Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea riscă să nu primească acreditare

duminică, 9 august 2015

Cea mai mare unitate medicală din judeţul Vâlcea este programată pentru acreditare la finele lunii septembrie, dar, din cauza faptului că lucrările de reabilitare nu s-au încheiat, iar fişele de autoevaluare nu sunt gata, spitalul riscă să rămână fără acreditare în 2015. Cererea de acreditare pentru SJU Vâlcea a fost depusă în 2011, în perioada când la conducerea unităţii s-a aflat economista Georgeta Sălişte. În vederea acreditării, fostul manager a încheiat, în 2012, un contract în valoare de 34 000 de lei cu o firmă de consultanţă. Deşi au trecut trei ani de atunci, spitalul nu a reuşit să obţină acreditarea, iar noua conducere a unităţii medicale este presată să parcurgă toate etapele legate de întocmirea documentaţiilor până la data de 25 septembrie, când evaluatorii din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (Co.N.A.S) vor fi prezenţi în Vâlcea. „Nu vreau să mă plâng de „greaua moştenire”, dar e trist ce s-a întâmplat, sunt lucruri care ar fi trebuit să fie făcute până acum, mai ales că cererea de acreditare s-a depus în 2011. Firma care a oferit consultanţă în vederea acreditării a realizat doar 25% din ceea ce trebuia să facă, conform contractului. Dacă până pe 10 august reprezentanţii firmei nu sunt la spital, dacă firma nu face nimic, mă voi adresa instanţei”, susţine doctorul Dan Ponoran, noul manager al SJU Vâlcea. În urma evaluării, spitalul poate fi inclus într-unul din următoarele niveluri de acreditare: acreditat, de încredere ridicată, de încredere scăzută sau neacreditat. Din cauza faptului că lucrările de reabilitare nu se vor finaliza pana la vizita evaluatorilor, iar fisele de autoevaluare nu sunt gata, spitalul risca sa nu primeasca acreditarea in acest an ori sa fie declarat spital de încredere scăzută. Conform legii, o unitate medicală cu un nivel de încredere scăzută sau neacreditată va fi obligată să-i primească pe evaluatorii Co.N.A.S în fiecare an, ceea ce presupune un efort financiar considerabil, pentru că va trebui să plătească o taxă în valoare de câteva sute de mii de lei. Pentru cererea de acreditare depusă în 2011, spitalul din Râmnicu Vâlcea a achitat o taxă de aproximativ 350.000 de lei. Dacă nu va fi acreditat în toamnă, managerul Dan Ponoran va trebui să depună o a doua cerere de acreditare pentru 2016 şi să plătească o nouă taxă.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe