|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

România, cel mai lung val de caniculă. COD PORTOCALIU în 6 judeţe. Furtuni în Vest 

temp_judete_ca7bagtc5jpi5su1nhc4inrd22tct9jo_48_38248000

România se sufocă weekendul acesta! Valul de caniculă din Sahara a intrat în ţara noastră prin zona de vest, unde 6 judeţe sunt sub COD PORTOCALIU până luni. Sâmbătă la ora 8 dimineaţa, la Oraviţa, în vestul ţării se înregistrau nu mai puţin de 31 de grade celsius, iar maximele pot ajunge la 40 de grade.

Nu scăpăm prea ușor de căldura toridă: după un scurt intermezzo de 1-2 zile de instabilitate, căldurile de peste 35 de grade revin după mijlocul săptămânii viitoare.

Judeţele aflate sub cod portocaliu sunt Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, unde se aşteaptă maxime de 38-39 de grade. În aceleaşi judeţe, meteorologii au emis şi o avertizare cod galben de furtuni. În Timișoara, ploaia de sâmbătă dimineața a coborât temperatura spre 20 de grade.

În restul ţării, la amiază se vor înregistra frecvent 37-38 de grade şi disconfortul termic va fi accentuat. Cei care şi-au propus să călătorească pe calea ferată astăzi şi mâine e bine să ştie că trenurile vor circula cu restricţii de viteză şi ar putea avea întârzieri, din cauza caniculei.

În condiţiile în care temperaturile înregistrate la nivelul şinei ar putea ajunge la 50 de grade Celsius, reducerea vitezelor de circulaţie este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea meteorologică de caniculă valabilă pentru weekend: o parte din România va fi sub COD PORTOCALIU de căldură şi disconfort termic, duminică şi luni în timp ce restul ţării rămâne sub COD GALBEN.

PROGNOZA METEO. UPDATE. Duminică şi luni, 19-20 iulie se instalează CODUL PORTOCALIU de caniculă, după ce meteorologii au prelungit atenţionarea meteo.

UPDATE COD PORTOCALIU. În judeţele Bihor, Arad Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj vor fi temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

UPDATE COD GALBEN. Duminică, 19 iulie şi luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade şi local se vor atinge 37…38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului.

UPDATE NOWCASTING. COD GALBEN de furtuni

Intre orele : 09:00 si 10:00.

In zona : centrul jud. Timiş, îndeosebi zona loc. Buziaş, Recaş, Timişoara, Lugoj, vestul şi nord-vestul jud. Arad, îndeosebi zona loc. Nădlag, Arad, Lipova, Şiria.
Se vor semnala : intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice, izolat grindină de dimensiuni mici, cantităţi de precipitaţii care pot depăşi izolat 20…25 l/mp

 

PROGNOZA METEO. Conform atenţionării meteo, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza în vest şi în sud, iar disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în Banat, Crişana, Oltenia şi sud-vestul Munteniei.

PROGNOZA METEO. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi local pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în partea a doua a zilei în zona de munte unde cu totul izolat vor fi averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 38 de grade.

PROGNOZA METEO. Duminică, 19 iulie, şi luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade şi local se vor atinge 37…38 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului.

PROGNOZA METEO. Mai răcoare va fi numai pe litoral, 27…29 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, astfel că indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea zonelor.

PROGNOZA METEO. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza în zonele montane, iar spre seară în nord şi nord-vest unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În București, 20 de grade dimineaţa si o maximă a temperaturii aerului în jurul a 36 de grade la amiază când disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Luni vremea se menţine caniculară în majoritatea zonelor, iar disconfortul termic va fi accentuat. În regiunile nordice, nord-estice şi centrale, precum şi la munte, mai ales după-amiaza, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Izolat vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 şi 38 de grade, cu cele mai ridicate in sudvest şi sud. În Bucureşti, 19-21 de garde dimineaţa şi 36-37 la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Leave a Response