100 de minute: Filmul monstruosului viol de la Vaslui

miercuri, 22 iulie 2015

Adolescenta din Muntenii de Sus, un sat situat la cinci kilometri de municipiul Vaslui, făcea naveta la un liceu din oraş, mergând la cursuri, asemenea celorlalţi copii din comună, cu autobuzul. Învăţa după-amiaza, iar seara pleca spre casă cu autobuzul de la ora 18.30.(...) Pe 10 noiembrie 2014, întâmplarea a făcut ca eleva să termine cursurile cu o oră mai devreme, scriu jurnaliştii de la adevarul.ro, informează Alessandra Stoicescu, la "100 de minute", de la Antena 3.

PUBLICITATE

Având de aşteptat în staţia de autobuz până la ora 18.30, s-a oprit pe o bancă din parcul situat chiar în faţa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. La un moment dat, în zonă a apărut Silviu Burada, tânărul din Văleni care se ştia cu adolescenta, fiind amici în trecut. Acesta era însoţit de Paul Burlacu. Aflând că merge la autobuzul de 18.30, Burada s-a oferit să o conducă el spre casă cu maşina, motivând că au acelaşi drum, comuna Văleni fiind învecinată cu Muntenii de Sus. Eleva a aceptat, fără să bănuiască vreo clipă că tânărul de 21 ani ar avea alte intenţii. În momentul în care a ajuns la Munteni şi a observat că tânărul continuă cursa, fata i-a cerut să oprească pentru a putea coborî.

Atunci, Burada i-a spus că îşi va conduce mai întâi prietenul acasă, pe Paul Burlacu, şi apoi o va duce pe ea acasă.  În realitate însă, eleva a fost dusă pe un câmp pe raza comunei Văleni. Ovidiu Burada şi-a convocat prin telefon alţi patru prieteni, pe Silviu Avădanei, Petrică Burlacu, Ionuţ Boicu şi Rotaru Alin. Burada a fost cel care a dezbrăcat victima. A lăsat-o în pielea goală şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. El a fost primul care a abuzat-o.

„Am început să plâng, iar el a început să ţipe la mine. L-am rugat să mă ducă acasă, însă a spus că nu voi pleca de acolo până nu voi întreţine relaţii sexuale cu toţi", a declarat eleva în faţa anchetatorilor. După ce a violat adolescenta în apropierea maşinii, Burada a pasat victima celei de-a doua brute care aştepta la rând, Silviu Avadanei. Au abuzat-o până a leşinat. Acuzând-o că joacă teatru, indivizii au stropit-o cu alcool.

Cum motivează instanţa eliberarea celor şapte violatori din Vaslui

După ce şi-a revenit, victima, plângând, i-a cerut lui Burada să o ducă acasă, însă acesta i-a replicat, din nou, că nu va pleca până când nu va întreţine relaţii sexuale cu toţi prietenii săi.  Rând pe rând, indivizii au batjocorit-o şi umilit-o.

La un moment dat, adolescenta a fost urcată în maşină. A crezut că va fi dusă acasă, însă planul indivizilor nu se terminase. Au transportat-o pe un alt câmp, pe raza localităţii Moara Domnească, unde a fost chemat şi cel de-al şaptelea violator, Ioan Surleac. Dezbracată din nou de haine, victima a fost violată atât de Surleac, cât şi de ceilalţi.

(...) La un moment dat, în timp ce era pasată de la un individ la altul, în apropierea maşinii, victima a reuşit să ajungă la telefon. A apelat un prieten din agendă, primul pe care a reuşit să apese tasta. Nu a apucat decât să ceară ajutor. Burada i-a luat telefonul din mână, înainte de a apuca să spună unde şi cu cine este. Speriat, băiatul apelat i-a alertat pe ceilalţi colegi şi prieteni ai fetei. Unii dintre ei fuseseră deja sunaţi de părinţii elevei, îngrijoraţi că fiica lor, care nu obişnuia să întârzie niciodată, nu mai ajunge acasă. Nu mai puţin de 60 de apeluri telefonice au fost înregistrate pe telefonul elevei, în cele trei ore, în care a fost violată.

Cine sunt judecătorii care i-au eliberat pe violatori şi ce au făcut la o săptămână după decizie

Disperat că fiicei sale i s-a întâmplat ceva rău, tatăl a sunat la 112, anunţând dispariţia.

Citeşte întregul articol pe adevărul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe