|joi, mai 25, 2017
  • Follow Us!

Român din Australia reţinut la Vâlcea pentru crimă 

crima

Roman din Australia reţinut la Vâlcea pentru crimăLa data de 25 iunie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui conflict spontan în comuna Ioneşti, între doi bărbaţi, tată şi fiu.

Ajunsă la faţa locului, echipa operativă a constat faptul că între T. Dumitru, de 75 de ani, şi T. Dumitru, de 55 de ani, cetăţeni români cu domiciliul în Australia, pe fondul consumului de alcool, au discutat în contradictoriu. Bărbatul de 55 de ani l-a lovit cu pumnul şi picioarele la nivelul feţei, a corpului şi a membrelor superioare pe celălalt bărbat.

Bărbatul de 75 de ani a fost transporta de urgenţă la spital, starea acestuia necesitând intervenţia chirurgicală. Acesta a decedat la data de 5 iulie a.c., motiv pentru care a fost schimbată încadrarea juridică din loviri sau alte violenţe în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Conform raportului de necropsie a existat legătură de cauzalitate între decesul bărbatului şi loviturile primite în urma conflictului.

Acesta a fost adus pentru reaudieri din municipiul Bucureşti şi a fost luată măsura preventivă de reţinere pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Bărbatul este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.

Leave a Response