22 de magistraţi din Vâlcea s-au alăturat protestului naţional împotriva CSM

duminică, 2 august 2015

Circa 1.000 de magistraţi din toată ţara au semnat un protest împotriva propunerilor CSM de modificare a Legii nr. 303/2004, prin care avocaţii să intre în magistratură fără examen. Dintre aceştia, 22 sunt din judeţul Vâlcea şi anume: Ioana Andreea Roescu, judecător Judecătoria Drăgăşani; Octavian Samoilă, judecător Judecătoria Drăgăşani; Adela Popescu, judecător Tribunalul Vâlcea; Bogdan Mateescu, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Laura Uce, judecător Tribunalul Vâlcea; Marcu Aurelian Cîrstea, judecător Judecătoria Bălceşti; Dinu Camelia, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Ciauşescu Carmen Florina, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Frunză Aurelia, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Constantinescu Felicia, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Dumitraşcu Mioara, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Constantinescu Alina, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Stelescu Elena Cristina, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Fulga Violeta, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Lumineanu Marius Alexandru, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Liţă Marius, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Carmen Dina, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Călinescu Irina Olivia, judecător Judecătoria Drăgăşani; Stâlpeanu Luminiţa, judecător Judecătoria Drăgăşani; Daniela Predescu, judecător Judecătoria Drăgăşani; Smaranda Maria Floricoiu, judecător Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Constantin Daniel, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi. În doar câteva zile de la declanşarea protestului împotriva propunerilor CSM de modificare a Legii nr. 303/2004, în sensul includerii unor prevederi care să permită avocaţilor cu peste 18 ani vechime în profesie să intre în magistratură doar pe bază de interviu şi fără susţinerea examenului, numărul judecătorilor şi procurorilor care protestează împotriva modificării legilor Justiţiei a ajuns la 954. Numărul este unul uriaş şi comparabil cu mobilizarea din instanţe care s-a făcut în 2013 pentru revocarea din CSM a judecătorilor Cristi Dănileţ şi Alina Ghica, ţinând cont totodată şi de faptul că demersul de acum are loc în perioada vacanţei judecătoreşti, când mulţi magistraţi sunt plecaţi. Pe zi ce trece numărul judecătorilor şi al procurorilor care se alătură demersului creşte, deşi CSM a avut o poziţie faţă de memoriul transmis de magistraţi. Mai trebuie precizat că în România există circa 7.000 de magistraţi, dintre care peste 4.000 sunt judecători şi circa 2.500 ocupă funcţia de procuror. Recent, judecătorii şi procurorii semanatari ai memoriului trimis la CSM reclamă că, deşi este vacanţă judecătorească, comisia nr. 1 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a propus în şedinţa din 21 iulie 2015 modificarea Legii nr. 303/2004 în sensul reintroducerii numirii directe în funcţia de judecător ori procuror a magistraţilor asistenţi şi a avocaţilor cu vechime de cel puţin 18 ani, exclusiv pe baza de interviu, la judecătorii şi la parchetele de pe lângă acestea. Acesta este, de altfel, unul dintre punctele pe care magistaţii le reclamă şi în memoriu. Totodata, aceştia susţin că nu sunt de acord nici cu schimbarea modalităţii de susţinere a examenului de promovare în funcţii de execuţie, prin instituirea ca probă a unei aşa numite evaluări a activităţii profesionale pe ultimii 3 ani (transformarea unei condiţii de participare în notă de promovare), dar nici cu reintroducerea prevederii privind numirea foştilor magistraţi cu vechime de minim 10 ani în funcţii vacante la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat. Magistraţii avertizează că aceste propuneri au mai fost criticate şi în perioada 2007-2009, când s-a determinat înlătuarea lor, pe motiv că ar putea determina consecinţe grave asupra sistemului judiciar, dar şi asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind monitorizarea Justiţiei din România. (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe