|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

L-a bătut cu bâta până l-a trimis pe lumea cealaltă 

crima-oribila-465x390

 

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 15 iulie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Andrei Marian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Totodată, s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore faţă de acesta. La data de 15 iulie 2015, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:

În seara zilei de 13 iulie 2015, în jurul orelor 21.30, pe fondul unei discuţii în contradictoriu şi a unei stări conflictuale existente între inculpatul Andrei Marian şi victima B.G., precum şi pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu o bâtă (ulucă) din lemn ruptă dintr-un gard, peste tot corpul, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au condus la decesul victimei.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

 

 

Leave a Response