Accident rutier deosebit de grav pe drumul DN 7, zisă „Valea Morţii”

duminică, 9 august 2015

La data de 7 august, circulaţia rutieră pe Valea Oltului s-a desfăşurat alternativ, ca urmarea a producerii unui accident rutier. În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au stabilit că vinovat se fac Miklos P., în vârstă de 42 ani, din comuna Bretcu, judeţul Covasna. La kilometrul 204+909 metri, acesta a efectuat o manevră de depăşire, însă nu a mai putut reveni pe banda sa de mers. Astfel, a intrat în coliziune cu o autobasculantă, condusă de Ioan, de 30 ani P., din municipiul Covasna. Ca urmare impactului, nu mai puţin de cinci persoane au ajuns în stare gravă la spitalul din Brezoi. Printre victime se află soţia şi cei trei copii minori ai şoferului vinovat de cele întâmplate. Este vorba de: Klaudia P., în vârstă de 28 ani, diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut închis, transportată pentru investigaţii la Spitalul Judeţean Sibiu; P. A., în vârstă de 4 ani şi 8 luni, diagnosticat cu plăgi escoriate hemifaţă stânga; P. I., în vârstă de 8 ani, diagnostic cu plagă escoriată obraz; P. I., în vârstă de 1 an şi 8 luni, diagnosticat cu politraumatism, plăgi escoriate, stare somnolenţa, transportat ulterior pentru investigaţii la Spitalul Judeţean Sibiu. La spital a ajuns şi Ilie S., în vârstă de 25 ani, din comuna Izbiceni, judeţul Olt, diagnosticat cu plagă genunchi drept. Ambii şoferi implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe