursabile, în sumă de 969.094 lei. La aceste sume se adaugă contributia locală a judeţului Vâlcea, în valoare de 27.073 lei. Având în vedere că suma totală de 1.555.687,31 lei nu a fost prevăzută în bugetul pe anul 2015, CJ Vâlcea a decis utilizarea acesteia din excedentul bugetului local, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.

Leave a Response