Caz cutremurător în Vâlcea. O tânără, bătută şi violată de un vecin de bloc

vineri, 14 august 2015

O tânără din Vâlcea a fost bătută şi obligată să întreţină raporturi sexuale chiar de unul dintre vecinii de la bloc. În urma plângerii depuse de victimă la sediul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, violatorul a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore.

Tânăra în vârstă de 25 de ani, din comuna Grădiştea, locuia cu chirie într-un imobil din Râmnicu Vâlcea. La începutul săptămânii, fata a fost bătută şi batjocorită de mai multe ori chiar de unul dintre locatarii imobilului, un bărbat cu trei ani mai mare.

„Victima a fost supusă unor violenţe fizice şi ameninţări verbale şi obligată să întreţină raporturi sexuale de mai multe ori. În baza probatoriului administrat, bărbatul suspectat de comiterea violului a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de viol", a afirmat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea, citată de Adevărul.

Violatorul se numeşte Diaconu Cosmin şi este recidivist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe