Tabăra de pictură “La Râmnic”, ediţia a IV-a – Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu“

duminică, 26 iulie 2015

Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu “ din judeţul Vâlcea, vă găzdui în perioada 20 – 30 iulie 2015, a IV-a ediţie a taberei de pictură “La Râmnic” organizată de Asociaţia Plop Art reprezentată prin pictorul Sergiu Plop.

Dechidera tabarei va avea loc marţi 21 iulie 2015, ora 17:00 în prezenţa celor zece artişti plastici basarabeni, cunoscuţi publicului de artă din România – Sergiu Plop, Tudor Fabian, Vitalie Butescu, Valeriu Jabinschi, Gheorghe Zvarici, Alexandru Alavaţchi, Eric Perjovschi, Ion Jabinschi, Victor Creţu şi Vasile Sitari.

 

Vernisajul expoziţiei de pictură va avea loc marţi 28 iulie 2015 la orele 17.00 în cadrul Bibliotecii Judeţeane “Antim Ivireanul” din Râmnicul Vâlcea. Pe simeze se vor regăsi lucrări executate de artişti pe perioada taberei.


 

GHEORGHE-ZVARICI-bLA RÂMNIC – o tabără ce pune în valoare noutatea prin tradiție

Tabăra de pictură „La Râmnic”, aflată la a IV-a ediție, își deschide porțile pentru zece zile, pentru zece artiști români din țară și din diasporă duminică, pe 19 iulie, pe Domeniile familiei Bălceștilor de pe Topolog.

Sufletul unei adevărate mișcări artistice la plein-air în dialog cu formele arhetipale tradiționale conservate excepțional în arhitectura spațiului și spiritului vâlcean (aflată la confluența culturală între Muntenia, Oltenia și Ardeal) pictorul și profesorul de artă Sergiu Plop reușește de mai mulți ani să reunească în aceste simpozioane în special artiști „nouăzeciști” (cei ce reușesc să împace meșteșugul desenului și studiul școlii ante `89 cu liberalizarea ideo-formal-cromatică de după `90).

În tabară, artistul, odată scos din atelierul său, acel “bârlog” strict personal, ajuns cu timpul de la un sofisticat laborator al experimentelor artistice de tot felul și al șiretlicurilor de efect la un adevărat templu al cunoașterii și crezului său, se vede adus (oarecum “dezarmat”) la un popas al retoricii sale, conjugate inevitabil cu noi interferențe formale și conceptuale. Devine posibil un fenomen de convergență artistică prin care procesul de creație este operă în sine. Această întreprindere, cu tot complexul conceperii obiectului de artă: căutarea subiectului, recursul la interioritate, probleme de stil etc., urmărește o justificare a inevitabilității unei forme de expresie și a relației de necesitate. Tabăra de creație dispune în acest caz de cea mai plauzibilă pledoarie.

Studiul artistic, cu subtilele mecanisme ale reflexiei, reușește întrucâtva trezirea naturii/naturii lucrurilor și aducerea ei/lor la starea de veghe prin abordarea și perpetuarea trăirilor primei întâlniri. Nu se oferă o rețetă absolută a înțelegerii naturii Eului (și mai puțin a Creatorului), dar prin atingerea unor strune de dincolo de conștient face posibilă acea sclipire de creator numită și fenomenul inspirației artistice.

Invitați în tabăra din acest an de către Asociația Plop Art și Memorialul Nicolae Bălcescu, artiștii Alexandru Alavațchi, Vitalie Butescu, Victor Crețu, Tudor Fabian, Ion Jabinschi, Valeriu Jabinschi, Eric Perjovschi, Sergiu Plop, Vasile Sitari și Gheorghe Zvarici, pe lânga cercetarea tezaurului formal tradițional și „studiului după natură întocmai cum creează ea”, sunt în dialog direct cu iubitorii de artă. Sunt deschiși comunicării, dezbaterilor și observațiilor referitoare la conotațiile artistice, procesul de creație și problemele artei contemporane.

Inaugurarea acestui Simpozion va avea loc marți, 21 iulie la ora 17.00 cu amabilitatea și implicarea deosebită a Domnului director al Memorialului Nicolae Bălcescu Prof.dr. Dumitru- Antonie Chelcea la Conacul Bălcestilor de pe Topolog, unde vor fi găzduiți artiștii pe întreaga perioadă de activitate.

Tabăra se va încununa cu o prezentare a lucrărilor la Sala de Expoziții a Bibliotecii Județene Antim Ivireanu din Râmnicu Vălcea, prin vernisajul prevăzut pentru 28 iulie ora 17.00 și se va închide pe 30 iulie, în urma unor concluzionări declarate necesare, pâna la următoarea sa ediție. (Gheorghe Zvarici,critic de artă)

Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu“ – credit foto:Gheorghe Zvarici

Muzeul-Memorial-Nicolae-Balcescu-1 Muzeul-Memorial-Nicolae-Balcescu-2 Muzeul-Memorial-Nicolae-Balcescu-3

Partener media: artportfolio.ro

Posted by artportfolio in Ştiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe